Răzvan Ianculescu
Cum ar trebui să privești lucrurile? Nu există un răspuns care să mulțumească toate cadrele în care am putea plasa așteptările. La modul general așteptările sunt imagini pe care le fabrică mintea. Uneori cu, alteori fără voia posesorului. Intrând în contact cu oameni, cunoscându-i, mintea caută să îi încadreze în anumite tipare. Pentru fiecare cunoscut, mintea țese un șablon pe care îl compară cu celelalte șabloane fabricate și în trecut, pentru alți cunoscuți. Informația, pe
Ceva este și va rămâne imposibil, atâta vreme cât nu se poate realiza. Niciodată, sau nu în această viață. Nu ai cum să fii atras de imposibil, câtă vreme se știe că nu poate fi schimbat. Imposibilul rămâne imposibil, iar odată ce înțelegi asta, abandonezi și ieși. Orice energie canalizată către un lucru imposibil de modificat, este o pierdere. Imposibilul este nimic, iar nimicul nu este atrativ pentru nimeni. Vei fi mereu atras de lucruri
Poate ca te-ai gandit. Poate că te-ai gândit sincer. Conștientă că o faci; degajată. Fără să proiectezi, fără să te arunci în iluzie. Poate că ai lăsat filmul să se deruleze așa, pur și simplu. L-ai privit detașată. Ți-a plăcut, aproape că ai fost acolo. Aproape, departe. Cadrul pe care îl creezi atunci când te gândești nu face diferența între aproape și departe. Poate ca te-ai gandit. Ai trăit și retrăit cu bucurie fiecare clipă în care
Nu știu dacă este normal ce mi se întâmplă. În ultimele săptămâni mă comport altfel. Altfel decât credeam eu că e bine. Eram convins că între noi nu se mai poate întâmpla nimic. Dar nimic. Nu mai aveam nimic în comun, nu ne mai lega nimic. Am iubit-o, mi-a plăcut mult. Și nu numai. M-am atașat de ea și trăiam cu impresia că viața mea nu este completă fără ea, ma gandesc la ea. Știu,
(ora 19:19) Trag intens în piept aerul rece și totul se oprește. Nu expir, rămân nemișcat. Între reprizele de respirație, nimeni și nimic nu mă poate atinge. Într-un fel, în pauza pe care mi-am permis-o, nimeni și nimic nu mă mai vede. Nu mai exist pentru nimeni, dar toată lumea există pentru mine. E perfect, nu pot influența pe nimeni cu prezența mea, nimeni nu mă poate influența. Efectiv dispar, nu mai sunt aici, sunt oriunde
Nu știu cum am ajuns aici. Sunt într-un loc în care sigur nu am mai fost niciodată, iar dacă am fost, nu-mi mai amintesc nimic. Mă învârt încet adulmecând împrejurimile. Cumva, deși habar nu am unde sunt, am sentimentul că lumea de aici mă cunoaște. Nu le par nici străin, nici debusolat; le par prieten. Toți au aceeași căldura familiară atunci când mă privesc. Unii îmi zâmbesc. Zâmbesc și eu, imi place. Constat că și
Șterge-i numărul! Nu. De ce? Nu știu. Pai cum nu știi?
Eu pot fi oricine și orice, tu poți fi oricine și orice. În vânzări, atunci când taci, îl provoci pe celălalt să vorbească. Indiferent cine ar fi celălalt. Nu este neapărat o tehnică, pur si simplu asta se întâmplă. Atunci când taci, îl obligi într-un fel să-și spună parerea despre produs, dacă este client. Il determini să insiste cu prezentarea calităților produsului, dacă este vânzător. Nu doar în vânzări se întâmplă asta. Așa se întâmplă