Începutul sfârșitului

Nu mai regresam toti cu aceeasi viteza – realiză el si avu o senzatie acuta, intuitiva ca prietena lui, incercase exact aceeasi senzatie inaintea mortii ei. Se intreaba cat timp ii mai ramasese lui. Devenise acum constient de un fel de raceala insidioasa, strecurandu-i-se pe furis in suflet si care, intr-un moment anterior, imposibil de rememorat, incepuse sa il cuprinda, incercandu-l atat pe el cat si lumea dimprejur. Il aducea aminte de ultimele lor minute pretrecute impreuna pe Luna.

Raceala distrugea suprafata obiectelor; o deforma, o umfla, devenea vizibila prin niste bulbi asemanatori unor becuri ce oftau cu zgomot si apoi plesneau. Frigul patrundea prin nenumaratele rani deschise, pana in inima lucrurilor, in miezul care le facea sa traiasca. Ceea ce vedea acum parea sa fie un desert de gheata din care rasareau bolovani rigizi. Un soi de vant batea cu disperare peste campia in care se transformase realitatea. Vantul se congela, transformandu-se in gheata, si majoritatea bolovanilor disparura. Iar la marginea campului sau vizual isi facu aparitia intunericul. Zari doar o mica parte din acesta.

Dar, gandi el, asta este doar o proiectie creata de mine. Nu, Universul este cel ingropat sub straturi de vant, ger, intuneric si gheata, toate acestea au loc in mintea mea, si totusi mi se pare ca le vad in afara. Ciudat, isi spuse. Oare intreaga lume se afla in interiorul meu? Inghitita de corpul meu? Cand s-a intamplat asta?

Trebuie sa fi fost o manifestare a mortii, isi dadu el seama. Nesiguranta pe care o resimti, incetinirea pana la entropie – iata in ce consta procesul, iar gheata pe care o vad este rezultatul succesului acestui proces. Cand ma voi stinge, se gandi, intregul Univers va disparea. Dar cum ramane cu diversele lumini pe care ar trebui sa le vad, intrarile catre noi pantece? Unde este indeosebi lumina rosie, fumeganda, a cuplurilor ce fac dragoste? Si lumina intunecata si lipsita de stralucire, semnificand lacomia animala? Tot ceea ce pot distinge, se gandi, este intunericul atotcuprinzator si o cumplita pierdere de caldura, o campie care se raceste, abandonata de Soarele sau.

Asta nu poate fi moartea normala, isi spuse el. Este nefiresc; obisnuitul moment de descompunere a fost inlocuit cu un alt factor, impus in detrimentul lui. O presiune arbitrara si fortata. Poate c-as fi in stare sa inteleg totul, se gandi el, dac-as putea sa ma intind si sa ma odihnesc, dac-as reusi sa adun suficienta energie cat sa gandesc. Un hohot de ras il rapi. [va urma]

 P.K. Dick – Ubik

Morala: Eu sunt Universul.

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmail
iulie 8, 2011

Etichete: , , ,
  • Te pune pe gânduri?

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.