Metafora muzicii

Îşi plecă ochii, înclină capul, se uită spre manuscris, vru să citească. Notele scrise cu cerneală cafenie se contopiseră, se transformaseră în nori, se şterseseră. Îşi frecă ochii, ca să vadă clar. Nu reuşi. Când îşi redobândi controlul asupra sentimenelor, avu puterea, în sfârşit de a se dedica partiturii, acelui text incredibil care-l scosese de pe făgaş. În jur se iscă un susur, un şir de sunete adânci, catifelate. Se auzea, şoptit, muzica unui triplu acord încă fantomatic, greoi, în sol minor.

Mai intai un mov arhaic, ca ritm si forma, apoi un al doilea si un al treilea, a caror unitate era mentinuta de niste linii de legatura trase cu o mana tremuratoare. In timpul melancolic al alemandei, se imbinara, nota cu nota, formand o tema de sapte masuri, cantata murmurand de continuo si de lauta. Tema se inalta cu greu, prinse forma dintr-o informitate cetoasa, paru ca incearca sa se ridice spre culmi, catre lumina, avantata ntr-un melos estompat si recazu, in cele din urma, in ceata si informitate.  Acolo, in minorul umbrit, se ridica iarasi sub aceeasi forma, dar de asta data insotita canonic de coardele mijlocii.

Din nou, tema se stradui, interval cu interval, sa se ridice intr-o lume mai luminoasa, se opri, scurt si aparent fara vlaga, la zenit, se prabusi cromatic imediat dupa aceea, cu gesturi coboratoare ce scoteau suspine, spre dominanta, si se inalta pentru a treea oara perseverent, neabatut, in coardele de sus, iesi dintr-o letargie lanceda, urca spre un major limpede, netulburat, cauta sa zaboveasca in legato-uri lungi, dar se pulveriza intr-un sol minor vag, de plumb. Melodic mereu aceeasi, se inalta de-a dreptul nemiloasa, a patra, a cincea si a sasea oara, dar acum biciuita si manata din spate de timpane, corni si trompete. Tema se reintoarse iar si iar, neincetat, necrutator, ca un perpetuum mobile care voia sa oscileze mereu, vesnic.

Muzica era acum pe mai multe voci si mai larga, orchestratia mai densa si mai bogata. Zvacni o strafulgerare de disonante si de cromatisme transversale in sunetele care se cladeau mereu unele peste altele, se ramifica, aprinzandu-se ca niste fulgere, o polifonie bizara ce ameninta sa se descarce in toate directiile tonale. Acorduri se adunara, formand armonii statice, se dizolvara, se stratificara, se indreptara rostogolindu-se dominant spre dominanta. Chemari sclipitoare ale trompetelor luminara coloritul sumbru al coardelor.

Aici un cor grandios sfasie, cu exclamatii stridente, tazluirea salbatica a orchestrei: Soarele si stelele trebuie sa cada, iar Luna va fi ca sangele, canta el pe sapte stime, striga de-a valma aceste cuvinte, in niste salturi de intervale manioase, linii si fraze dure ce se intersectau in ritmuri bizar inghesuite unul in altul. Muzica isi crescu tempo-ul, deveni mai rapida, se aprinse, arse. Linia basului, monotona initial, repetandu-se mereu, devenise un monstru care batea din picioare si sforaia pe nari. Ca o masina catre trecea pe data de la masura de timp dreapta la, care se tara, la un ritm de trei pe patru in zigzag.

Si masina mergea furtunos inainte, de neoprit, manata de niste batai martiale ale orchestrei sunete asurzitoare de trompeta, un pizzicato licaritor. Deasupra tuturor acestora, corul cobora ca o ploaie de pietre, in fraze de saisprezecimi biciuitoare, dezmembrand impletitura pe mai multe voci, cu puseuri de acord diminuate: Atunci trambita va rasuna, cand lumea va pieri, facandu-se jaratic!

R. Schneider – Revelaţia

Morala: Suntem nimic fără muzică!

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmail
august 30, 2011

Etichete: , , ,

Te pune pe gânduri?