Doza Online IV

Doza online. Adică articole pe care eu le-am găsit interesante săptămâna aceasta. Sau recomandări. Subiectul de bază săptămâna aceasta a fost ochiul vânăt al Alexandrei Stan. S-a scris foarte mult pe această temă, pro şi contra. Voi evita subiectul pentru că pur şi simplu nu mi se pare interesant. Prefer cugetările despre îmbătrânire, sfaturile utile, sau întrebările interesante.

Mario punctează obiectiv definiţia conceptului corect. Şi trage un semnal de alarmă. Corect nu este ceea ce ni se pare nouă corect. Corect nu este ceea ce li se pare prietenilor noştri corect. Corect nu poate fi decât ceea ce este scris în dicţionar şi atât. Un articol educativ scris într-un mod foarte plăcut.

Diana, o mămică foarte activă, îşi continua seria ABC-ul recomandărilor medicale. Scrie într-o manieră foarte naturală, bazată pe experienţa personală. Vorbeşte despre biberon şi  despre faptul că oamenii nasc pui vii pe care nu ar trebui să îi hrănească cu lapte praf. Dar o fac. Un articol foarte util.

Pishky mărturiseşte sincer că este oripilată de specimene. Un articol care m-a transpus în ultima bancă de la perete, pe vremea liceului. Mai exact la sfârşitul semestrului, atunci când la tablă se făceau cozi interminabile pentru cei care aveau nevoie de o notă de trecere. Un articol scris direct de la faţa locului.

Adina, care weekendul acesta ţine un workshop de mare angajament, vorbeşte despre schimbare într-un mod deosebit de cald. Înformaţii care mi-au schimbat viaţa reprezintă o cascadă interesantă de perspective menite să ne aducă mai aproape de ceea ce ea numeşte o viaţă în armonie. Recomand cu căldură toată seria de articole.

Cronicariu face o analiză scurtă dar foarte interesantă a evenimentelor din România ultimilor ani şi concluzionează: Justiţia este un act ratat. El pune în balanţă două evenimente simple: un şofer imprudent omoară fără intenţie trei oameni şi un bogat oferă bani pentru ca nişte săraci să fie corecţi. Bună, foarte bună perspectiva.

Sonia ne determină să ne oprim pentru puţin, să facem abstracţie de tot ceea ce este în jurul nostru şi să ne întrebăm unde este acasă? Acasă are legătura cu oamenii, cu starea de spirit, cu locul în care ne-am născut sau cu familia? Un bun exerciţiu de cugetare.

Chinezu, care este ca vinul, îşi pune o întrebare interesantă. Pe care ne-o punem cu toţii. Cum îţi dai seama că îmbătrâneşti? Să fie la primul fir de păr alb, la primul copil sau când devii nenea pentru copiii de la scară?

Morala: Duminica ia-ți doza online!

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmail
iunie 23, 2013

Etichete: , ,
    • Am sa-ti spun ca eu ar trebui sa iti multumesc pentru ca mi-a placut foarte mult articolul. Si m-ai facut sa ma opresc si sa gandesc.
      Cu placere, chiar nu ai pentru ce :)

  • Multumesc Razvan!

    In alta ordine de idei, a fost o duminica fara doza on-line, mi-a lipsit articolul, cu tine mai deschid si eu ochii la ce se inatmpla in blogosfera! (cat imi place cum suna „blogosfera” :-p)

    Momentul cand aflam ca totusi am imbatranit? In mod cert atunci cand auzi copii spunandu-ti… saru’mana :-)))

    • Si eu am simtit acelasi lucru prima data cand am intrat in bloc si copii vecinilor au spus in cor un „sarumana” atat de vioi incat era sa cad pe scari. Sarumana…eu? oare mai este cineva in spatele meu? dar nu era :)

      A fost o saptamana fara pentru ca…timpul :)

  • Nu ți-am zis la dozele anterioare, dar sunt o idee bună :) Îmi pare bine să mai citesc una-alta, rânduri scrise de oameni pe care nu i-am mai citit până acum. Deci, mulțumiri pentru recomandări :)

  • Te pune pe gânduri?

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.