Arta de a găsi țapul ispășitor

Explicații. Asta vor oamenii după fiecare întâmplare negativă. Simt o nevoie nebună să caute explicații. Vor neapărat să afle de ce s-a întâmplat și mai ales cine este vinovat pentru cele întâmplate. Pulsează în ei setea nebună de a găsi întotdeauna țapul ispășitor. Nu contează faptul că nimic nu mai poate fi schimbat, nu. Ceea ce contează este găsirea unor explicații și identificarea sursei: vinovatul. Mulți îmi lasă impresia că acest țap ispășitor are puterea miraculoasă de a reduce efectele negative ale oricărei întâmplări. Ceea ce, în mod firesc, este fals.

Nimeni nu se întreabă cine este responsabil pentru un lucru pozitiv. Nu prea ne place să găsim sursa evenimentelor pozitive. Nici să felicităm verbal sau mental persoana care a stat la baza fericirii noastre. Ne-am pierdut încet-încet îndemânarea de a încuraja binele. E normal să faci bine, ai zice. Ce sens are să căutăm explicații câtă vreme totul este în armonie? Nu încurajăm faptele bune, pentru că faptele bune nu prea nasc dezbateri și nici posibilitatea de a ne da cu părerea într-un mod științifico-fantastic. Nu. Faptele bune nu vin la pachet cu ipoteze șocante și nici cu posibilitatea de a arăta pe cineva cu degetul acuzativ. Explicațiile se caută atunci când cineva ne face rău, nu-i așa? De ce? Cine este vinovat? Aha, să plătească! 

Avem o foame nebună de judecată. Vrem să se facă dreptate, țapul ispășitor trebuie să plătească. Nu mai contează faptul că vinovatul este imaginat sau real. Nu. L-am găsit, am făcut acest miraculos efort, iar acum trebuie să plătească. Pentru că dacă nu plătește nu avem somn. Am auzit de foarte multe ori familii ale victimelor declarând faptul că sunt mult mai liniștite acum că vinovatul a fost găsit și plătește pentru faptele sale. De parcă intrarea țapului ispășitor în pușcărie coincide cu ieșirea din mormânt a rudei decedate.

Vânătoarea aceasta prefăcută în artă devine caracteristică de bază a oamenilor. Tot mai mulți stau cu pușca la ochi încercând să găsească vinovați. În orice domeniu. De parcă identificarea vinovaților ar șterge cu buretele efectele. Risipim atât de multă energie alergând după țapi ispășitori verzi pe pereți încât ne-a ieșit din obișnuință ideea de iertare. N-am înțeles niciodată de ce devine atât de importantă vina. Și nici de ce oamenii vor cu ardoare să-l calce în picioare pe vinovat.

Morala: Țapul ispășitor este un animal care ne sufocă specia încet, dar sigur.

Facebooktwittergoogle_pluspinterestlinkedinmail
septembrie 11, 2013

Etichete: , , , ,
  • ai si tu dreptatea ta, dar cred ca gasirea cauzelor problemei ajuta. asa poti observa ce greseli ai facut, cum le puteai preveni ca pe viitor, invatand din ceea ce ti s-a intamplat , sa nu mai faci aceleasi greseli.deasemenea, este adevarat ca am uitat sa multumim pt lucrurile bune din vietile noastre…cred ca Dumnezeu primeste 90%rugaciuni de cerere decat de multumire:) cat despre iertare..sti cum se zice „Dumnezeu are puterea de a ierta nu omul”..unii merg pe principiul asta, iar faptul ca vinovatul ce le-a produs o paguba sufera la randul lui este ceva omenesc..setea de razbunare..ochi pentru ochi si toate cele….a ierta e divin, a te razbuna e omenesc..si din pacate majoritatea dintre noi a cam pierdut legatura cu divinul. cum zicea la sfarsitul filmului „inchisoarea Ingerilor” : „speranta e un lucru bun, si lucrurile bune nu mor niciodata” deci sa speram ca mai avem sansa sa ne schimbam perceptiile negativiste

    • Sigur, cauzele problemei chiar merita atentie. Pe mine ma fascineaza insa modul in care oamenenii sunt insetati de acuzare. Vor sa gaseasca vinovatul neaparat. Si daca nu-l gasesc il inventeaza si cred in ceea ce inventeaza.
      Am pierdut aproape de tot obisnuinta veche de a multumi sau de a felicita…

  • Eu cred ca spiritul micutului nu are odihna pana nu se face dreptate,ti am mai spus,cred ca nu e important cat traim,calitatea vietii conteaza_faptul ca o sa mor curand(scuze ca divaghez),nu ma demoleaza,ma doare bataia de joc ,ma dor jocurile politice pe bani publici,ma doare nedreptatea. As putea sa arat cu degetul dar nu o fac,trebuie sa o faca singur si cred ca o va face. Treburile se cam rezolva aici in dimensiunea asta,astfel cine greseste mai devreme sau mai tarziu, va plati.

  • Da, lumea e foarte justițiară când vine vorba despre greșelile altora, dar foarte tolerantă când e vorba de propriile greșeli. Nu toată lumea, dar o bună parte din ea. Ziceai de cei care sunt brusc mult mai liniștiți știind că cineva plătește pentru o faptă care le-a răpit pe cineva drag. Eu merg mai departe și întreb: ce zici de cei care pretind daune morale în urma unui astfel de eveniment tragic? Mie mi se pare foarte crud să ceri bani care să compenseze lipsa unui om drag. N-are nicio legătură una cu alta, dar profiți de toate mijloacele ca vinovatul să plătească și să te alegi și tu cu ceva. Sigur că vorbesc de situații în care vinovatul nu a avut o acțiune voită, ci de accidente (de muncă, de exemplu).

  • Să cauți explicații nu-i tocmai rău. Să găsești neapărat vinovații și să-i umpli de vină și mai și, asta înseamnă să te concentrezi inutil pe problemă, când, de fapt, soluția e cea care contează.
    Dar dacă țapul nu prea mai are ce face în ziua de azi, măcar ispășitor să fie și el. :)

    • Cred ca ai dreptate, am fost tulburat de moartea micutului,si nu neaparat pt ca a murit inainte de a incepe sa traiasca ci pt ca a avut o moarte violenta,ca a fost ingrozit. Sunt scarbit de actorii de pe scena politica,pt faptul ca se lupta intre ei dar nu constructiv,nu le pasa decat de OS si e dezordine pe mai toate planurile.Cred ca spiritul micutului poate sta linistit,cei vinovati vor plati,asta e legea firii_nici o fapta fara plata

  • Nu vorbeam neaparat de rumoarea cu cainii criminali si nici despre Piturca, pentru ca am fost intrebat :)

    Nu vreau sa intru in discutia cu cainii, dar si subiectul asta nu face decat sa sustina faptul ca tinem, ca neam, mortis sa cautam vinovati.

  • Să cauți vinovatul pentru lucrurile care nu se întâmplă așa cum trebuie cred că este OK. Ce este condamnabil este faptul de a-l vâna doar pentru adormirea conștiinței proprii. Arătându-l cu degetul pe el te disculpi pe tine. La fel de periculoase mi se par și generalizările. Există circumstanțe în care Țapul ispășitor este o întreagă generație, clasă socială, categorie profesională etc. Am scris și eu pe subiectul ăsta Oaia neagră sau țapul ispășitor?

    • Da, da. Subconstient sau constient, m-ai influentat cumva :)

      Da, ai mare dreptate, in ultima vreme tapul ispasitor devine o masa de oameni, o generatie intreaga sau chiar o zona. Ceea ce este, evident, o idiotenie.

  • Personal tin foarte mult la conceptul de „a nu judeca”. Ai o dreptate aici, dar si o neclaritate. Poate cei care „se simt mai bine ca vinovatul a fost gasit si plateste pentru faptele sale”, sunt motivati de faptul ca un anume animal, nu va mai face rau si altei familii precum le-a facut lor. Oricum, foarte frumos argumentat! Felicitari!

    • Si neclaritatea consta in?
      Nu inteleg de ce va indreptati cu totii judecata spre caini. N-are a face articolul meu cu maidanezii. E bine sa judeci, in general. Dar se judeca actiunea, fapta, nu omul.

      Si hai sa dezvoltam si ideea asta. Daca un caine iti mananca o mana, uciderea lui va face ma mana ta sa creasca la loc? :)
      Am dat exemplul cu cainele doar pentru ca ai amintit tu. Nu vreau sa intram in subiectul „cainii ucigasi” :)

  • Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *