Calea cea dreaptă

Se spune ca drumul cel mai scurt între două puncte e o linie dreaptă. Aceste puncte pot reprezenta aspecte fizice sau aspecte imateriale. Dar ce se întâmplă dacă acel drum e blocat? În momentul în care din condiţii naturale fac  drumul cel mai scurt impracticabil, cum optezi pentru cel mai scurt drum? Cum găseşti calea cea dreaptă? Atunci când sedimentele împiedică râul să urmeze cursul firesc,  îl redirectionează, iar râul va găsi cel mai scurt şi cel mai bun curs. Însă oamenii nu sunt râuri. Calea cea draptă este mai greu de găsit.  Oamenii îşi pun întrebări şi caută răspunsuri. Răspunsuri care uneori sunt corecte, alteori eronate.

În momentul în care cursul normal al râului este blocat, acesta va curge în stânga sau în dreapta, căutând să treacă peste blocaj şi să revină la normal. La fel fac şi oamenii, doar că opţiunile lor sunt mai complexe. Alegerea nu se rezumă doar la cele două căi. Şi cu cât sunt mai multe variante, cu atât omul este mai confuz şi mai pripit în ceea ce priveşte decizia pe care o ia. Este la fel ca în vânzări. Cu cât vânzătorul oferă cumpărătorului mai multe produse similare, cu atât cumpărătorului îi va fi mai greu să aleagă.

Nu alegerea este însă momentul crucial într-o astfel de situaţie, ci capacitatea omului de a crede în calea pentru care a optat; în calea cea dreaptă.  Mai devreme sau mai târziu omul îşi va pune întrebarea firească dar dacă făceam altfel? dacă nu făceam aşa? Aici se pierde încrederea în puterile proprii. Echilibrul pe care trebuie să-l creezi între îndoială şi încredere oarbă este unul extrem de sensibil. Se poate strica la o simplă zbatere de aripi ale unui fluture.

E bine să ai încredere că stânga pe care ai făcut-o la un moment dat reprezintă cea mai bună variantă, dar să fii deschis mereu la toate opţiunile care apar pe parcurs. Râul, indiferent de obstacole, va ajunge întotdeauna la destinaţie. Se va vărsa într-un alt râu, într-un fluviu şi în final în Mare. La fel se întâmplă şi cu omul. Urmează firul roşu că vrea sau că nu vrea, că este corect sau nedrept. Calea cea dreaptă, indiferent cât de sinuasă poate părea, trebuie să ducă la destinaţie. Ce înseamnă destinaţia? Greu de spus. Fiecare o interpretează cum doreşte.

Morala: Calea cea dreaptă reprezintă drumul în care ai încredere.

Facebooktwittergoogle_pluspinterestlinkedinmail
aprilie 2, 2013

Etichete: , , , , ,
  • Eu NU suport sa trebuiasca sa aleg. De obicei chiar tergiversez pana sunt efectiv pus la zid si nu mai am de ales decat cel mult sa inchid ochii. In cazurile in care efectiv nu mi se pare etic sa tergiversez si chiar ma simt obligat moral sa efectuez o alegere, de obicei aleg calea cea mai primitiva si simpla, drept inainte, indiferent ca acolo e un zid, un munte, o vale, etc, cu exceptia sa nu fie cumva o prapastie, pt ca eu sunt ff advers la riscurile de genul asta, si de altfel prefer sa-mi petrec majoritatea timpului la altitudine de nivelul marii, deci cel mai frecvent pot sa dau de un zid, si nici macar pana acum nu am avut curiozitatea de a citi de pe wikipedia cum se asediau si se cucereau diverse cetati prin tot felul de tactici si tehnici, ci eu sunt direct asa cu berbecul (sau cu capul, ca tot aia e), drept inainte, indiferent ca e vreo poarta prin apropiere sau nu ! Daca am noroc, nu gasesc un zid prea inalt, si imi da la un moment dat prin cap ca pot sa-l escaladez, sau poate nimeresc cu berbecul intr-o poarta si reusesc sa o daram, si pe urma e tot drept inainte si tot asa pana ies pe partea aialalta, si nici macar nu am timp sa admir sau sa praduiesc ce o fi prin curtea interioara a cetatii sau imprejmuirii respective. Daca dau de vreo movila, o iau direct pieptis, desi e total ineficient ca risipa de resurse si dureaza si mai mult decat calea usoara si lina de a o ocoli…cand eram mai tanar chiar rationalizam ca stilul asta o fi mai moral, de a alege „calea pieptis” mai „grea” decat calea mai lina „mai usoara”, (mai ales ca citisem niste citate, si vazusem niste filme despre morala crestina), insa intre timp mi-am dat seama ca asta era doar vrajeala fata de mine insumi ca sa-mi gasesc o scuza ca sa nu studiez mai asiduu despre eficienta, (adica rezultat cu minima risipa de resurse) si sa ma complac in chestia care si mie-mi place cel mai mult pt ca-mi creeaza iluzia de drum mai scurt, linia aia dreapta, insa desigur nu ma gandisem la frecare, adica nici macar nu stapaneam mecanica Newtoniana (daramite fizica mai complicata ulterioara aia cu relativitatea, pe care nici macar acum nu am inteles-o, desi exista chiar explicatii cu desene animate de 2 minute pe YouTube). Pe urma, am inceput sa rationalizez in continuare, ca daca linia drepta totusi nu pare a fi de loc cea mai eficienta, si de altfel e si ff rar cea mai scurta din punct de vedere a Timpului pierdut, ca macar o aleg asa din afinitate sentimentala pt ca-mi placusera filmele alea de razboi, cu „Tot inainte !”, si imi ziceam ca e un fel de exemplu bun de curaj si darzenie (fata de mine insumi, desigur, ca nu am ajuns eu sa ma ofer pe mine role-model pt altii) ! Pe de alta parte, neglijasem total faptul evident ca NU ma aflam intr-un film de fictiune, si de altfel dupa ce am fost respins la casting de 2 ori chiar pt niste roluri de figurant, daramite de actor care sa zica 2 cuvinte, a trebuit sa ma reconciliez totusi cu ideea ca eu NU am un viitor de actor dramatic deosebit de faimos, (lucru pe care de altfel mi-l comunicase si mama destul de clar mai multe ori de cand eram cel putin la gradinita si incercam sa o manipulez sa ma lase sa chiulesc). Acum, ca m-am mai maturizat, zic mai simplu, domnule eu folosesc calea dreapta pt ca sunt un om lenes si mediocru, care nu are nici o motivatie sa se perfectioneze in vreun domeniu oarecare posibil util pt societate, plus care se complace in ignoranta, si efectiv sunt la faza in care incerc din rasputeri sa zic acest lucru FARA vreo impaunare, ci chiar in mod auto-critic sincer, deoarece in mod real NU prea am de ce sa fiu mandru in legatura cu asta, desi recunosc sincer ca ma complac in mediocritate intr-o oarecare masura si pt ca sunt si advers la riscuri, si pt ca sunt egoist si imi place sa fac numai ce vreau eu in ce stil vreau eu, fara sa ma gandesc la altii prea mult, plus mai am o scuza ca daca sunt ff conformist si ff banal/mediocru atunci poate risc sa fac mai putin rau altora, (pt ca in nici un caz nu doresc sa fac eu vreun rau altcuiva, efectiv nici macar din greseala), dar nu stiu exact cat din asta e tot vrajeala, ca sa ies (fata de mine) ca sunt asa bun la suflet, si cat e o pozitie autentic virtuos-morala (desigur in conditii obisnuite, pe timp totusi de pace, fara catastrofe deosebite in jur, etc, ca in conditii speciale si oamenii actioneaza in moduri mai speciale, si nu doresc sa ridic cazuri de exceptie, sau extreme pt ca si sansele ca eu sa ma aflu in acest fel de conditii sunt chiar mici, plus ca fiind advers la riscuri chiar doresc sa le mentin la minim)

    (desigur, a NU se extrapola concluziile mele despre mine insumi la alti oameni, ca totusi e un proces care tine de caracteristicile fiecarui individ, nu numai de etapa de viata in care se gaseste + efectiv sorry ca nu am stiut sa ma exprim in mod mai usor de inteles, dar efectiv am descris niste etape prin care am trecut eu personal cu diversele rationalizari, si de fapt scuze si vrajeli in mare parte legate de ce aleg eu in continuare calea aia dreapta si datul cu capul de zid si Tot inainte !, cand e clar ca nu prea imi e de vreun folos deosebit + nici nu pare a fi deosebit de real util pt societate)

  • @Colorbloss

    Asa este, dar tocmail pentru ca viermele indoielii isi face simtita prezenta atunci cand omul este cu garda usor cazuta. Si-atunci incepe sa-si puna intrebari. Asa cum ai zis, majoritatea prost puse.

    @Rudolf

    Este o trasatura oarecum normala a barbatilor. Foarte multi sunt adversari la risc. Pentru ca riscul aduce incertitudine, iar cei mai multi urasc incertitudinile. In general barbatii sunt orientati catre solutii. Adica o gandire simpla, dupa cum povesteam saptamanile trecute.
    Eu chiar sunt berbec :)
    Nu se cheama eficienta, se cheama principiul Hedonist. Maximum satisfactie cu minimum efort.

  • Auzi? Mie îmi place că dai o tentă filozofică articolelor tale, răzbătând din toate ideea gândesc, deci exist.
    Faptul că unii oameni au urme de îndoială față de căile pe care au apucat denotă, în cazul multora, că există și alte posibilități pe alte căi dar și alte consecințe, odată calea asumată. Nu cred că este prea rău, ci doar o grijă în plus pe care o ne-o asumăm, cu egoism față de cei din jur sau dimpotrivă.
    Bineînțeles că poate fi obositor să te trezești pus să alegi în fața mai multor alternative, dar cred că este și mai rău să nu ai alternative.
    Zic și eu.

  • @Mitzaa
    Da, este foarte rau sa nu ai alternative, insa este important sa nu te macini incercand sa te convingi ca alta cale era/este mai buna decat cea pe care mergi.

    Daca reusim sa acceptam faptul ca toate duc mai mult sau mai putin in acelasi punct, atunci vom trai o viata mai linistita.

    Intotdeauna mi-a placut sa dau o nota filosofica vietii, in general. Numai ca uneori imi iese, alte ori imi iese prost :)

  • Asta este in mod normal rolul ei.
    Aici pe blog are doua sensuri de baza: pentru lenesi, rezuma articolul; pentru cei care se implica intareste ideea :)

  • Eu cred ca e mai simplu si poate fi chiar util, macar asa intermitent, sa nu ai alternative din cand in cand, pt ca astfel mai scapi de o raspundere ! Ca daca trebuie sa fii raspunzator asa tot timpul, si sa tot sortezi, si sa tot alegi, si sa tot triezi, atat la serviciu cat si off-serviciu, cat esti mereu in stare de veghe, zau, cand mai ai timp sa te relaxezi ?! Cand te mai gandesti ca unora chiar le place ca hobby sa faca si liste din astea Pro si Contra sau top 10, te apuca durerea de cap ! Zau, si mie imi place uneori, dar e un efort considerabil, mai ales daca trebuie sa fac si research riguros, si sa fiu si sincer, si sa fiu si cat pot de impartial + etic daca e vorba cumva de vreo alegere ce poate avea consecinte si pt societate nu numai pt mine personal !

  • Uite-asa ajunge omul clasic sau chiar traditionalist retrograd, din oboseala sa tot aleaga noutati tot timpul ! Si unii oameni chiar NU sunt novelty-seekers asa la nivel innascut. Eu de aia m-am si fixat la vreo cateva branduri de shampon si de gel de corp, la niste marci de telefoane celulare, etc, inca de acum vreo 14 ani, si nici ca mi le-am mai schimbat de atunci, desi trebuie sa raportez cu parere de rau ca va trebui sa renunt la relatia mea cu Hewlett-Packard pe laptopuri ramanand doar pe printere pt ca zau, chiar si dupa dezastrul ala cu Carly Fiorina CEO intre 2002-2005, care a fortat mergerul cu Compaq, desi presimteam ce va urma mai ales ca deja aruncasem Compaq-ul la gunoi mai devreme, eu am incercat sa le raman fidel, dar dupa ultima incercare din 2010, dupa aia chiar ca mi-a fost de-a dreptul imposibil. Plus doresc sa imi exprim public regretul ca Dolce & Gabbana nu mai manufactureaza gama By in cadrul produselor de clabuci de baie, mai ales ca aceasta companie a castiga Oscarul pt cel mai bun parfum masculin in 1996.

  • Da, ar fi util ca macar din cand in cand sa nu avem de ales. Dar vezi tu cum este omul…Rau este cand ai optiuni multe, rau este cand nu ai de ales.
    Niciodata nu suntem multumiti pe deplin :)

  • nu demult eram asa de optimist incat credeam ca oricine oricand poate pune tone de nisip peste izvorul meu si tot va curge…de ce? are desertul nevoie ?

  • Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *