Capcana timpului: mâine

Mereu ne plângem că nu avem timp. Mă plang, mă enervez uneori că nu am timp, că uneori totul merge întâmplător și o ia la vale parca fara voia mea. Mereu am fost un om grabit, mereu am fost pe fugă, destul de des în viteza a patra și uneori în a cincea. Le vreau pe toate acum, aici și repede. Dar nu așa oricum, le vreau și foarte bine, făcute ideal.

Fuga asta ma obosește uneori, atât de tare încât mă închid în baie și plâng sub duș minute bune până mă ia durerea de cap. E curios cum asta parcă face timpul să se dilate și mi se pare că sunt acolo de o eternitate.

Nu știu de ce am în sânge atâta grabă, atata repezeală. De ce resimt tot mai des lipsa timpului. Uneori fac să pară că sunt oarecum mai potolită, dar nu este adevarat. Pe mine nu am cum să mă păcălesc. Am obosit. Am obosit atât de tare încât am început să mă plâng de asta; am început să îmi doresc un buton de pauză. Vreau să opresc așa din când în când totul. Aș vrea să pot opri timpul, norii, vântul, oamenii care trec pe lângă mine, cafeaua care dă pe afară din ibric, ploaia, cațeii care dau din coadă, petalele care se usucă și apa de la duș.

Cum reușim noi să ne complicăm și să ne mințim cu voia noastră că de mâine o luăm mai usor? De ce ne tot păcălim că de mâine nu ne vom mai implica atat de mult? Că de mâine vom avea mai mult timp. Eu știu că mă mint, dar dacă nu zâmbesc atat de mult; dacă nu râd atat de tare; dacă nu merg așa de iute; dacă nu mă învârt prin casă de nebună așa de repede; dacă nu verific textele atât de mult; dacă nu mă uit de zece mii de ori la aceleași și aceleași descrieri și poze; dacă nu recitesc pasajele care îmi plac, parcă simt că nu trăiesc așa cum vreau. Și tot la grabă ajung. Și tot în punctul în care vreau ca totul să meargă repede și bine ajung.

Și-mi spun că de mâine o voi lua de la capăt, cu aceleași gânduri în care îmi fac timp de toate, dar în alt ritm. Și mai mult timp. Și mâine tot mâine rămane. Și am impresia că așa va fi în fiecare mâine[Un material de Ioana]

Morala: Timpul este ceva pe care omul încearcă sa-l omoare dar care sfârșește prin a-l omorî pe om.

Facebooktwittergoogle_pluspinterestlinkedinmail
aprilie 23, 2013

Etichete: , , , , ,
  • Pingback: BunDeCitit.ro
  • Tu esti la fel ca si mine, Ioana. Am ajuns la concluzia ca am tot mai putin timp tocmai din cauza ca revin mereu la lucrurile care imi plac, le studiez, le admir, uitand ca timpul zboara si nu poate fi intors din drum. Am ajuns sa cred ca cei care au mult timp la dispozitie au mai putine preocupari sau sunt superficiali. :))

  • Mă regăsesc tare mult în rândurile astea. Am fost mereu pe grabă, probabil tocmai din cauză că vreau să trăiesc… cât mai multe. Și da, și cât mai bine – și cred că de aici apare micul sau marele conflict și presiunea timpului. Perfecționismul și graba nu sunt tocmai prieteni buni :)

  • Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *