Ce este iertarea? Trecut versus Prezent

La modul simplist iertarea este înțelegere; este marea artă de a nu mai considera vinovat pe cineva. Iertarea se manifestă dinspre și înspre tine. Cineva spunea foarte bine că iertarea este ca un râu. Care râu spală tot în calea sa și întotdeauna calea sa este cea dreaptă. Mai mult, întotdeauna râurile curg de la munte spre șes, niciodată invers. Iertarea se manifestă asemenea râului. Întotdeauna vine de la o înălțime mai mare spre o înălțime mai mică. De la o capacitatea de înțelegere mai mare, către una mai mică. Oamenii iartă și se iartă înțelegându-se și acceptându-și unii altora comportamentele.

Iertarea nu costă nimic. Nu trebuie să investești nimic pentru a fi capabil să ierți. E gratis, la fel ca generozitatea, iubirea sau bunătatea. Te naști cu capacitatea de a înțelege și a ierta orice. Sunt chestiuni firești, scrise în codul oricărui om normal. Pentru că nu există nimic pe lume care nu poate fi iertat. În copilărie mi se părea de domeniul fantasticului să aflu că singurul membru rămas într-o familie masacrată de un ucigaș în serie a avut puterea să-l privească pe ucigaș în ochi și să-i spună că-l iartă. Abia acum cuprind și înțeleg întregul proces de iertare. Pentru că…

Iertarea este cel mai simplu mod prin care te poți despărți de trecut. Este un proces complicat în care mintea trebuie îmblânzită și determinată să accepte faptul că trecutul nu este nimic altceva decât o cutie unde sunt stocate faptele existenței pe care deja le-ai întâlnit. Unele bune, altele rele. Modul în care mintea funcționează este strâns legat de personalitate, în speță de ego. Iar dacă ego-ul este rănit sau deranjat, mintea va considera util să nu ierte. În plus, mintea crede sau știe că odată iertată persoana care chipurile ți-a făcut rău, ea o va putea face din nou. Și atunci blochează iertarea, protejând cumva ego-ul de un potențial rău viitor. Mintea proiectează.

Iertarea este o formă de a iubi. Oamenii pot trăi decenii blocați în dimensiunea iertării, fără să o atingă. Aceeași oameni sunt foarte activi pe ură sau pe resentimente. Cred că este foarte posibil ca mulți să creadă că așa este corect sau normal. Cum poate fi corect să fii mistuit de ură pentru ceva ce s-a întâmplat în trecut? Complicat. Hrănind ostilitatea din interiorul tău nu faci altceva decât să te zbați pe nisipuri mișcătoare. Iertând, te eliberezi de acea parte a trecutului care te determină să te încrunți și să respingi. Cum altfel să te eliberezi, dacă nu trăind în prezent. Iar prezentul este atât de frumos și deschide orizonturi inaccesibile celor rămași la sol.

Iertarea este refuzul de a condamna. Societatea ne-a programat să respectăm legi și să îi sancționăm pe toți cei care greșesc. Sigur că a ajuns să ni se pară nu numai firesc, dar și corect, ca oamenii să fie uciși pentru că au greșit. Suntem experți în găsirea vinovaților, dar corigenți la înțelegere și iertare. În fond, cum ar putea să facă pedeapsa mai bun pe un om care a greșit? Condamnarea greșelilor nu face altceva decât să transmită celui care greșește că imperfecțiunile și slăbiciunile lui nu pot fi iertate, iar el nu este demn de a fi iubit. Iar un om care este pedepsit nu are cum să devină iertător. În virtutea celor gândite, se naște o întrebare: oare societatea ne civilizează?

Iertarea este regăsirea unei averi înstrăinate.

Facebooktwittergoogle_pluspinterestlinkedinmail
  • Iertarea…hm…ti-ai ales un subiect delicat. Stau prost la capitolul asta. Nu pentru ca nu as ierta, ci pentu ca de cele mai multe ori nu pot uita. Iar cand dezamagirea e mare, mi-l scot pe om din suflet.

    • Nu stiu daca l-am ales eu, uneori am impresia ca ma aleg subiectele pe mine. Sunt convins ca vei gasi intelepciunea necesara sa ierti sincer. Primul pas a fost facut, cred, anume asumarea faptului ca stai prost la capitolul asta.
      Identificarea problemei rezolva jumatate :)

  • „Iertarea este o formă de a iubi. Oamenii pot trăi decenii blocați în dimensiunea iertării, fără să o atingă”

    AM senzatia ca fix cand scriai asta eu explicam cuiva care e diferenta intre a ierta din minte si din inima…la fel cum e vorbi despre iubire si a simti iubirea si asa mai departe. Ieri spuneam unei prietene ca marea intelegere este : de la a sti si a conceptualiza, a afirma intelectual si pana la a intgra in fiinta-ti este o cale..de multe ori complicata insa de aia e frumos sa insistam pe drumul descoperirii noastre …iertarea de sine este prima si cea mai importanta! Nu ii poti ierta cu advarat pe ceilalti pana nu ierti in tine toata neputinta, regretul, ura, furia , insasi neiertarea….

  • Vorbe pline de intelepciune,la o prima vizualizare.Eu consider ca unele lucruri pot fi iertate si unii oameni merita o a doua sansa din partea societatii.Dar asta nu se poate aplica pe scara larga.Nu pot concepe iertarea atunci cand te lasa mutilat sufleteste,fizic,psihic.Incearca tu sa ierti cand ai cosmaruri in fiecare noapte.Incearca tu sa ii spui unui copil ramas fara parinti sa ierte si asa mai departe.Chiar daca va incerca la nivel mental,acea persoana nu va reusi in profunzime.Fiindca a ramas cu un cufar plin de temeri,de sechele si viata lui nu va putea fi niciodata ca a unui om care nu a patit lucruri majore.E captiv si iertarea nu e o elibarere.Acea trauma va ramane acolo ca o pata.Daca tu ai ajuns la un asemenea nivel,te felicit.Eu sunt o simpla muritoare.

  • Mmm…zic ca muritorii sunt fiinte complexe, dar fragile in acelasi timp.Cand cineva provoaca haos in micul univers numit suflet, e greu sa ierti.E nevoie de intelepciune si un anumit nivel de detasare.Asa ca da,simplii muritori nu pot ierta.Doar oamenii cu adevarat mareti o pot face.Iertarea e o arta care nu se invata,se dobandeste.

  • Ce bine ca am gasit acest blog…as pierde ore in sir citind si postarile si comentariile.Si ador pareile lui Aimee…consider ca am descoperit un soi de prieteni adevarati
    va imbratisez cu drag!

  • Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *