Clienți. Fidelizare. Concurență

Gânduri19Comentarii

Ești aici:··Clienți. Fidelizare. Concurență

Am participat recent la un Workshop interesant. Nu am aflat neapărat lucruri noi, dar consider că nu acesta este scopul unui workshop. În schimb, am reușit să-mi așez noțiunile într-o oarecare ordine. Am aflat cum se numesc tehnicile pe care le aplic; unde, când și cum trebuie să le aplic. Am aflat lucruri interesante  despre vânzare, despre clienți, despre modul în care gândesc ei și ce ar trebui să le oferi. Nu urmează niște secrete ale succesului, pentru că nu există o astfel listă. Urmează câteva idei care mie mi s-au părut interesante și la care merită să te gândești atunci când ai o afacere pe care vrei să o duci sus.

Nu este suficient să îți satisfaci clienții, trebuie să le oferi mereu mai mult. Să îi surprinzi într-un mod pozitiv și să îi fidelizezi.

Nu ajunge să ai o părere bună despre compania ta și să știi totul despre ea. Trebuie să afli părerea clienților despre ea, pentru că părerea lor reprezintă realitatea din piață. Iar după ce afli părerea lor trebuie să acționezi în consecință.

Campania ideală nu este cea care place șefului și nici cea făcută de specialiști. Campania ideală este cea care vinde.

Clienții trebuie ascultați. Ai două urechi și o singură gură, folosește-le proporțional. Oferă un răspuns instant, o soluție la problema oricui.

Poate că nu ești cel mai bun, dar trebuie să te străduiești să devii cel mai bun.

Setează-ți obiective măsurabile și acordă o importanță mare reclamațiilor. Acestea reprezintă un feedback prețios care te poate ajuta să îmbunătățești multe aspecte.

În vânzări trebuie să fii sincer, altfel nu creezi legătură pe termen lung.

Oamenii sunt influențați de extreme, fă în așa fel încât să lași o impresie bună, în ansamblu. Atitudinea contează mai mult decât tehnica. În fond, cu toții suntem în șanț, numai că unii dintre noi privesc spre stele.

Workshop-ul a fost susținut de Cosmina Meseșan, iar mai multe materiale găsiți aici.

Morala: Dacă vântul nu suflă în pânze, vâslește!

19 gânduri despre „Clienți. Fidelizare. Concurență”

  1. „Clientul nostru, stăpânul nostru” ar trebuie să fie unul din obiectivele principale ale oricărui business.
    Eu sunt din Constanta şi mă zgârii pe ochi că un workshop interesant nu se organizează decât din an în Paşte pe aici.

    1. Eu data trecuta cand am aflat despre un eveniment interesant a fost la Iasi…asa ca balanta este echilibrata :)

  2. Nu monitorizez fiecare oraş în parte, dar ştii cum e: vezi o conferinţă, un workshop, un seminar din când în când pe net şi ai impresie că au loc în permanenţă.

  3. Mmmm.. sunt extrem de multe de spus si dezbatut pe tema asta. Oricum, tata vanzarilor si economiei vanzarilor in sine, Alan Smith daca-mi aduc bine aminte, a asezat o baza pe care au venit nenumarati altii si au pus, parerea mea, vorbe goale. Ca sa explic: nu-mi spune ca „trebuie sa construiesc o relatie cu clientul” spune-mi cum mama dracu sa fac asta, nu-mi spune cum sa „las o impresie buna” ci spune-mi cum aceiasi mama a dracului sa fac asta. Nu stii??? NORMAL CA NU!!! Pentru ca nu poti cunoaste 8 miliarde de tipologii de oameni! Ma ascund in spatele unor clisee si spun asa: in lumea asta sunt produse care se vand singure si oameni care vand celelate produse! Howgh!!! (pentru cei care au citit Winnetou)

    1. Asa este, ai mare dreptate.
      Ceea ce am facut aici reprezinta o simpla listare a unor idei.
      Putem sa vorbim aplicat daca ai bere de dat :)
      Buna remarca despre produsele care se vand singure, dar Companiile nu vand produse, companiile vand brand.
      Degeaba se vand singure tabletele daca vinde DOAR Samsung si Apple :)

    2. Ei, uite un exemplu: mie n-o sa-mi poti vinde bere indiferent de brand! Despre vodka in schimb… :)))
      Dar accept „provocarea” :D

  4. Uai, am citit azi-noapte și ceva lucruri legate de modificarea comportamentelor (clientului), aplicate în domeniul vânzărilor. Dar le-am cam ignorat, na :) Dar le voi reciti, mergeau oricum și pe ideea de manipulare și persuasiune :P
    De acord, workshop-urile nu presupun neapărat informații noi, cât mai degrabă modalități de a jongla cu informațiile pe care le ai deja.

  5. Întotdeauna asociez seminariile, conferinţele şi Workshopurile cu nişte minute lungi în care cineva se agită vorbind, iar asistenţa se chinuie să nu adoarmă, dar nu toată lumea reuşeşte.
    Dacă n-ai căscat la evenimentul ăsta, înseamnă că, într-adevăr, a fost ceva interesant.

  6. Unele magazine au tehnici foarte bune de vanzare, tin legatura cu clientii si ii mai intreaba despre produsele sau serviciile comandate, daca nu au avut probleme sau alte intrebari. Asa clientul vede ca e fidelizat si va cumpara de oricate ori va avea nevoie de produse sau servicii.

  7. Multe necunscute in domeniu insa ai sintetizat cat se poate de ok, ideea conteaza. Nu e de ajuns sa ai preturi bune, servicii de calitate si o relatie cu clientii perfecta. Ai nevoie sa faci cu un pas mai mult decat concurenta si sa vii mereu cu ceva nou.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sus