A fi sau a nu fi treaz

Când mi s-a pus reportofonul în față am închis ochii, mi-am trecut limba peste buze, umezindu-le. Am rămas nemișcat preț de câteva secunde. Nu mă grăbesc. Mă gândesc la faptul că am întâlnit mulți oameni cu care am schimbat impresii. Încă sunt de părere că poți învăța lucruri magnifice de la cine te aștepți mai puțin. Extrapolând, mi se pare de bun-simț ideea că toți oamenii care ne intră în viață, o fac tocmai pentru că avem ceva de învățat de la ei. Noi putem fi conștienți sau nu, lucrurile se întâmplă oricum. Treaz fiind, dai sens evenimentelor importante și nu cauți sensuri atunci când nu este cazul. Deschid ochii, îmi umezesc din nou buzele și-mi dreg vocea fixând cu privirea negrul ochilor posesoarei reportofonului.

Cred că toți experimentăm același tip de evenimente, dar nu toți ne și dăm seama de ele. Ca oameni, avem puterea să ne prindem, sa privim dincolo de aparențe sau să legăm întâmplările, dându-le sens. Unii o fac natural, în timp ce alții sunt la polul opus, tot natural. În funcție de unde suntem, cine suntem și mai ales ce ne este dat să trăim, toate întâmplările fac din viața noastră o experiență mega-subiectivă de care ne dăm seama. Sau nu. Noi, oamenii, suntem conectați între noi fix ca o matrice, ca o țesătură cu fir roșu. Atunci când mulțimea covârșitoare trage într-o singură direcție, cred ca este aproape imposibil să nu se resimtă asta în tot grupul. Altfel spus, e dificil să fii altfel decât turma, mai ales când vine vorba despre programele societății. O vad ca pe o unda care se propagă, exact ca o piatră pe care o arunci într-un lac.

Ignoranții vor pune toate întâmplările pe seama altora, lucru care îi situează în exterior cu asumarea. Nu numai că nu își asumă nimic din ceea ce se (li se) întâmplă, dar ei consideră că niciodată nu sunt de vină. Râd. Ei cred mereu că tot ceea ce li se întâmplă, se întâmplă întotdeauna din cauza „altora”. Râd. Și pentru că se cred victime, viața le va servi constant lecții pentru a sparge bariera „eu sunt victimă”. Unii reușesc, cei mai mulți nu. Redevin serios.

Cred ca este foarte important să-ți dai seama de tine și de ceea ce te determină să fii tu. Dacă ești treaz și experimentezi viața în prezent, universul îți servește evenimente ca atare, exact ca în situația victimizării. Dacă ești treaz vei căuta să afli, să pătrunzi, să înțelegi. Și tocmai pentru că vezi simbolurile, vei primi întâmplări fix pe viziunea ta. Și nu, nu-s toate dulci și blânde. Nicidecum. Cumpenele există și nu pot fi ocolite. Anumite afecțiuni au o semnătură atât de distinctă încât nu există alte experiențe care le-ar putea înlocui. Oricât de mult ai citi despre crime, până la urma nu știi cum e să ai un glonț în burtă. Dacă vrei sa afli, vei primi, fără să uiți că tot ce nu te omoară sigur te ridică. Înfig palmele în brațele fotoliului și mă ridic. [După o idee a lui Victor]

Nu sunt suficient de tânăr ca să știu totul.

Facebooktwittergoogle_pluspinterestlinkedinmail
  • E mare lucru sa fii treaz Razvan!…O perioada, cea de acomodare am trait aproape permanent in semitrezie, pt a avea mereu senzatia ca e un vis din care la un moment dat ma voi trezi…Nici acum nu mi prea place sa fiu treaz deoarece imaginatia e la cote inalte, visele mele frumoase, colorate se combina amonios cu realitatea, insa devin din ce in ce mai treaz, mai lucid si durerea scade tot mai mult…Imi asum tot mai mult ceea ce am devenit, ceea ce sunt.

  • E mult mai important sa fii treaz, sa traiesti totul exact asa cum este, clipa de clipa. Sa experimentezi, sa simti exact ce vezi cu ochii tai, nu cu mintea. E dificil sa te hranesti cu vise, sa se intample totul intr-o ordine alegorica care tinde spre hilar. Am ales si voi alege mereu carpe diem, putin.. dar suficient.

    • De cele mai multe ori nu-s diferente intre mult si putin.
      „Sa traiesti totul exact asa cum este”. Ce frumos suna.

  • Cumva, suntem toți responsabili de cum funcționează lumea în care trăim. Fiecare cu undele lui, fie că ai mers cu turma, fie că ai tras puțin în alte direcții. Un fel de responsabilitate comună, dar și personală și individuală în același timp.

    E greu să experimentezi viața în prezent, e greu până te rupi de niște lanțuri închipuite și obiceiuri adând înrădăcinate…

  • Asa este. Suntem cu totii responsabili. Este adevarat.
    Greu sau usor, nici nu coneaza. Cred ca mai mult conteaza faptul ca se poate, decat ca poate fi dificil. In ceea ce ma priveste, daca este posibil, atunci se face. Greu sau facil, oricum astea sunt perspective subiective, de cele mai multe ori.

    Cred ca problema se pune daca vrei sau nu. Si daca nu vrei sa iti asumi faptul ca nu vrei. La fel si invers. Ma bucur sa te „revad” :)

  • Sunt momente in care simti nevoia sa visezi. De acolo ai mai multe asteptari decat de la realitate. In viata intampinam mai multe lucruri neplacute decat placute, fiecare a simtit asta pe pielea lui la un moment dat. Dar nu putem sa evitam realitatea prea mult, deci in acele momente in care trebuie sa „existam”, sa incercam sa le facem mai bune.

    • Daca iti spun ca de cele mai multe ori nu este nicio diferenta intre „placut” si „neplacut”, ma crezi? :)
      Un bun punct de plecare, cred eu, ar fi sa schimbi fata „neplacutului”. Poti opta pentru un infinit de alternative de a-l numi, iar cel mai la indemana este „de invatat”.

      Va sa zica viata ne serveste lucruri placute si lucruri de invatat. Cati oameni sunt, atatea realitati. Iar fiecare este arhitectul propriei realitati.
      Sper sa nu te fi suparat, doar ca mi-ai parut putin suparata spre dezamagita.

  • Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *