Înainte şi după steguleţul roşu

Orice eveniment marcant din viața omului înfige  un steguleț imaginar de culoare roșie  în memoria lui. Steguleț care are capacitatea de a reorganiza modul în care omul va cântări evenimentele viitoare. Mi se pare interesant cum o cauză exterioară poate schimba maniera de judecată într-o secundă. Percepția asupra vieții se schimbă uneori la 180 de grade. Tot ce era gri  înainte, devine alb după. Sau invers.

Persoanele care experimentează evenimente cutremurătoare își schimbă percepția asupra vieții într-un mod drastic. Într-un fel sau altul, un accident deosebit de grav din care scapi ca prin urechile acului te va determina să prețuiești viata la maximum. Tot ceea ce urmează după steguleț va fi cântărit altfel. Vei aprecia altfel fiecare secundă de veselie, fiecare zâmbet sau fiecare plimbare în parc.  Problemele considerate foarte grave înainte de steguleț devin mizilicuri ulterior.  Ceea ce înseamnă că din când în când este foarte util un astfel de steguleț; care să te readucă pe pământ.

Oamenii au tendința naturală să-şi construi singuri probleme. Care probleme sunt de cele mai multe ori glume pentru cei pățiți. Adevăratele probleme lovesc dur şi adânc. Și de cele mai multe ori sunt iremediabile. Atunci când crezi că ai probleme, amintește-ţi de prietenul tău din copilărie care şi-a pierdut un ochi, amintește-ți de vecinul tău care a paralizat după ce a alunecat pe gheață, de colega ta fără un picior sau de bunul tău prieten care nu şi-a cunoscut niciodată tatăl. Ah, şi fostul tău coleg care la patru săptămâni după ce i-a născut nevasta, a căzut pe scări şi a murit într-o dimineață în goana spre birou.

Dacă în firea destinului ar fi fost dreptatea, atunci nu te-ai fi născut niciodată.

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmail
aprilie 12, 2013

Etichete: , , , , , , , ,
    • Nu neaparat ca „trebuie”, dar merita :)
      Nu stiu de ce, dar uneori aud oameni care se plang de niste probleme gen pisica, drobul de sare, copilul, stii tu. Prea exageram uneori. Noi, oamenii.

  • nu putem fugi de viata decat intr-un singur fel si chiar si atunci nu putem avea convingerea ca va fi definitiv…
    alegem sau nu,trebuie sa ne traim viata si nu sa o lasam sa fie doar o trecere a timpului…

    • Foarte corect si foarte bine ai scris.
      Pe mine ma uimeste capacitatea unora de a genera probleme din nimic. Sunt atatea chestiuni care prin comparatie sunt de miliarde de ori mai grave decat probleme multora.
      De ce-si face omul atatea si atatea griji inutile? :)

  • Am invatat cu adevarat sa iubesc si sa pretuiesc viata abia dupa ce am fost la un pas de a o pierde. Atunci m-am schimbat mult, am privit totul cu alti ochi, am apreciat tot ce am primit…

    • Cam asta am facut cu ţoţii. Nu prea ne urnim altfel. Trebuie să fim într-un fel sau altul zguduiţi serios ca să putem să privim culorile aşa cum ar trebui.
      Viaţa ar trebui preţuită oricând. Şi înainte, nu numai după steguleţ.

  • Eu personal m-am ferit cat am putut sa nu fiu martor, (sau participant Doamne fereste), la diverse tragedii, si nu consider ca ele sunt necesare pt a acorda valoare deosebita vietii care mi-a fost daruita in mod deosebit de generos, nici pt a-mi schimba perspectiva ca este total OK si de a astepta cuminte sa treaca timpul si de a iesi la pensie fara a simti ca mi-am „pierdut” timpul total degeaba. Timpul trece oricum, nu imi apartine mie, eu il consider de sine statator si independent, treaba lui ce face si cum trece, nu am eu treaba cu el ! Recunosc ca atunci cand eram mai tanar simteam si chiar credeam ca trebuie neaparat sa bifez niste chestii ff importante de bifat pe o lista a realizarilor in viata, m-am grabit sa le indeplinesc pe toate inainte sa inceapa ateroscleroza anuntata de a incepe la majoritatea oamenilor pe la 27 de ani, si in orice caz inainte de a ajunge la varsta mijlocie de 32 de ani, (cf speranta medie de viata de 64 de ani pt barbatii nascuti in 1980 in RSR), asa ca acum, ajuns la varsta mijlocie, nu doresc decat sa reusesc sa supravietuiesc si eu in a 2-a jumatate a vietii care-mi este statistic destinata, daca e posibil chiar sa bat acele statistici intr-o stare cognitiva intacta, adica fara ca ateroscleroza sa avanseze prea mult…desi recunosc ca nu am grija deosebita de mine, de ex nu m-am lasat inca de fumat si asta precis ca nu ma va ajuta cognitiv in aceasta a 2-a 1/2 de viata…pe de alta parte parca e mai bine sa fii oarecum cognitiv asa mai deficient, cf si zicalei „fericiti cei saraci cu duhul”…desi nu o caut cu lumanarea…eu tot ce vreau e sa nu cumva sa ma regasesc cumva prea mult in afara statisticilor, sau in cadrul unor circumstante deosebit de neobisnuite, ca am auzit destul de devreme si de blestemul chinezesc care zice, „sa-ti fie dat sa patesti cat mai multe chestii interesante”, (sau „sa traiesti in vremuri interesante”). Recunosc totusi ca maniera mea NU este una neaparat recomndabila si educativa pt tineret, pe care il indemn sa cucereasca cat mai multe Everest-uri, ca mie personal imi place de la o varst adestul de frageda sa citesc povesti despre diversi eroi, exploratori, oameni deschizatori de drumuri, etc.

    • P.S. Daca cumva, Doamne fereste, bat in lemn de 4 ori, mi se va intampla mie ceva cu totul neasteptat de tragic, NU am intentia de a-mi lua eu raspunderea de a deveni cumva un role model educativ pt altii ! Eu personal imi voi permite sa NU fiu demn, ci sa fiu total distrus de nervi, si sa-i enervez si pe ceilalti din jur cat pot eu de mult sau cat imi vine, asa ca precis nu voi fi un role model bun pt nimeni in acest fel de situatie si totodata NU doresc a-mi trasa cumva la nivel de obligatie vreun standard de a deveni mai intelept decat am chef eu sa devin asa per total.

    • Se si vede de altfel cat de mahmur si iritabil am fost in ultimele cateva zile, ca la mine pe blog am scris numai despre evenimente triste ! M-am simtit oarecum vinovat, pt ca totusi blogul meu, fiind o publicatie jurnalistica, trebuie la nivel principial sa prezinte o tinuta adecvata pt un public cititor international cat mai larg de diferite varste si culturi, insa pana la urma a castigat felul meu neglijent si superficial si egoist amatoristic de a fi, cf caruia mi-am zis, „las’ ca merge si asa !”

  • Nu se pune problema de educativ sau nu. Este foarde adevarat faptul ca exista foarte multi oameni care pretuiesc viata pur si simplu. Dar la fel de adevarat este, din punctul meu de vedere, faptul ca dupa o mare greutate a ta, sau a unui prieten, parca altfel privesti lucrurile. E o vorba, „de acum nimic nu va mai putea fi ca inainte”. Cam de aici am pornit cu ideea.

    • Da, uite ca totusi eu am un fix legat de cum ne prezentam in fata publicului daca suntem totusi adulti, chiar daca nu avem job sau functie asumata de educatori propriu-zisi. Pur si simplu eu cred ca un adult trebuie sa se comporte ca un role-model pt cei mai tineri din jur, chiar si daca nu infaptuieste mare lucru astfel incat sa merite neparat un loc pe un panou de onoare. Eu cred ca asta e singurul mod care mi s-ar potrivi mie personal de a fi respectuos fata de viata mea proprie si fata de cele ale semenilor care ar putea fi in jurul meu, (desi desigur nu vor fi prea multi deoarece nu sunt un om interesant prin nimica deosebit si nici nu doresc deoarece nu-mi plac aglomeratiile de oameni in jurul meu, pt ca le consider riscante). Desigur ca asa ceva reprezinta numai vorbe goale, teorie si propaganda (fata de mine insumi chiar nici macar fata de altii), si totul este in fond o scuza ff buna pt a nu ma simti obligat de a invata nimic sau de a infaptui nimica si de a lenevi cat mai mult cat am chef.

  • Cel putin totusi ma simt mandru ca am evitat sa scriu despre mine insumi (cum scriu eu cel mai frecvent de obicei) intr-o perioada in care nu aveam de prezentat decat nervi si mahmureala, si m-am concentrat a scrie despre destinele altora.

    • Sa fii mandru! Si eu am avut perioade si perioade si am incercat intr-un fel sau altul sa abandonez latura ultra-personala in perioadele negre. Oamenii, asa cum bine stii au tendinta sa transmita mesajele, mai ales atunci cand se simt rataciti. Trebuie sa-si impartaseasca apasarea cu exteriorul, cu alti oameni :)

  • unii au „stele cu noroc” altii „prigoniri de soarta”,uneori ai paine si nu ai cutit si mai grav e cand ai cutit si nu ai paine

    • Mi se pare interesanta legatura dintre paine/cutit cu numele tau :)
      Ai mare dreptate Ioan. Uneori lucrurile sunt albe, alteori negre. Important este sa stim si sa acceptam faptul ca si negru si albul fac parte din viata. Sa invatam din orice si sa nu repetam ceea ce am facut stramb. Usor, foarte usor de zis, stiu :)

  • Te pune pe gânduri?

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.