Le voi spune că sunt…

Timpul, acest mister cu care deja ne-am obişnuit, trece ireversibil. Sau nu neapărat. Cert este că înapoi în timp nu  a reuşit nimeni să călătorească. Fizic vorbind. Marele nostru avantaj este că avem o memorie vastă, care ne poate purta înapoi în timp oricând, nu oricât. Acelaşi salt, la nivel ideologic, îl putem executa în viitor. Ne putem imagina cum va arăta viitorul peste x ani. În viitor vreau să te plimb astăzi cititorule. Mergem împreună in 2052. Atunci, şi eu, şi tu, vom avea deja nepoţi. Ce le voi spune?

Le voi spune ca sunt de pe vremea cand copiii colectionau surprize. Ce erau surprizele? Surprizele erau, de principiu, niste poze cu masini, artisti, fotbalisti sau roboti. De ce le strangeam? Pentru ca era o chestiune la moda. Cine nu avea set complet nu prea avea intrare in gaşca. Ce este gaşca? Ei bine, gaşca reprezenta un grup de copii, de regula de aceeasi varsta, care aveau interese comune, idei comune. Acestia se jucau impreuna, mergeau impreuna la scoala, si asa mai departe. Cum adica ce se jucau?

Le voi spune ca sunt de pe vremea cand copiii se jucau „leapşa”, „v-aţi ascunselea”, „ratele si vanatorii”, „tara, tara vrem ostasi”, „castelul”, „tarile”, „ruble”, „frunza” sau „pac-pac”. Nu nepoate, nu sunt jocuri pentru nano-computer sau pentru nano-consola. Sunt jocurile copilariei mele. Se jucau fara manete, fara butoane, ecrane, sisteme de stocare. Copiii se strangeau in fiecare zi, se imparteau in doua echipe si se supuneau unui set de reguli general agreat. Era distractiv. Nu, nu era obositor, pentru ca pe vremea aceea copiii erau invatati cu efortul. Practic jocul insemna miscare. Nu insista, nu vei intelege, indiferent cat de mult ti-as explica.

Le voi spune ca sunt de pe vremea cand animalele traiau libere in paduri. Nu, nu nepoate, nu atacau pe nimeni, pentru ca oamenii nu se aventurau orbeste in mediul in care animalele de prada isi duceau linistite traiul. Cum adica ce sunt padurile? Padurile erau intinderi vaste cu copaci. Pe vremea mea toti muntii erau impaduriti. Iar in aceste paduri se gaseau foarte multe specii de animale, dupa cum spuneam. Animalele nu traiau doar in captivitate.

Le voi spune ca sunt de pe vremea cand cartile aveau forma fizica. Nu doar electronica. Pe vremea mea, nepoate, cartile se faceau din hartie. Ei, cum ce-i aia hartie? Hartia era fabricata din lemn. Acelasi material care se foloseste acum la mobilierul de lux. Nu, pe vremea aceea lemnul nu era o raritate. Sa revenim: cartile erau din hartie, legate sau lipite si era o adevarata placere sa le citesti. Fiecare carte avea mirosul ei, cantecul si povestea ei.

Le voi spune ca sunt de pe vremea cand telefoanele mobile erau cu ecran monocrom. Cum, nu stii ce inseamna monocrom? Adica o singura culoare: negru. Nu, ecranele telefoanelor mobile nu au fost mereu 3D sau imprimarte in iris, utilizand nano-tehnologia, nepoate. La inceput, erau niste aparate greoaie de circa 30 de centimetri, cu antene lungi, cu butoane si cu acumulatori reincarcabili. Da nepoate, pe vremea aceea majoritatea aparatelor electrice functionau pe curent electric. Nu pe energie solara.

Le voi spune ca sunt de pe vremea revolutiei, ca sunt de pe vremea cand lumea astepta venirea lui Iisus pe Pamant in anul 2000, de pe vremea cand antimateria era doar un concept abstract, de pe vremea cand Pamantul era considerat singura planeta locuibila, de pe vremea cand oamenii isi strangeau mana in semn de salut, de pe vremea cand alcoolul nu era interzis, de pe vremea cand consumul de iarba era interzis, de pe vremea cand muzica se asculta pe caseta sau pe CD. Tu ce le vei spune nepotilor tai?

Morala: Poţi să-mi iei orice, mai puţin amintirile.

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmail
februarie 27, 2012

Etichete: , , , , ,
    • Le voi spune ca eu sunt de pe vremea in care copii mergeau de mana la teatru de papusi, iar cand ajungeam acasa recompuneam sceneta cu sosetele adanc trase pe maini, eu sunt de cand copii isi umflau mingea si aveau genunchii juliti cu cicatrici vesnice de la cazaturi, de cand tata se juca „septica” cu mine nu poker online.
      Le voi spune ca eu sunt de pe vremea cand stergeam praful din biblioteca nu din recycle bin, sau dictionarul era o carte de vreo 2 kg la care apelam in multele „conflicte” la jocul de scrable.
      Le voi spune ca sunt de pe vremea in care ma trezea mama sau bunica pentru a ajunge la timp la scoala si ca intrarea elevilor in acea institutie renumita era separata de cea a profesorilor.
      O sa imi fie greu sa le explic cum faceam cheta pentru o punga se seminte; cheta fiind o suma de bani stransa de comun acord de la cateva persoame apartinand aceluias grup (PRIETENI), asta nu vreau sa explic ce este!
      Le voi spune ca eu mergeam la cinematograf cu ciocolata calda in termos fiindca era prea frig in sala, ca se intampla sa vezi trunchiat filmul fiindca era o persoana mai inalta in fata ta si scaunele nu aveau forma corect anatomica a coloanei.
      Eu am copilarit in perioada in care se credea ca America este o tara indepartata si civilizata, iar Romania este o tara frumoasa, eu sunt pe vremea mea, draga nepoate, cand Coca Cola se vindea in sticle de sticla asezate in casete, iar lumea purta ochelari pentru deficiente de vedere. Eu sunt din vremuri indepartate de care imi amintesc cu o deosebita placere si de care sunt mandra ca le-am trait.

  • Foarte frumos punctat! Eu nu m-am gandit ce le voi spune nepotilor mei si cred exista posibilitatea ca ceea ce ai punctat sa se adevereasca…

    • Sa ai convingerea ca daca voi avea ocazia asta, asa le voi spune. Si mai cred ca o sa le para rau ca toate spuse sunt doar istorie. Poate le arat si cum se fac cornetele si cum se sufla. in teava :)

  • Le voi spune ca sunt din generatia care umbla cu cheia de gat cand parintii nu erau acasa. Le voi spune ca sunt de pe vremea cand purtam cravata de pionier si uniforma scolara. Le voi spune ca sunt de pe vremea cand nu aveam telefoane mobile, cand televizoarele erau al-negru si cu lampi. Le voi spune ca sunt de pe vremea cand la cofetarie beam suc CICO, cand citeam revizta Cutezatorii si de pe vremea din care nu avem decat amintirile noastre ramase in emmorie ca nu erau aparate foto decat la studioul foto in centru.

    • Ei, uite, Lumi, deja tu ai lucruri diferite fata de mine, pe care sa le spui nepotilor tai. Eu deja ma simt prea „modern”.
      Bine punctat: televizoare alb-negru si fotografii in centru. Ce vremuri!

  • Nu-mi imaginam ca la intrebarea postata,sunt niste adevaruri traite de fiecare dintre noi ,nu demult.Ce le-as sune nepotilor despre vremurile apuse? Sunt multe de spus.Aprecieri deosebite pentru articol!

  • Razvan, cand vei avea nepoti, te rog, te rog sa-ti amintesti ceva: ca trebuie sa insisti, pentru ca ei sa inteleaga bucatica aceea de lume asa cum ai inteles-o si tu… Extraordinar felul in care ai scris, articolele tale m-au facut sa ma simt in multe feluri, dar pana acum nu-mi dadusera lacrimile citind ceva aici pe blog… Frumos, foarte frumos ai scris.

  • nu pot sa nu observ ca viitorul nepotilor tai e cam …sumbru!adica nu mai e verdeata, nu sunt copaci?nu mai sunt gasti?jucarii?carti?sper ca nu o sa fie asa…sper ca tehnologia asta care avanseaza intr-un ritm nebun sa nu distruga chiar tot ce e frumos in lume inlocuindu-l cu ceva sintetic si rece….adica Dumnezeule ma trec fiori…cum sa nu mai fie copaci, animale libere sau carti?

  • Te pune pe gânduri?

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.