Un minut. Chimie și mister, ce vrei?

[09:00] Deschise larg ferestrele lăsând Soarele să îi inunde camera și sufletul. Puse coatele pe pridvor, închise ochii și își ascultă liniștea. Cineva îmi spunea că marele secret al vieții îl afli abia atunci când ai certitudinea totală că știi ce vrei. Așa este. Pare probabil un lucru mărunt, într-o lume în care mai nimeni nu ar recunoaște faptul că habar nu are ce vrea, la modul sincer. Pe imensa scenă unde oamenii își desfășoară partiturile, s-a promovat cumva ideea că e bine să știi ce vrei, iar cei mai mulți o spun ca un automatism. Actori simpli care au învățat niște replici simple, pe care le aruncă din când în când. De cele mai multe ori din reflex. Este un fel de strănut. Da! știu ce vreau!  Iar participanții sar cu urări ca sănatate, noroc, faci chef(!). Și atât. Dar nu e așa, pentru că dacă ar fi, s-ar vedea și-ar simți. Lumea ar fi altfel, cu totul.

Ea, femeia. Caută, urmează și rezonează cu tipuri de bărbați. Ce caută? Greu. Este o combinație de atribute foarte fin alese, care combinație nu se poate defini și nu poate fi aceeași de la femeie la femeie. În plus, ingredientele și proporțiile se schimbă constant. E o rețetă într-o metamorfoză permanentă. De cele mai multe ori, căutarea se face cu țintă. Dacă nu se face așa, miroase a disperare, și nu merită gânduri. Ea știe prea bine că hainele pe care alege să le poarte, vor gâdila anumite tipuri de bărbați. Sau ar trebui să știe. Limbajul pe care-l folosește va aduce în fața ei un anumit soi de bărbați. Parfumul, gesturile, machiajul, frizura, mersul, bauturile consumate, toate sunt la îndemâna ei. Ea controlează totul la nivel de artă. Iar toate duc într-o anumită zona de bărbați, folosite într-un anumit sens. Ea jonglează în funcție de publicul țintă.

Evident, mai devreme sau mai târziu se întâmplă: apare El. Nu ca prin minune. Nu. El apare pentru ca este chemat insistent cu toate mijloacele pe care le-am amintit. După nemisterioasa lui apariție, chimia începe să funcționeze, dacă este cazul. Și este. Atunci Ea demarează controlul tehnic de calitate. Care control poate fi de două feluri: în amănunt pe față sau în amănunt mascat. Diferența este făcută de așteptările ei. Cu cât mai multe, cu atât mai mascat este controlul. Controlul calității are un singur scop, să ofere certitudini. Certitudinea că toate actiunile Ei au dus la tipul de El la care se gândea ea că vor duce; că El este într-adevăr așa cum zice că este; că lucrurile vor decurge așa cum își dorește Ea; că El este cu adevărat așa cum vrea Ea.

El se prinde la un moment dat de procesul calculat dintre ei. Și rezolvă totul devenind sincer și natural. Îi dezvăluie intențiile Lui, într-un mod cât se poate de firesc. Îi vorbește pe limba ei, calm și cald. Îi vorbește despre cum se simt pentru El acțiunile ei. Îi zâmbește sincer și detașat, preluând controlul fără ca Ea să se prindă. După câteva sute de minute se blochează totul. Ea a adunat suficiente informații ca să poată lua o decizie. Și o ia. Nu i se mai pare interesant. I-a dezvăluit prea multe. A fost prea sincer. Ce să vezi, l-a obtinut prea ușor. Ea vrea mister. Iar el n-a fost misterios deloc, ba din contră, a fost mult prea nemisterios. Ea pleacă, El râde. Cumva, dacă El ar fi fost misterios, totul s-ar fi terminat în 10 minute. Închise ferestrele și sorbi cu nesaț din cafeaua aburindă. [09:01]

Misterul este înţelepciunea naivilor. (Horace Walpole)

Facebooktwittergoogle_pluspinterestlinkedinmail
decembrie 12, 2014

Etichete: , , , , , , , , ,
  • Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *