Natural. Parfum de natură

M-am trezit, dar încă n-am deschis ochii. Trag adânc aer în piept și mă inundă o aromă care-mi aduce o relaxare plăcută. Miroase a frunze umede. Sunt în pădure. În liniștea perfectă, îmi permit să nu deschid ochii și să mă mai bucur puțin de ceea ce-mi construiește mintea. O las. Mă ridic instant și încep să merg. Mă opresc, fac o piruetă; merg în altă direcție. Grăbesc pasul, mă opresc; fac o altă piruetă; plec; mă opresc; inspir și mai adânc.  Adulmec. Iarbă, frunze umede, mușchi, licheni, flori; flori de cireș? Trebuie să aflu. Schimb din nou direcția și grăbesc pasul spre locul de unde cred că vine parfumul.

Pasul meu grăbit se transformă în alergare ușoară. Inspir de două ori scurt, expir de două ori scurt, pe fiecare pas. Nu se aude nimic altceva, afară de ritmul sec pe care-l generează aerul inspirat și expirat. hâm-hâm, ho-ho. M-am pierdut pentru câteva momente în muzica respirației și realizez că deja alerg. Mâinile mi se mișcă alert pe lângă corp, iar picioarele măresc pașii, dar și ritmul. Fizic, mă grăbesc. Într-un fel, mă amuz. N-aș vrea să trag de lesa corpului, amintindu-i astfel cine pe cine conduce. Îl mai las, n-am mai alergat de mult cu așa plăcere; mă bucur. Alerg cu viteză prin pădurea deasă fără nicio teamă că m-aș putea lovi de copaci. Abia acum îmi dau seama că încă n-am deschis ochii. Rămân închiși.

Lesa în care-mi țin mintea este atât de subtilă încât ea nu o percepe. Am perfecționat-o de-a lungul vieților. Nu știe de existența ei, iar asta ii conferă o libertate totală. Lucrează pentru mine fără să știe. Deși am ochii închiși am încredere totală că mișcările pe care le fac sunt perfect sigure, coordonate de minte. Nu numai că nu vrea să facă rău corpului, vrea să-și demonstreze cât de bine se poate descurca fără ochi. Fac un salt care mi s-a părut imens, iar când am aterizat, am simțit mâl între degetele de la picioare; Am auzit susurul unui râu, dar sunt deja la zeci de metri depărtare de el. Alerg spre florile de cireș, iar parfumul lor se simte din ce în ce mai intens.

Întrerup ritmul de două inspirări-două expirări și trag aer adânc preț de câțiva pași. Mă izbesc de un copac, mă las mânat de gravitație și mă prăbușesc pe iarba udă. Cuminte. Deschid ochii, iar ea zâmbește. Îți place parfumul meu.

Omul este natura naturii.

Facebooktwittergoogle_pluspinterestlinkedinmail
  • Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *