Om și animal. Panica și transformarea

Panica este o spaimă care te cuprinde subit și violent. Se poate întâmpla din foarte multe motive. Nu motivele sunt interesante, ci modul în care panica modelează firea omului. Din momentul în care panica preia controlul, omul devine un simplu animal ghidat după instincte. Transformarea este imediată. De cele mai multe ori, memoria nici macar nu mai înregistrează ceea ce se întâmplă în momentele de panică, pentru că întreaga energie este canalizată către supraviețuire. Mintea și corpul vor lucra doar pentru a ieși din impas, celelalte procese trec imediat pe plan secund.

Să ne imaginăm că ai fost răpit și aruncat într-o pivniță. După primele momente în care vei lupta ca să te convingi că totul este real, vei trece la acțiune. Panica va face din tine (un om liniștit și calculat) cel mai fioros animal de pradă. Rotițele se vor  pune în mișcare și vei constata cu stupoare că ești gata să faci orice pentru a te elibera. Începi să gândești un plan de evadare, indiferent ce implică asta. Ești gata să scoați ghearele și să muști pe oricine. Din secunda în care ai conștientizat faptul că viața ta este în pericol, vei deveni cea mai performantă armă controlată de panică. Transformarea este totală.

Vei căuta că desfaci nodurile funiei cu care ești legat. Îți vei rupe dinții desfăcându-le, însă cu certitudine nu vei simți nicio durere. Odată eliberat vei alerga prin întuneric în căutarea oricărui obiect care poate fi utilizat ca armă. Vei constata surprins că panica te determină să vezi în întuneric. După ce vei găsi un cui, o sârmă sau orice poate deservi țelului tău, te vei întoarce la plan. Vei cântări opțiunile și îți vei alege un loc în care să aștepți pe oricine va intra în pivniță și îl vei ucide. Viața ta este cu mult mai importanta ca a lui, nu-i așa? Ce dacă nu te-ai gândit niciodată că vei fi în stare de așa ceva? Acum ești, pentru că acum ești cel mai feroce animal de pradă cu cele mai ascuțite simțuri pentru supraviețuire.

Și totuși omul se delimitează de animale. Omul se poate aduna și poate redeveni cerebral. Așa cum panica face tranziția de la om la animal, conștientul poate determina procesul invers. Animalul redevine om, ceea ce sălbăticiunile nu pot face. Impactul pe care un moment de panică îl poate avea asupra omului poate fi mai mic sau mai mare. De cele mai multe ori însă, oamenii redevin oameni. Uneori mai devreme, alteori mai târziu.

 Mortala: Omul este un cel mai performant mecanism de supraviețuire.

Facebooktwittergoogle_pluspinterestlinkedinmail
septembrie 27, 2013

Etichete: , , , , , ,
  • Foarte interesant articol.
    As putea sa extrapolez si sa spun ca, motivat suficient, fiecare om poate deveni un mecanism perfect de atingere a unor obiective.

    Acuma vin cu o intrebare: este creierul oare mai puternic decat instinctul? As vrea sa cred ca da, dar….nu sunt convinsa.

    • Raspunsul corect ar fi: probabil ca da.

      Insa instinctele avem posibilitatea sa le experimentam mai des. Creierul se opreste undeva la 20% din capacitate…ceea ce inseamna ca restul reprezinta (inca) o necunoscuta :)

    • După câte ştiu, instinctul cel mai puternic este cel de perpetuare a speciei.
      Ancestralul iese la iveală şi blochează creierul, oricât de deştept ar fi.

    • Asa este.
      Ma gandeam ca in ipoteza in care oamenii ar ajunge sa utilizeze peste 50% sau chiar mai mult, poate ca am fi in stare sa blocam anumite procese.
      Bineinteles, intr-un viitor semi-SF :)

    • Ce inseamna, in acest context, „creier” ? Si ce inseamna „instinct” ? Instinctul este un reflex neconditionat. Dar exista si reflexe conditionate (Pavlov a demonstrat ce este reflex neconditionat si conditionat). Deci … intrebarea este daca ne putem conditiona actiunile in functie de reflexe ? Daca putem „trece” de reflexele neconditionate, primare, daca putem sa nu ramanem „blocati” in aceste reflexe primare ? Da, avem aceasta capacitate. Dar nu inseamna ca si reusim cu totii fiindca nu toti avem aceeasi experienta.
      Si cred ca instinctul primar, „ancestral” este cel de conservare = fuga (de asta, intr-o situatie speciala, acea proportie de 30% cu care functioneaza creierul trimite tot sangele in muschi si nu in penis …). Perpetuarea speciei vine dupa ce ai asigurat si alte conditii, ai reactionat la alt instinct – alimentarea.
      Si daca ar lucra creierul cu 100% din capacitate, tot am fi „tributari” reflexelor neconditionate – ele tin de specie si nu de capacitatea creierului de a prelucra date. Este „bagajul minim” … este daca vrei, acel „bootstrap”, este ROM fara de care nu poti porni.

    • In acest context, creierul ar fi insemnat „constient/controlabil”.

      Da. Oamenii intreprind actiuni si reflexe. Diferenta dintre ele este ca actiunile sunt cele controlabile, iar reflexele nu.
      Nu sunt chiar atat de sigur de faptul ca in conditiile in care am avea controlul total al creierului nu ne-am putea controla instinctele, la fel de total. Dar este un simplu scenariu :)

      Conservare nu inseamna neaparat fuga. Inseamna scapare. Iar daca scapare exchivaleaza cu crima, scapare sa fie…Pe mine perpetuarea speciei ma duce cu gandul mai degraba la a ramane in viata decat la a intreprinde activitati sexuale. Iata de ce in muschi si nu in penis :)

    • In acet caz, raspunsul ramane acelasi : „Da, avem aceasta capacitate.”.

      Perpetuarea speciei in seamna exact ce „spune ” : perpetuatrea speciei :) – nu este „ramanere in viata” ci este PROCREARE, reproducere. Ideea este ca inainte de perpetuarea speciei (pe care @javra o considera „instinctul cel mai puternic” iar eu la asta ma refeream) sunt alte instincte care „comanda”. Eu am dat exemplul alimentatiei – in cazul unei lipse acute de hrana se schimba capacitatea de reproducere : la femele se deregleaza perioada de rut, se depun mai putine oua, se nasc mai putini pui; la femei se schimba desfasurarea ciclului menstrual …

      Asta am si spus : „ancestral” este „fugi (sau lupta)” deci pregatirea organismului este pentru fuga (sau lupta), nu pentru „perpetuare” (povestea cu directionarea fluxului sanguin era exemplificare). Dar este in primul rand „fuga”. De abia dupa ce evaluezi pericolul, poti decide daca este „lupta”. Prima este fuga (si daca nu ai bicepsi, este si ultima).
      Instinctul de conservare nu se refera la „a ucide” ci un comportament care sa asigure supravietuirea. Uciderea, in regnul animal, nu este comuna. La nimale, cu foarte putine exceptii, conflictul se termina cand unul se declara invins. Ca om, poti foarte bine sa scapi fara sa ucizi cu toate ca te angajezi activ in conflict – personal, prefer sa ii rup un picior ca sa nu mai alerge dupa mine :)).

      Instinctul este reflex neconditionat. Instinctul este cel care precede actiunea. Actiune este retragerea mainii cand intalneste ceva fierbinte; nimeni nu se gandeste „este fierbinte, trebuie sa imi retrag mana ca sa nu ma frig” si apoi retrage mana ci pur si simplu „raspunde” unei comenzi. Dupa aceea poti foarte bine, daca te tine fizicul, sa faci precum Gaius Mucius (Scevola), dar asta este o cu totul alta treaba.

      Instinctele reprezinta „setarea” speciei, ele vor prima intotdeuna, fie si pentru o secunda. Pot fi depasite, nu pot fi eliminate. Am dat exemplul cu Read Only Memory – nu pornesti un computer fara asta; fara instincte primare nu exista specia; instinctele sunt ceea ce se transmite dincolo de vointa noastra.

  • Ha ! Ha ! Pai, zau, dupa parerea mea, din anumite perspective cred ca s-ar putea chiar afirma, (desi desigur nu ca adevar de rang de axioma, ci asa oarecum mai vag), ca creierul e COMPLICE cu instinctul asa impotriva noastra…ha ! ha ! Suntem niste exploatati si tradati cu totii de propriile noastre creiere, (chiar si cu „creierul” inteles asa cum ai scris tu mai sus, ca „parte rationala, sau rational/planificator/deliberativ executiva”)…pai zau, altfel ce, ne-ar mai place filmele horror gotice, sau povestile gen Cenusareasa sau chiar si bancurile alea super-sadice cu Alinuta daca nu am fi cu totii supusi acestei oranduiri chiar crude si nedrepte ?!

  • am vazut atatea povesti pe Discovery la „I should’n be alive” ca sa-mi dau seama ca in conditii extreme omul e o adevarata masinarie, mai ceva ca in filme…e instinctul de supravietuire care e mai puternic decat orice in momentele in care iti dai seama ca viata ta e in pericol…interesant articol, plin de adevar…sper ca nu mi se va testa niciodata instictul asta!!!
    PS.ma uit mereu la filmele horror si pun pariu cine moare primul si in acelasi timp ma gandesc eu as fi ala de fuge mancand pamantul si plange in tufe sau „the ultimate survivour”, care lupta cu dintii si traieste?din nou…..sper ca nu mi se va testa niciodata instictul asta!!!:))

  • A propos de panica isi transformare dar desigur in alt sens, te invit si pe tine la o leapsa numai pt baieti, cu sfaturi pt burlaci ! E voie sa partiicipe si altii la care nu m-am gandit sa ii invit, desigur, plus, totoodata, participarea nu e obligatorie, nici link atributiv la blogul meu, etc.

    • Stii ca eu sunt destul de interesat de subiectele tale propuse ca leapsa, dar sufar de lipsa de timp :) motiv pentru care nu promit nimuc. E foarte interesanta ideea ta.

  • Fara ironie si cu tot respectul, va felicit pt felul cum scrieti si ganditi. Ma scuzati, dar nu stiu unde sa va scriu ca ASF (cred ca e Autoritatea pentru Supraveghere Financiara) cauta purtator de cuvant. Eu v-as recomanda cu caldura pentru acest post.

  • Ca sa intelegi cat de cat ce e bun sau rau in a ceda controlul animalului trebuie sa treci odata printr-un atac de panica dupa unul de angoasa. Abia atunci cand teama lipsita de obiect te va transforma in victima a nimicului, abia cand o sa intelegi cat e de greu sa controlezi incontrolabilul. Revenirea la rational e optionala in timp ce animalizarea este obligatorie.

    • De obicei nu prea „cedezi” controlul animalului. Adica nu cred ca poti sa opui rezistenta in situatii extrem de complicate pe care noi le denumim limita. De cele mai multe ori animalul ia locul omului cu sau fara voia noastra.
      Cred…

  • Frica/panica si furia schimba oamenii, asa este! Insa, ce este cel mai important (asa cum ai punctat si tu), este ca ii schimba doar pentru o perioada de timp…dupa parerea mea, mult mai grav decat aceasta schimbare este ca exista oameni care, in conditii normale, actioneaza exact ca niste animale…si exista animale care, de multe ori, actioneaza ca niste oameni…

    • Oamenii care in conditii normale se comporta ca niste animale nu prea fac nota de studiu. Pentru mine sunt invizibili. Stiu ca exista, uneori intru in contact cu ei, dar sunt de parere ca nu merita atentie.
      Desi de multe ori ajung sa ne conduca, dar da-mi voie sa cred ca oamenii, adevaratii oameni, au dreptul sa stea in varful piramidelor. Doar ei.

  • Relativ … :)
    Situatia pe care o descrii poate fi „abordata” de fiecare dintre noi in functie de aspecte ale personalitatii fiecaruia. Daca nu ai un instinct de conservare dezvoltat alaturi de care sa existe si ceva experienta de viata, nu vei face mai nimic, te vei chirci asteptand sa fii strivit.
    In primul rand nu prea am idee cum este chestia cu „esti rapit” … cum ? in somn ?? Ca daca este careva care pune mana pe tine pe strada si vrea sa te impinga intr-o masina, reactionezi. Nu casti gura mut, fara sa mai ai aer, incercand sa ii atragi atentia ca poate te confunda si alte politeturi de-astea. Lovesti ! si in nici un caz din panica. Panica „taie” picioarele, panica duce la pierderea controlului. Nu te dezlegi si nu cauti posibile arme fiind sub imperiul panicii. Bineinteles, o situatie precum cea pe care o descrii te (poate) scoate din obisnuinta cotidiana asa ca este posibil sa declanseze niste capacitati diferite de cele cotidiene. Nu inseamna ca face un Rambo sau un Super Man din tine, dar este posibil sa iti dea ceva „puteri” – frica declanseaza instinctul de conservare, „storcand” din organism energii pe care nu le „punem la bataie” cotidian.
    Ceea ce te poate ajuta este capacitatea (reflexul) de a actiona rapid si conform situatiei. Mai simplu, este ca atunci cand iti scapa ceva : unii raman muti si impietriti definitiv, altii, dupa un moment de confuzie-surpindere, schiteaza un gest tardiv iar altii, fara sa gandeasca, duc mana mai jos decat pozitia obiectului, prinzandu-l.
    Oricum, panica are ca rezultat o functionare defectuoasa a organismului, nu o imbunatatire.

    Ceea ce este cu adevarat iesit din comun si greu de inteles este disparitia instinctului de conservare, in situatii extreme – sunt oameni care „uita” de sine, dedicandu-se celorlalti. „Ceva”-ul care te face sa „uiti” de tine pentru ceilalti face din tine „omul special”. Unii in au, altii nu. Dar fiindca, slava Domnului, nu traim intr-un perpetuu cataclism care sa ne „trieze”, putem sa spunem ca suntem cu totii oameni :).

  • Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *