Românii au nume dubioase!

Am auzit de-a lungul vietii o gramada de nume dubioase pe care le poarta romanii. Plecand de la Cap-de-fier si pana la Brotacel, Capra sau Porceanu, romanii au niste nume dubioase. Avand in minte bancul ala cu numele indienilor, ma gandeam ca ar fi foarte tare ca numele sa fie date in functie de ceea ce faceau parintii in momentul nasterii, sau ceea ce se intampla in momentul nasterii, starea materiala si asa mai departe.

„A fost cutremur”…cum ar fi sa te numesti asa? Mie sincer nu mi se pare cu nimic mai urat decat numele Ostafie, pe care chiar il poarta multi romani. In felul asta devine destul de interesant pentru ca fara sa cunosti omul, in momentul in care faci cunostinta stii ce se intampla sau ce vremuri erau cand s-a nascut individul. Cum ar suna un dialog asa:

-Salut, sunt „Tactu a cazut pe scari de beat”! 

-Eu sunt „Ma-ta te-a facut cu postasul”, imi pare bine!

sau…

-Buna, numele meu este „Doi caini si-o trag prin gard”!

-Numele meu este „Afara ploua si tactu-i la vecina”, imi pare bine…

Iata cate informatii afli doar prin simplul fapt ca faci cunostinta. Va dati seama ca pe langa faptul ca ar fi foarte distractiv, ai sti din start daca merita sa vorbesti cu o anumita persoana sau nu. Spre exemplu, ca baiat, faci cunostinta cu o fata. Una este sa iti spuna ca pe ea o cheama „Taica-tu a terminat de scris al patrulea roman” si alta e sa se prezinte cu „Tactu a ratacit vaca dormind intr-un sant”. Va dati seama ca prezentandu-se cu primul nume amintit esti mult mai „safe”, practic ai certitudinea ca se trage dintr-o familie de intelectuali si ca are toate sansele sa fie si ea o fata cu capul pe umeri. Pe cand, a doua varianta este destul de spooky. Nu am (Doamne fereste!) ceva cu cei crescuti la tara, dar vreau sa spun ca sansele ca ea sa fie o fata buna sunt destul de mici. Nu sunt nule, dar sunt foarte mici! Teoria aceasta se aplica perfect si la fete. Adica una este sa faci cunostinta, ca fata cu „Eu cu taica-tu am devenit lectori” si alta este sa faci cunostinta cu „Ne-au cazut dintii din fata de la bautura”…Nu?

In alta ordine de idei, ganditi-va cat de simplu ti-ai alege prietenii, fiecare vine cu ceva numai al lui, legat de parinti, legat de evenimente, de orice, ceva care-l defineste pe deplin. In clasa I, vei sti foarte bine ca „Murim de foame” este amarat saracul, „Ne lafaim in bani si tot nu ne ajung” este un bogat zgarcit, „Facem tot posibilul pentru tine” este un baiat cu potential si asa mai departe. La liceu se va intampla acelasi lucru, la fel si la facultate.

Ganditi-va cat de tare ar fi sa te duci la un interviu si sa te prezinti „Taica-tu a revolutionat stiinta”. E sufucient sa iti spui numele si ai deja un mare plus in fata potentialului sef. Ar fi interesant, nu? Ma gandesc la faptul ca in felul asta viata noastra nu ar mai fi atat de complicata, nu ne-am mai confunda intre noi, va fi practic imposibil ca doua persoane sa se numeasca la fel. Pentru ca este foarte putin probabil ca in momentul in care te-ai nascut sa se intample acelasi lucru ca in momentul in care s-a nascut altcineva.

Morala: Numele tău stă scris pe cavou…

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmail
februarie 2, 2011

Etichete: , , ,
  • interesanta perspectiva, dar ar insemna o eticheta pusa poate , pe nedrept, in unele cazuri, pe seama faptelor parintilor si nu pe ale persoanei in cauza.am judeca dupa aparente care uneori pot fi inselatoare si nu am mai acorda timp cunoasterii unei persoane

  • Este foarte adevarat, dar recunoasca ca ar fi foarte fan. Nu vad partea negativa chiar asa intens, pentru ca si in zilele noastre se pun etichete foarte foarte simplu, daca stai sa te gandesti mare diferenta nu este :)

  • Hihi, traznita idee :)) Daaar, nu mi se pare nici mie corect sa porti eticheta parintilor tai, numele actuale sunt relativ mai ,,impartiale”, poate doar pentru ca s-a pierdut in timp semnificatia lor. De exemplu, eu mi-am boteza copilul ,,Curcubeu” – daca nu ar suna relativ dubios in romaneste (in engleza e chiar superb ,,rainbow” ca semnificatie – arcul ploii).

    O solutie simpatica ar fi sa ne putem decide singuri, pe parcurs, numele (macar prenumele). Poate la 10 ani ma simt Elena, la 15 Marta, la 20 Calliope.

  • Te pune pe gânduri?

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.