Zeul Soare. Un minut

24:14. Știi? iernile devin tot mai blânde, iar verile din ce în ce mai calde. Zeul Soare este din ce în ce mai aproape de noi. Pământul arde literalmente, iar oamenii încă se bucură înainte de sosirea verii. Nimănui nu-i pasă că Pământul va fi prăjit. Toţi sunt hipnotizați de puterea Lui. Dacă voi credeți că voi sta cu mâinile în sân, vă înșelați amar…nic. Pumnul inginerului izbi masaecran. Desfăcând încet pumnul, își duse mâna la gură şi-şi șterse saliva care poposise în exces pe buza de jos. Ajunge cu mascarada asta! Nu există niciun Zeu, sunteți nebuni cu toții.

Poate că este într-adevăr cinic, dar este cel mai blând mod prin care putem face cu adevărat ceva. Tu te înșeli amarnic, dragule. Nu stăm cu mâinile în sân, după cum vezi. De când am dat publicității sacrul manuscris despre Soare, şi până în prezent, planul funcționează de minune. Nu-mi pasă că asta este noua religie mondială, să mă ierte Dumnezeu, dar nu cred că ar trebui să-mi pese. Uite-te la ei. Privește-i. Oamenii sunt fericiți. Îi vezi, interacționezi cu ei în fiecare zi. Nu vezi cu câtă ardoare așteaptă Soarele? Ești dispus să le furi zâmbetul, transformându-le Zeul în Demon? zâmbi papa spre inginer punându-şi pe rând buricele degetelor unele peste altele.

Asta nu ar fi problema principala. Gândește-te la haosul pe care îl vei genera. În ultimii 400 de ani, religia Soarelui a reușit să pună sub aceeaşi umbrelă întreaga populație. S-au construit temple, s-au cheltuit bani, au luat naștere industrii. Gândește-te la faptul că milioane de oameni vor rămâne fără loc de muncă, de mâine. Cum crezi că am putea ține piept mulțimilor? Ce să le spunem? Crezi că foamea poate fi combătută cu vorba bună? Nu domnule. Președintele mondial își apăsă pumnii în genunchi şi se ridică de pe fotoliul negru, de piele. Duse trabucul la gură, trase cu nesaț şi apoi îl întinse către inginer. Ești inconștient, domnule!

Manuscrisul a fost falsificat. Dar nu asta este important. Important este însă faptul că oamenii au acceptat totul. Au găsit în sfârșit răspunsul cu privire la originea lor. Au identificat locul de unde vin, modul în care au fost creați. Zeul Soare este pentru ei răspunsul la tot şi tot ceea ce a urmat după Marea Încălzire a fost conectat cu existența Lui. Logica oamenilor a fost modificată. Prin faptul că am garantat existența şi puterea lui de influentă, le-am schimbat mecanismul de gândire. Prăbușirea teoriei şi dispariția Religiei Soare ar duce la autodistrugere. Sistemul se va închide, pur şi simplu. Omul de știință lovi de trei ori cu pixul în dreptul tâmplei şi oftă. Şi totuși, cum rezolvăm problema?

Oameni buni, să ne calmăm. Problema inginerului este la capătul de jos al listei. Avem atâtea pe cap, iar modul în care oamenii îşi privesc sfârșitul mă interesează prea puțin. Vor muri cu zâmbetul pe  buze într-o îmbrățișare de poveste cu Zeul lor. Foarte bine. Vor muri încercând să facă rost de mâncare. Foarte bine. În celălalt Pământ, o vor duce foarte bine. Numai că, vedeți voi, gaura neagră, din gaura neagra, din gaura neagră în care am ascuns clona Pământ, a fost descoperită. S-au raportat prezențe stranii şi fenomene care mă fac să cred că  cineva străin a reușit să pătrundă în Univers. Einstein Clonă își ciufuli părul de pe ceafă. 24:15.

Timpul nu există.

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmail
  • Te pune pe gânduri?