Verde în faţă. Experiment

Din ce în ce mai rar întâlnesc oameni capabili să dea frâu liber gândului.  Fără să se gândească la faptul că libertatea pe care şi-o permit va atrage antipatie. Fără să se gândească la repercursiuni sau ură. Aşa, pur şi simplu. Cei mai mulţi spun că apreciază oamenii direcţi, dar asta este o minciună. De cele mai multe ori acest verde în faţă este asimilat ca nesimţire sau lipsă de respect.  Pe de altă parte, dacă nu eşti direct, inseamnă că eşti ipocrit, perfid sau prefăcut. În cercuri selecte aceste carenţe sunt denumite pompos diplomaţie.

Eu sunt de părere că oamenii, deşi se bat cu pumnul în piept că acceptă şi iubesc persoanele directe, nu sunt pregătiţi pentru asta. Noi încă mergem la interviuri în costum, cu cravată, gătiţi. Încă trebuie să râdem la glume proaste. Încă facem complimente persoanelor sus puse, deşi nu asta simţim. Încă avem o jenă cînd le spunem prietenilor adevărul, uneori. De ce? Pe de-o parte pentru că aşa credem noi că este normal, iar pe de altă parte pentru că experienţa ne-a demonstrat că verdele-n faţă nu a fost bine primit. Chiar dacă a fost bine intenţionat.

Dacă-i spui unei cunoscute care a mers recent la coafor că noul său look o face să arate ca o mătură cu coadă lunga, sigur nu-ţi va mulţumi din suflet pentru sinceritate. Cel mai probabil se va innegri de supărare, iar în cele mai multe cazuri va aborda eternul românism: bine că eşti tu frumos, mă! Replica asta mă hipnotizează de-a dreptul. Şi nu este ceva tipic feminin. Bărbaţii o utilizează cu aceeaşi frecvenţă. De ce? Pentru că arta de a spune verde în faţă nu este pentru toată lumea. Ca orice artă.

Experiment: ce-ar fi ca fiecare să-şi propună ca măcar o zi pe săptămână să spună tot? Tot ce gândeşte legat de oricine. Te deranjează vânzătoarea, transmite-i ce trebuie! Ţi se pare că berea a venit prea greu de la bar pe masa ta, via chelner, transmite-i ce trebuie! Vecinul tău a descoperit bormaşina recent şi înainte de răsărit se apucă de treabă, transmite-i ce trebuie! Şeful tău vorbeşte de parcă a experimentat halucinogenele, transmite-i ce trebuie!  La sfârşitul zilei se trage linie. [Dacă e Joi, e voie bună, e cea mai scurtă zi!]

Morala: Verde-n faţă, o muzică prea tare pentru urechile sensibile.

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmail
martie 21, 2013

Etichete: , ,
  • Ha ! Ha ! Pai a fost si o comedie cu Jim Carrey oarecum pe tema asta, Liar, Liar, dupa care vad acuma ca s-a facut un film Bollywood si mai de succes, (si probabil si mai simpatic, fiind cu indieni, care sunt mai comici atunci cand fac comedie, sau cel putin asa mi se par mie, ca mi se par mai inocenti si mai naivi si mai dulci/blanzi in legatura cu umorul, nu asa de rautaciosi/taiosi ca anglo-saxonii), „Kyo Kii…Main Jhuth Nahin Bolta” (Deoarece…eu nu mint niciodata).

    Pe bune, eu am mari probleme cu diplomatia, pt ca si eu tind sa fiu direct, dar mai mult din lene ca mi-e lene sa o lungesc decat ca asa mi-e firea mea directa si „curajoasa”, plus ca m-am miscat inter-cultural de destul de multe ori si de multe ori habar nu aveam de ce rade toata lumea si invers, eu ziceam ceva comic si toti credeau ca vorbesc serios sau ramaneau nedumeriti, si asta chiar daca stiam limba respectiva si chiar daca intelegeam asa cuvintele, unde bat, dar tot nu mergea. Mi s-a mai intamplat sa nu inteleg bancuri seci spuse deosebit de sec, sau chiar daca le intelegeam nu voiam sa le inteleg pt ca mi se pareau prea sadice si deplasate, mai ales intr-un anumit context la serviciu. (Am mai comentat in legatura cu asta si la mine pe blog odata, ca parca si Mitzaabiciclista a intrebta si confirm ca e greu. Ce a fost mai greu e ca pana acum am utilizat cu succes umorul impotriva mea proprie in mai toate culturile lumii, insa in Norvegia nu exista asa ceva, pur si simplu daca zici ceva autoreflexiv in mod umoristic, ei ori te cred pe cuvant ori cred ca esti deficitar mintal, si asta pe mine m-a afectat ff mult pt ca mie imi placea sa folosesc acest fel de umor plus citisem ca e si cea mai recomandabila forma de umor atunci cand esti intr-o cultura straina, decat sa incepi sa faci bancuri despre altii, adica de ex un norvegian s-ar putea enerva daca ar veni un roman sa ii spuna lui bancuri despre suedezi, desi el cu alti norvegieni si chiar suedezi de fata au voie sa faca bancuri din astea si inca si ff sadice, dar asta nu e valabil la omul simplu de pe strada, e valabil mai mult la pseudo-intelctuali, ca ei sunt mai sensibilosi si paranoici si in Norvegia ca peste tot, li se pare ca isis bat altii joc de ei si de ai lor in mod exagerat, dar omul comun nu e asa de ingamfat si paranoic din cauza acesteu ingamfari personale…desi poate fi paranoic daca crede ca vrei sa ii furi banii sau barca de pescuit, mai ales daca esti roman, dar daca te vede ca esti un nataflet si nu esti in stare sa ii iei barca, atunci se bucura si poti sa stai la bancuri cu el cat vrei )

  • Mi se pare corect sa spui ce gandesti, dar poate nu chiar in maniera in care o gandesti. In unele imprejurari, mai bine diplomat decat „verde”…

    Off-topic: nu stiu daca astazi e cea mai scurta zi – e echinoctiu. :))))

  • @MItza Biciclista
    Da, eram sigur ca aici se va ajunge. Dar pe bune, incerc in fiecare zi sa fac asta. Uneori imi iese, alte ori imi iese rau, dar sunt de parere ca cei din jur merita din cand in cand sa afle adevarul. Pur si inocent. Cand voi decide ca e ok sa o fac 100% am sa fac un post despre asta :)

    @Rudolph
    Exact asta simt si eu uneori, ca sunt un om lipsit de diplomatie. Dar viata ma aduce in locuri si de fata cu oameni cu care nu am efectiv cum sa fiu. Nu am cum sa fiu altfel decat diplomat :) Si momentele acestea imi demonstreaza in primul rand mie ca este mai usor sa fii diplomat decat direct :)

    @Intuneric
    Asa este. Este foarte corect. Macar fata de persoanele cu care te simti legat intens sa fii direct si sa ai capacitatea sa le prezinti adevarul tau. Joi e cea mai zi oricand. E vorba despre o chestiune spirituala, nu cifrica :)

  • tocmai ce am venit de la coafor putin mai devreme :))
    de obicei prietenul meu imi spune ca ma intorc de la coafoar asa cum m-am dus,el nu obseva nicio schimbare :))
    noroc ca eu nu vad negru in fata ochilor,pentru ca vad „verde”, cu siguranta :))

    • nu cred ca nu vede schimbarea. desi poate nu pare, barbatii observa lucrurile importante pentru persoanele importante.
      stiu ca stii ce spun.

  • Eu nu spun verde-n față ce trebuie spus decât atunci când e vorba de lucruri importante, cu posibile efecte asupra persoanei în cauză sau asupra celor din jurul ei. De ex., nu prea am treabă cu aspectele fizice temporare, că tot ai dat exemplul de la coafor. Cred că maxim am zis ,,E ok, dar cred că îmi place mie, personal, mai mult cum îți stătea înainte”. De cele mai multe ori, pur și simplu nu zic nimic.
    Cred că e din cauza unei inclinații de a menaja oamenii în sensibilitățile lor combinate cu o lene de a le vorbi și, apoi, ulterior, de a le explica unele chestii – căci, ai zis foarte bine, adevărul e că oamenii nu vor sinceritate.

    Dar lenea asta și menajamentele dispar când e vorba de lucruri care îmi par importante. De exemplu, comportamente nocive, atitudini inadecvate. Și se aplică și în direcția pozitivă, cel puțin în cazul meu, deși oamenii nu spun nici chestii faine în mod direct.

  • @pandhora

    Ma bucur ca suntem de acord, in multe privinte :) dar mai ales in acea privinta.

    @Colorbliss

    Asa dreptate ai uneori. Dar oare este o dreptate sa nu spui sincer ceea ce gandesti? Asta ma intriga pe mine cel mai tare. Stiu ca uneori e bine sa imbraci adevarul crud in haine viu colorate si frumos mirositoare, dar, fie vorba intre noi, asta este minciuna, nu?

    Subiectul „lucruri care imi par importante” este interesant de dezbatut, mai ales prin prisma faptului ca ceea ce tie ti se pare important, interlocutorului i se poate parea insignifiant. SI mai ales INVERS. Ceea ce tie ti se pare insignifiant, adica „ascunzi adevarul pur” poate interlocutorului i se pare super-important :) Asta mi se pare o chestiune interesanta.

  • Nu cred că e o minciună, nu în sensul total al cuvântului, dar e o alterare sau omitere a gândului real. Dacă te gândești că arată ca o mătură acum, dar îi spui că preferi cum era înainte – practic nu minți, chiar preferi o altă variantă, doar că omiți să spui direct de ce preferi cum era înainte.

    Sincer, eu nu prea consider că procedez corect :)
    Adică, sigur, consider că e important și modul în care exprimi unele lucruri, e chiar foarte important – dar modul ăla ar trebui să reflecte doar intențiile tale, nu să modifice sensul realității. Adică să faci în așa fel încât dacă îi spui ceva neplăcut, să reiasă că motivul pentru care o faci ar fi să îmbunătățești ceva – fie relația dintre voi, fie să îl ajuți, fie să îi dai de știre că te deranjează ceva și na, dacă îi pasă, poate chiar ar vrea să știe.

    Ce mă uimește, când vine vorba de subiectul acesta, e cum mulți dintre oameni nici măcar de la prieteni nu suportă sinceritatea. Și nici nu o oferă. Nu știu, mereu am considerat că un prieten mi-ar zice dacă mă comport ca ultima cretină și nu îmi dau seama, dacă fac niște gafe tâmpite care îi afectează pe alții sau doar pe mine, etc. Eu le zic, celor de care îmi pasă.
    Problema apare într-adevăr când decizi ce e important și ce nu :) De-asta ziceam că nu cred că procedez corect. În general, mă raportez și la cam ce știu că e important pentru celălalt – am o prietenă care suferă dacă are vreun fir de păr rebel, deci o anunț când e cazul :)) Dar adevărul e că îți pot scăpa multe lucruri, oricât de bine ai cunoaște persoana respectivă, și șiii mai multe dacă nu o chiar cunoști.

  • Eu din experinta proprie de non-diplomat am ajuns la concluzia ca sinceritatea devine problematica tocmai atunci cand e exprimata chiar altruist cu cele mai bune intentii informative fata de alt seaman om ! Poate nu doar pt ca e dureros uneori sa trebuiasca sa receptezi adevaruri posibil neplacute asa din timp in timp, sau numai pt ca unii, mai ales adolescentii mai rebeli, tind sa interpreteze asa mai orice ca o posibila critica si „dirijare indicativa corectiva” neceruta, dar si pt ca oamenii pur si simplu sunt probabil obositi de atatea informatii, mai ales in zilele noastre cand suntem supusi unui adevarat bombardament informational, si avem si de ales intre atatea variante si optiuni de parca ne-am pricepe sa o facem in primul si in primul rand…ca se pare ca nici de asta nu suntem in stare, chiar daca desigur aveam libertatea de a o face chiar mai mare decat oricand in trecut, cand nici nu prea aveam de ales, nici nu aveam timp ca traiam si mai putin, plus ca eram majoritatea asa destul de saraci si alegerile majore se refereau mai mult la nivel de supravietuire si poate mentinere de specie, plus ce, erau atatea cariere, sau alea care erau erau ele accesibile pt toti, sau erau asa de multe branduri de sampon sau conta „imaginea fata de sine si aia fata de altii” mai mult ca truda zilnica, ca nici nu exista adolescenta pana chiar nu asa de multa vreme, de la copil bebelus treceai la copil muncitor pazitor de gaste, apoi la tanar raspunzator de a nu muri de foame tu si eventual chiar si o nevasta oarecare, fie ca avea si ea o mica zestre sau nu, etc ?!

  • Te pune pe gânduri?