Articole etichetate cu: conducatori

Zei şi stele. Extratereştrii şi realitatea

Știm că oamenii care au condus civilizații de succes au devenit zei. Poporul i-a zeificat şi le-a cioplit fețele în piatră. Era singurul mijloc prin care fața zeului dăinuia pentru vecie. Zeificarea era cel mai înalt grad de apreciere. Conducătorul devenea zeu, adică supraom. Ritualul străvechi s-a pierdut între timp, conducătorii nu mai sunt zeificați. Acum sunt pur şi simplu înlocuiți cu alții. Sunt atât de multi pretendenți, încât nu ne mai pasă nici cine

Oameni și conducători

Încep să cred tot mai intens faptul că nu suntem cea mai avansată civilizație care respiră aerul de pe Terra. Cu toate jucăriile noastre ultra-moderne nu suntem în stare să construim piramide, nici să observăm grupuri de stele așa cum o făceau anticii, nici să avem grijă de natură, nici să instalăm pacea la nivel mondial și nici să ne explicăm de unde am venit. Cred că știu ce ne lipsește. Ne lipsește un conducător

Sus