Articole etichetate cu: om

Ce ne face să fim Oameni?

Despre oameni știi și accepți faptul că sunt ființe superioare, sociale, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat. Mai cunoști faptul că oamenii se caracterizează prin: postură verticală, libertate totală a mâinilor, finețe în mișcări și creier deosebit de dezvoltat. Aceasta este exact definiția omului, preluată din orice dicționar banal, ceea ce înseamnă că toate aceste trăsături caracterizează orice om, fără excepții. Și pentru că suntem oameni, nu ne ajunge definiția. Dintr-o pornire

Fiecare om este o carte

Ne place să spunem despre noi că ne naștem cu nimic; pe lume venim cu nimic. Păstrând tonul, murim și nu luăm nimic cu noi, într-o simetrie atât de fină, că uneori ne scapă. Indiferent de voia sau voința noastră, cele mai importante evenimente din viețile noastre, nașterea și moartea, sunt incontrolabile, în mare măsură. Vine cu nimic, dar proaspăt născut, chiar neconștient, copilul dispune de o forță nemărginită. Forță cu care se agață de

Gânduri și întrebări. La ce și de ce mă gândesc?

Ca ființă superioară și socială, exact la fel ca tine, îmi place să cunosc oamenii și să le decodez mecanismele de funcționare. Fiecare are un sistem propriu, construit și alimentat de-a lungul vieții. Fiecare are o motivație internă sau externă, care stă la baza tuturor acțiunilor pe care le întreprinde. Fiecare are ganduri. Activitatea prin care oamenii analizează în amănunt alți oameni, este ceva pe cat de natural, pe atât de simplu. Teoretic nu ne

Societatea. Nimic e mai bun ca orice

Fugă – viteză – goană. Ură – nervi – competiție. Iată cele două triunghiuri de aur pe care societatea le-a creat pentru noi. Societate pe care Noi am creat-o, paradoxal. Sau noi am pus umărul la construirea ei, făcând orice sau nefăcând nimic. Sigur că ne plângem sau ne răzvrătim. Și asta face parte tot din setul de norme al societății. Cine nu se răzvrătește este aruncat ca din centrifugă. Societatea nu are nevoie de

Imposibil si posibil. Asteapta-te la neasteptat

Ceva este și va rămâne imposibil, atâta vreme cât nu se poate realiza. Niciodată, sau nu în această viață. Nu ai cum să fii atras de imposibil, câtă vreme se știe că nu poate fi schimbat. Imposibilul rămâne imposibil, iar odată ce înțelegi asta, abandonezi și ieși. Orice energie canalizată către un lucru imposibil de modificat, este o pierdere. Imposibilul este nimic, iar nimicul nu este atrativ pentru nimeni. Vei fi mereu atras de lucruri

Cunoastere. Întrebări. Răspunsuri

La modul general, foarte mulți oameni vor să cunoască. Era să scriu toți. Nevoia de cunoaștere se manifestă în foarte multe feluri. Ea poate lua foarte multe forme, de la dorința permanentă de a fi în control, până la căutarea celor mai potrivite răspunsuri cu privire la orice. Cunoașterea este scrisă în toate lucrurile care te înconjoară. Firea, mintea, natura, mediul, toate cuprind marea enciclopedie pe care o răsfoiești în fiecare zi, oră, minut, secundă.

O altfel de lume a dinozaurilor. Altfel de oameni

Se spune că dinozaurii au alergat pe Pămât circa o sută de milioane de ani. Alergarea lor a fost curmată brusc de căderea unui asteroid. Să ne imaginăm că asteroidul nu a căzut pe Pământ. Şi dacă nu a căzut înseamnă că imensele animale care au populat Pământul atâtea milioane de ani, nu au pierit. Şi dacă nu au pierit înseamnă că timp de zeci de milioane de ani s-au transformat, adaptându-se. Dinozaurii există şi

Ratiune şi instinct. Oameni şi animale

Oamenii reprezintă cea mai avansată specie de animal. Adaptată, creativă, inteligentă, cugetătoare. Suntem cele mai tari animale de pe Pământ, nu-i aşa? Ne place să spunem şi să credem asta despre noi. Faptul că am devenit cei mai iscusiţi vânători ne-a plasat în vârful piramidei. Iar de aici, din vârf, e foarte uşor să controlăm ostilităţile. În cele câteva zeci de mii de ani de evoluţie am învăţat o regulă destul de simpla: cel mai

Sus