Vecina de sub mine e surdă, ştii. E 23:14, citesc, iar vocea naratorului de la National Geographic îmi face lectura şi mai plăcută. Pentru prima dată după o lungă perioadă de timp, mi-e somn de mor. Sunt rupt, mă simt ca după un maraton. Am impresia că în ziua care tocmai s-a încheiat am îmbătrânit câţiva ani buni. Am o perseverenţă moştenită aşa că îmi propun să termin capitolul, cu ultimele forţe. Dacă închid ochii
– De obicei, nu se arată un interes aşa de mare faţă de clienţii mei! Norberto Pena sesiza o nuanţă de regret în această constatare amară a doctorului Estrada, omul acesta vârstnic care fusese şef dintotdeauna la morga care se învecina cu SIM. De la „clienţii” săi împrumutase puţin câte puţin paloarea feţei. Obrajii săi scofâlciţi aveau reflexe verzui în lumina care se răspândea în acel loc. Vârfurile urechilor si muchia nasului căpătaseră cu timpul