Spune-mi cu cine umbli ca să-ți spun cine ești. În foarte multe cadre este exact așa. Nu are sens să aducem în discuție faptul că nu despre judecată vorbim. Sigur că pot exista situații aparte în care oamenii lângă care te afli la un moment dat au cel mult un contact tangențial cu tine. Nu este despre excepții, ba dimpotrivă. Este despre cotidian. Despre oamenii pe care alegi conștient să îi ții aproape. Este despre
Tot ceea ce intra în contact cu noi, se va rezuma într-un super-final, la două etichete: îmi place / nu îmi place. Indiferent că te gândești sau nu, mintea asta face. Plasează obiectele sau întâmplările în unul dintre cele doua vaste sertare de preferinte. Te-ai întrebat vreodată de ce îți place ceea ce îți place? Sau de ce nu-ți place ceea ce nu-ți place? Se spune că niciodată gusturile nu se discută. Preferintele nu se
Ne place să spunem despre cei din jurul nostru că sunt într-un anume fel. Într-un fel sau altul ne este cu mult mai ușor să funcționăm așa, deși de cele mai multe ori aflăm că nimeni nu este cu adevărat așa cum am crezut. Fără ca sensul să fie pozitiv sau negativ, pur și simplu se întâmplă, natural. Pentru că așa cum este firesc, nu vedem la ceilalți mai mult decât vor sau sunt dispuși
[ora 22:21]Pentru că nu vreau ca informațiile pe care ți le transmit acum să-ți schimbe felul în care te comporți, am să le ascund într-un plic; voi sigila plicul și îl voi ascunde într-o carte, în biblioteca ta. Cartea o voi alege astfel încât să treacă ani până când o vei trage afară. Instinctiv. Eu acum și tu atunci. Când vei citi toate astea, eu voi fi plecat de mult de aici. Fizic. Pentru că așa
Maturizarea este procesul firesc prin care oricine ajunge să își însușească o bogată experiență, multe cunoștințe și, poate cel mai important, un mod corect și echilibrat de a judeca (gândi). Așa scrie în cărți și așa se întâmplă. Sigur că maturizarea nu se petrece imediat cum împlinești 18 ani, 21 sau orice altă vârstă. Deși ar fi fost frumos. Dacă maturizarea este modul corect de a gândi, fericiți cei care o simt și o serbează
[07:59] Deschide ochii larg și întinde pielea frunții mișcându-și încet urechile. Își face vânt și balansoarul se pune încet în mișcare. Scoate reportofonul. Navighează. Play. Mă tot gândesc la conceptul de prietenie adevărată. Găsesc interesant faptul că mulți leagă prietenia adevărată de perfecțiune. Am auzit vorbindu-se despre prieteni buni, cei mai buni prieteni sau prieteni adevărați. Nu prea am înțeles de ce prietenii se cataloghează; pe grade. Probabil pentru că nici prietenii nu mai sunt ce au
Și eu, ca oricare altul, m-am întrebat la un moment dat de ce oamenii sunt atât de diferiți. Fundamental diferiți. Am înțeles de ce fizic suntem diferiți, încă de pe băncile liceului, când am aflat cum se transmite informația de la părinți către copii. Sau cum se pierde. Nu forma fizică pare să ne separe, ci modul de a gândi. Am interacționat cu sute sau mii de genuri de oameni, la fel ca oricare altul.
La modul simplist iertarea este înțelegere; este marea artă de a nu mai considera vinovat pe cineva. Iertarea se manifestă dinspre și înspre tine. Cineva spunea foarte bine că iertarea este ca un râu. Care râu spală tot în calea sa și întotdeauna calea sa este cea dreaptă. Mai mult, întotdeauna râurile curg de la munte spre șes, niciodată invers. Iertarea se manifestă asemenea râului. Întotdeauna vine de la o înălțime mai mare spre o