Articole etichetate cu: timp

Blocați în uzina timpului

Mintea, conștiința, gândurile, spiritul, sufletul. Ce sunt acestea? Sunt concepte în esență abstracte – pe care încercăm din răsputeri să le înțelegem. În aparență ele ne aparțin, iar asta face cu atât mai arzătoare dorința de a le pătrunde. Mintea fiecărui om este un mecanism atât de complex încât nu ajunge o viață de om pentru a-l putea desluși. Imaginează-ți o uzină imensă, plină de motoare și motoare în motoare. O uzină cu departamente și

The Loft. Un film surprinzător

The loft (Ispita) m-a surprins. M-a surprins din multe puncte de vedere, iar filmele care mă surprind merită lăudate. Povestea este aparent simplă. Cinci bărbați însurați își cumpără împreună un apartament. Scopul achiziției este acela de a evada oricând cu oricine, departe de ochii nevestelor. Știți voi, fără cumpărături dubioase, fără facturi de hotel, o viață mai ușoară; se zice că așa sunt bărbații. Cei cinci pun cap la cap niște reguli pe care le

Stapanul timpului.

Stapanul timpului zâmbi pe sub barba ce-i acoperea jumătate de față și tot gâtul. Într-un minut pot să mă gândesc la modul în care va decurge o perioadă lungă de timp. Într-un minut pot să mă gândesc la toate evenimentele posibile dintr-o zi, fiecare acțiune calculată pe timp. Nu este genialitate, cred că ar putea să o facă oricine. La momentul actual, oamenii care nu își calculează timpul sunt priviți destul de ciudat. Toată lumea

Povestea pixului

10.000 de dragoni de aur în schimbul artifactului tună vocea Lordului Natură. Puteți să vă păstrați pământurile și să predați în continuare învățătura voastră în interiorul zidurilor. Vă voi cruța, însă numai dacă-mi acceptați prețul. Mulțimea amuți, iar reprezentanților clerului începură să le tremure mâinile. Păstraseră obiectul timp de mii de ani, dar foame nu ține cont de asta. În plus, singurul cunoscător al puterii artifactului murise în urmă cu câteva sute de ani, iar secretul

Dacă aș trăi 5000 de ani…

Oamenii au o speranță medie de viață de circa 78 de ani. Ceea ce înseamnă că toți cei care trec peste acest prag sunt niște fericiți. Sunt binecuvântați cu o viață lungă, peste medie. În 78 de ani omul acumulează un număr infinit de amintiri, cunoștințe, date și experiențe, iar spre sfârșitul perioadei începe să cocheteze cu ideea că a trăit puțin. Ar vrea mai mult. Am 27 și mi se pare că au trecut

Rutină. Plafonare. Vârstă

Vârsta reprezintă timpul scurs de la nașterea unei persoane și până la un anumit moment din viața ei. De cele mai multe ori vârsta se confundă cu experiența, deși este un simplu calcul matematic. Oamenii încă judecă alți oameni prin prisma vârstei, deși viața ne învață că nu trebuie să o facem.  Numărul anilor scurși de la naștere și până în prezent nu reprezintă decât o cifră. Pentru că vârsta este cea pe care vrei

O zi scurtă

Stai cu mâna pe o sobă încinsă un minut și ți se va părea o oră. Stai o oră în compania unei fete drăguțe și ți se va părea un minut. Asta era modalitatea lui Einstein de a ne demonstra că timpul poate fi controlat; manipulat;  relativ. Ceea ce înseamnă că oricine, oricând poate să transforme un minut într-o oră, sau invers. O oră într-o zi, sau invers. Experimentăm tot mai des adevărul din spatele

Capcana timpului: mâine

Mereu ne plângem că nu avem timp. Mă plang, mă enervez uneori că nu am timp, că uneori totul merge întâmplător și o ia la vale parca fara voia mea. Mereu am fost un om grabit, mereu am fost pe fugă, destul de des în viteza a patra și uneori în a cincea. Le vreau pe toate acum, aici și repede. Dar nu așa oricum, le vreau și foarte bine, făcute ideal. Ce este capcana timpului?

Sus