Interviu pentru BookNation

Carte3Comentarii

Ești aici:··Interviu pentru BookNation

Am avut marea plăcere să acord un interviu prietenilor de la BookNation – comunitatea iubitorilor de cărți bune. Eu sunt fanul lor de mult, iar asta a făcut experiența și mai interesantă. Sunt oameni frumoși, cu dragoste de carte, care încearcă să păstreze viu meșteșugul cititului. Sunt peste 3700 de recenzii solide publicate la ei pe site – le puteți descoperi oricând. Iată interviul:

Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Răzvan Ianculescu: Salutări și vă mulțumesc pentru invitație! Sunt Răzvan Ianculescu și întotdeauna am fost fascinat de creație, în toate formele sale. Scriu din anul 2010 pe blogul personal, din pură plăcere, cu focus pe relațiile interumane și pe tiparele comportamentale. Îmi place să îmi pun întrebări și să dezbat public răspunsurile pe care le descopăr. Sunt un tip deschis, pasionat de lectură și de călătorii, care caută să descifreze modul în care noi, oamenii, ne construim realitatea. Sunt de părere că putem evolua doar interacționând, iar arta scrierii face exact acest miracol: aduce oamenii împreună.

B.N. Ce ne poți spune despre cartea pe care ai scris-o?
R.I. Romanul “Aici, acum: Astăzi” este metafora unui drum inițiatic. Prezintă o poveste în poveste de dragoste, într-un cadru SF. Acțiunea se petrece într-un viitor îndepărtat, în care oamenii – așa cum îi cunoaștem – nu mai există. Întreaga acțiune se desfășoară într-o singură zi și este prezentată într-un mod inedit. Cele șapte personaje iau rând pe rând rolul povestitorului, adăugând astfel noi detalii, prin expunerea detaliată a propriei viziuni asupra acțiunii. Trăirile personajelor sunt ca niște piese de puzzle, iar fiecare capitol te aduce mai aproape de imaginea de fond. Cititorul află împreună cu eroul toate indiciile menite să facă posibilă înțelegerea propriului destin. Tabloul va putea fi complet odată cu parcurgerea ultimului capitol.

B.N. Care a fost momentul în care ai știut că trebuie să scrii o carte?
R.I. Se întâmpla la finalul anului 2014, a venit natural. Scriam deja de trei ani pe blog și încolțise ideea de a scrie o poveste de dimensiuni mai mari – aveam doar sentimentul că mă relaxează scrisul și ideea acțiunii, fără nimic altceva. Exact în perioada aceea, un bun prieten mi-a făcut cadou o agendă specială.
Când mi-a înmânat-o mi-a spus că agenda mă va ajuta să scriu o carte. Eu nu împărtășisem cu nimeni gândul că aș vrea să scriu una. Citește interviul integral pe BookNation.

Nu pierdem timp atunci când citim, ba chiar îl câștigăm!

3 gânduri despre „Interviu pentru BookNation”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sus