Afecțiunea poate fi pusă în două coșuri diferite. Unul bun, care ne duce cu gândul la simpatie, la ceva cald. Altul rău, care are legătură cu boala, cu starea patologică. Despre afecțiunea ca boală, lucrurile sunt clare. Dicționarul însă, pune semnul egal între afecțiune și dragoste (sursa). Iar asta este ceva greșit, indiferent de modul în care privești sensurile. Sigur, este mult mai ușor să explici un concept atât de amplu ca afecțiunea, legându-l de unul și mai complicat, așa cum este dragostea. Este practic, dar ește și adevarat? Afecțiunea are oare loc pe același rând cu dragostea?

AFECȚIÚNE s.f. 1. Dragoste, sentimente bune pentru cineva, atașament, iubire, căldură. ( DEX ’09, 2009).

Sunt un mare fan al DEX-ului, însă nu am cum să fiu de acord cu ceva greșit conceptual. Dicționarul pune pe picior de egalitate afecțiunea, dragostea, atașamentul și iubirea. A promova ideea că afecțiunea este același lucru cu dragostea pentru cineva, este eronat. Ca și cum ai spune despre minciună că este mijlocul sănătos prin care eviți mereu conflictele. Și nu, așa ceva nu este corect. A pune semnul egal între atașament și dragoste, este o greșeală mare. Este adevărat că toate cuvintele acestea fac intr-un fel parte din marele câmp al sentimentelor pozitive și te duc toate cu gândul la ceva cald, dar nu este așa.

Atașamentul este cancerul care distruge iubirea. În momentul în care atașamentul își face cuib într-o relație de iubire, de dragoste, ai o problemă. Începi să nu mai iubești, fără să-ți dai măcar seama. Asta este OK pentru cine vrea acest lucru. Sporii de atașament se instalează într-un mediu care să le favorizeze înmulțirea. E natural. Asemenea mucegaiului, atașamentul va acoperi o suprafață cât mai mare, dacă găsește condițiile optime. Iar suprafața pe care o acoperă, contaminând-o treptat, este iubirea. Sigur că iubirea nu va dispărea așa, peste noapte. Rămâne acolo, o poți vedea oricând, dacă te trezești la timp. Fascinat de frumusețea florilor de atașament, nu vei mai vedea iubirea. Ea rămâne tot acolo, dar va începe să nu se mai simtă. Se stinge. Se va simți însă foarte intens atașamentul.

Atașamentul ucide iubirea adevărată și scoate la suprafață comoditatea, nevoia și lipsa respectului de sine. În timp. E ca un drog răspândit în aerul intim pe care-l respiri constant împreună cu persoana iubită. Persoana iubită va deveni încet-încet un prieten foarte bun. Prietenul foarte bun va deveni în timp un om pe care îl respecți. Omul pe care îl respecți va deveni în timp un străin de care te-ai agățat crezând că îl iubești. Surpriză. Iluzie. Afecțiunea te ancorează în trecut și-ți suprimă dreptul de a fi acum aici. Va scoate mereu la iveală amintiri frumoase de care te va legat cu lanțuri groase. Va planta în tine teama de singurătate, milă, slăbiciune, așteptări, instabilitate. Cam tot ce nu-ți trebuie atunci când iubești. Te va determina să crezi că fericirea ta nu există fără persoana față de care manifești afecțiune crezând că o iubești. E natural.

Marile cugetări vin din inimă, iar marile afecțiuni vin din rațiune.

Ai aflat? Am scris un roman pe care l-am cifrat. Ofer cheia de acces oricui este dispus să îl parcurgă. Detalii Aici, acum: Astăzi [roman]