Suntem oameni sau nu suntem oameni? Comportament

Gânduri2Comentarii

Ești aici:··Suntem oameni sau nu suntem oameni? Comportament

Om sunt. Suntem oameni – toți. Și dacă suntem oameni, înseamnă că suntem ființe superioare. Ca oameni, suntem ființe sociale, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat, atenție. Fizic, ne caracterizează poziția verticală a corpului și statul pe două picioare. Structura piciorului este adaptată la poziția pe verticală, mâinile ne sunt libere și apte de să efectueze mișcări libere. Creierul ne este deosebit de dezvoltat. Sună sofisticat? nu o zic eu, așa scrie în Dex.

Suntem oameni, asta ne face ființe superioare. Minunat, nu-i așa? Este arhisuficient să ne naștem oameni, pentru că deja avem tot ce ne trebuie. Ne naștem superiori înainte să avem habar despre superioritate. Ne naștem să fim superiori, iar trăsătura aceasta este prezentă și integrată în ADN, în mod natural. Mama natură este foarte darnică și bună cu sufletele noastre. Ne dă tot ce are mai bun, gratis, de la început și direct. Ne oferă posibilitatea unei experiențe inedite, în corpul unei ființe superioare.

Suntem oameni, suntem ființe sociale. Ne integrăm, aderăm la grupuri; schimbăm impresii, idei și informații. Necesitatea comunicării vine și ea, gratis, de la început și direct. Este scrisă în aceeași secvență ADN care ne face superiori. Așa ne naștem, indiferent cât de la modă este comportamentul antisocial. Suntem construiți să legăm prietenii, să interacționăm, să vorbim, să fim conectați cu alți oameni.

Suntem oameni, gândim. Asta înseamnă că putem să pătrundem cu mintea orice. Putem să ne construim opinii, corecte sau eronate, nu contează. Putem să ne facem o idee, la nivel mental, cu privire la absolut orice. Suntem inteligenți, ne merge mintea. Nu facem eforturi ca să facem uz de materie cenușie. Totul este natural. Medităm, cugetăm, reflectăm, ne frământăm. Toate se întâmplă natural, o facem exact la fel cum respirăm.

Suntem oameni, stăm pe două picioare. Într-un fel sau altul, poziția pe verticală induce cumva ideea putere. Rămâi în picioare, adică rămâi tare; rămâi om. Poziția mâinilor este perfectă. Ne scărpinăm, cărăm, lovim, vorbim, mângâiem cu ele. Mâinile ne sunt libere, ele ajung foarte ușor la față; a noastră, sau a altora.

Suntem superiori, creierul ne este deosebit de dezvoltat. Stai, nu avem un creier dezvoltat, ci deosebit de dezvoltat. Să cugetăm, ca oamenii.

Toţi oamenii se nasc oameni, dar nu toţi rămân oameni.

2 gânduri despre „Suntem oameni sau nu suntem oameni? Comportament”

    1. Pai daca nu ne comportam ca niste oameni, ce ne mai face oameni, forma? Forma se pune? :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sus