Rate salbatice. Viața de cuplu

Gânduri31Comentarii

Ești aici:··Rate salbatice. Viața de cuplu

Faptul că oamenii au foarte mult de învățat de la animale nu este ceva străin. Primăvara, la o simplă plimbare prin parc, analizând cuplurile de rațe de pe lac, afli lucruri interesante despre modul în care ele trăiesc relația. Viata lor de cuplu este aparte. Pentru oameni, toate rațele sălbatice par la fel. Ele maronii, banale, ei colorați și frumoși. Rațele sălbatice sunt monogame, trăiesc toată viața cu același partener. La o privire mai atent aruncată pe lac, vei observa rate salbatice. Rațele înoată două câte două. Un el și o ea. Vei sesiza cel puțin două lucruri interesante.

Primul. Întotdeauna ea înoată în față. Ea este mereu prima, iar el o urmează cu sfințenie. Ea stabilește întotdeauna traseul. Ea cercetează prima locurile de unde-și pot procura hrana. Ea deschide drumul de fiecare dată. El sosește întotdeauna al doilea, o lasă pe ea să decidă dacă este sau nu în regulă. Dacă ea decide că este bine să rămână, rămâne și el. Dacă ea schimbă brusc direcția, el se oprește pentru câteva secunde și o urmează de îndată. Niciodată el nu schimbă direcția de inot și nici nu se abate de la traseul pe care ea îl impune. Și nu este vorba despre supunere, pur și simplu așa decurg ostilitățile. Sunt rate salbatice, dar deloc sălbatice. Oamenii nu sunt încă acolo. Oamenii încă învață să se urmeze unii pe alții, necondiționat. Indifernt cine pe cine urmează, învățăm de la rate salbatice.

Al doilea. Dacă din diverse motive el decide să-și ia zborul, ea va rămâne liniștită pe lac. Dar niciodată nu va rămâne pentru mult timp singură. Imediat își va face apariția un alt el lângă ea. Gata să-i ofere, ghici ce, aceleași lucruri pe care i le oferă partenerul stabil. Ea nu îl va respinge pe noul venit, ea își vede de treabă în continuare, indiferent cât de agitat este noul venit. Însă, în câteva zeci de secunde apare parcă de nicăieri partenerul stabil gata sa-l facă bucăți pe noul sosit. Niciodată noul sosit nu stă la bătaie. Negreșit își ia zborul, nu insistă și nu se mai întoarce a doua oară la ea după ce află că are partener. Oamenii încă învață să-și educe violența sau pornirile animalice. Indifernt cine pe cine bate, învățăm de la rate salbatice.

Rațele sălbatice duc o viață de cuplu simplă. Musculițele bețive au un ritual unic în ceea ce privește alegerea partenerului de viață. Pe de altă parte, instinctul de supraviețuire al furnicilor se poate confunda cu inteligența sau măcar cu conșiința. Viața pe Pământ ne oferă perspective interesante și situații multiple  de unde putem deduce că animalele, uneori sunt superioare omului.

Dacă bărbatul construiește drumurile, femeia este cea care îi trasează direcțiile. (Andre Levy)

31 de gânduri despre „Rate salbatice. Viața de cuplu”

    1. E de bine, nu? :)
      Eu îmi doresc de mult. Dar vezi tu, de-aia oamenii sunt oameni și rațele sunt rațe. Noi facem comparații și deducem diferențele de cele mai multe ori strict din punct de vedere fizic. Și tragem comcluzia că rațele, musculițele bețive, furnicile sunt insignifiante și slabe. Dar avem de învățat de la ele. De la toate.
      Bine-ai revenit!

    2. de aia imi doresc sa fiu rata doar pentru o zi,mai ales ca am o slabiciune pentru ratoi :)))

      bine te-am regasit!:)
      nu prea am mai avut timp de blog,de maine plec in vacanta asa ca voi trece si mai rar dar de dor o sa-mi fie dor de voi :)

  1. Pai eu nu mi-as dori un partener care nu-i in stare sa-si gaseasca singur drumul (asta 1 la mana) si 2, nu mi-as dori o persoana atat de nesigura pe ea, care nu se simte bine decat daca ma considera proprietatea lui.
    Iar pasajul ” Imediat își va face apariția un alt el lângă ea. Gata să-i ofere, ghici ce, aceleași lucruri pe care i le oferă partenerul stabil. Ea nu îl va respinge pe noul venit, ea își vede de treabă în continuare, indiferent cât de agitat este noul venit.” denota iarasi un fel de slabiciune. Daca stii ca ai ceva si ca ti-e bine asa, de ce sa nu il respingi pe tertul personagiu? Ca sa incurce ala borcanele si mai tare? :)

    1. Ai ratat putin esența. Ea nu face nimic pentru că duce o viață simplă. Nu se agită și nu îi dă apă la moară. Îl lasă pe noul venit să dea din aripi, să curteze, dar ea n-are nicio treabă cu el. De ce? Pentru că deja are partener.

      De ce „proprietate” ? :)

      Faptul că el o urmează nu înseamnă că el nu își găsește drumul. Gândește-te că și l-a găsit foarte simplu pănă să o întâlnească pe ea. N-a murit de foame și a găsit și calea către rața vieții lui. Tot singur. E mai mult vorba de respect decât de neputință.

      Aceasta fiind, evident interpretarea mea. Fiecare interpretează în felul său și toți au dreptate.

    2. Corect.
      Din punctul meu de vedere, iniţial te-ai dus cu gândul într-o zonă străină postării. Dar acum îmi dau seama că privim acelaşi pătrat din colţuri diferite :)

  2. Ca și exemplu de viață de cuplu, cred că pinguinii sunt pe primul loc.
    Și eu mă duc în parcul Romanescu :)
    E plin de veverițe, porumbei, rațe, dar mai ales ceva lebede

    1. Aşa este, pinguinii sunt în vârful piramidei. Câtă dedicare, cât sacrificiu. Frumos.
      Veveriţe? În Tineretului nu sunt veveriţe…şi nici Lebede.
      Am să trimit o scrisoare deschisă către domnul primar de sector să populeze parcul măcar cu veveriţe.

  3. Totul ține de nuanțe, așa-i, de aceea mă și decid atât de greu cum să formulez ceva verbal sau în scris și chiar și după ce mă decid, în scris modific de o sută de ori :)))
    >:D<

  4. Cum, pinguinii drept role model ?! Pai nu ati citit pe Internet relativ recent ca Muzeul de Istorie Naturala din Londra a dat publicitatii niste documente scrise pe la 1911-1912, (care la acea vreme fusesera considerate ca fiind necorespunzatoare pt ochii publicului larg), scrise de un medic biolog, dr George Murray Levick, observator pe expeditia Terra Nova sub comanda dl Robert Falcon Scott, (cel care era in competitie cu Roald Amundsen sa ajunga primul la Polul Sud, dar care din pacate nu a fost el primul si a mai si decedat de frig si de foame, alaturi de alti 4, printre care si medicul/om de stiinte sef caruia nu-i ardea asa de mult de pinguini ci de oameni, dr Edward Wilson). Dl Levick, care ramasese pe langa tarmul Antarcticii, a stat sa observe acei pinguini de tip Adelie pe acolo, si a scris ff ingrijorat despre actele lor de „huliganism” si „depravitate morala” (chiar in aceste cuvinte), pe dansul frapandu-l in mod neplacut cum acesti pinguini nu erau prea gentili fata de puii lor mai vulnerabili sau albino, ostracizandu-i si gonindu-i si lasandu-i nemancati, in afara de faptul ca unii se angajau si in relatii necrofilice cu femele de pinguin decedate, in relatii sexuale neconsensuale, si unii chiar in relatii homosexuale.

    1. Nici nu mai vreau sa zic ce scrie pe wikipedia despre comportamentul relational al ratelor salbatice, efectiv cu niste cuvinte deosebit de impresionante, care arata cat de mult se chinuie femelele rate sallbatice sa aiba grija de copii lor, nu numai pt ca numai greutatea oualor depuse echivaleaza cu cca 1/2 din greutatea corpului lor, dar si dupa ce ies puii din oua, trebuie sa-i pazeasca si sa-i indrume in mod corect, pe cand masculii sunt interesati de a urma femela asa cuminti cum a fost descris mai sus numai cca vreo 2 luni pe an, toamna, cand e vorba de imperechere, plus inca o data prin primavara, cand e perioada schimbarii plumajului, (habar nu am de ce se simt ca au nevoia de a fi in cuplu cand e gata gata sa-si piarda aripile vechi, poate ca se simt mai stressati asa psihologic si au nevoia de suport emotional), dar altfel restul anului se retrag ei intre ei la barul din colt si mai si fugaresc asa in grup diverse femele ramase neatasate, (uneori chiar si alti baieti mai atragatori), si chiar le forteaza sa le accepte avansurile ciupindu-le pana se dau batute !

    2. Desigur, este ff frumos sa luam exemplu si de la animale, numai ca desigur ca trebuie sa luam exemplu numai din comportamentul lor social acceptabil, nu din ala care nu e acceptabil, de aia cred ca e bine ca Ianculescu a prezentat partea pozitiva a comportamentului ratelor din sezonul de primavara, ca altfel daca scria ce am scris eu, cine stie ce se putea intampla cu publicul cititor posibil mai impresionabil ! A avut dreptate Muzeul de Istorie Naturala din Londra ca a asteptat 100 de ani pana sa dea publicitatii ce a scris dl George Levick la inc sec 20 despre pinguini, ca daca dadea atunci chestiile alea publicitatii, pe cand publicul nu fusese pregatit adecvat prin vizionarea documentarului romantic al Marsul Pinguinilor, cine stie ce se putea intampla cu mentalitatile generatiilor secolului 20 din UE fata de animale. Poate chiar se pornea vreo campanie de eradicat pinguinii, in loc sa ii puna azi la panoul de onoare al comportamentului animalier.

      Morala este: faceti ce zice Ianculescu, ca el zice de bine ! Nu va lasati descurajati sau influentati negativ de ce zic eu ! (Sau macar puneti deoparte ce zic eu pt a fi studiat numai peste 100 de ani, ca acum e prea devreme.)

      1. Am mai vorbit noi despre comportamentul semibizar al unor rate salbatice, dar exceptiile nu trebuie sa constituie regula. In mare, si ratele si pinguinii sunt niste modele interesante. Faptul ca uneori se comport bizar…e altceva :)

  5. Tocmai din cauza ca acele animale au o viata atat de simpla …pot duce o relatie de la cap la coada fara perturbari .
    Psihicul uman , imprejurarile , cultura , asteptarile …toate interfereaza cu relatia dintre doi oamenii .

  6. Am intrat pe articol pentru ca initial am citit” Relatiile salbatice….”:))) Dar ratelle astea salbatice au chiar relatii pasnice. Da, daca vrem se „romantam” povestea o putem transpune in planul relatiilor umane(de cuplu), salbatice si multidirectionale

  7. Ratele sunt monogame doar in timpul imperecherii. Conform wikipedia ratoii parasesc ratele inainte ca puii sa iasa din ou . Informeaza-te mai atent!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sus