Mișcându-ne prin viață, în fiecare zi, oră, minut, secundă, pe lângă respirație, mai facem ceva: ne raportăm la o scara de valori proprie. Este ca un Decalog nescris, dar acceptat total, iar scara de valori face posibil un lucru esențial: evoluția. Cuvântul în sine – evolutie – este la mare modă, observ. A fost pus în atâtea contexte, a fost folosit atât de frecvent în ultimii ani, încât și-a pierdut cu totul impactul, iar esența este pe cale de dispariție. Evoluția, exact la fel ca respirația sau transpirația, se întâmplă oricum, nu este decât o trecere printr-o serie de transformări, menită să producă însușiri superioare. Indiferent ce vârstă ai, ești în plin proces de evoluție, oricum ți s-ar părea asta. Cauți ce este estențial si neesential – mereu.
Dacă este atât de firească evoluția, de ce nu suntem – de la an la an – tot mai buni? Dacă evoluția oricum se întâmplă, de ce nu se observă cu ochiul liber că suntem mai frumoși, mai calzi, mai inteligenți și alte epitete capabile să descrie superioritatea? Pentru că suntem liberi să ne construim scara de valori. Avem libertate totală să acceptăm sau să respingem orice. Este uman, se întâmplă. Și nu, scara de valori nu a depins și nici nu va depinde de ceilalți. Indiferent ce ți-ar spune sau ți-ar face oricine oricând, cheia sistemului la care te raportezi va fi întotdeauna la tine.
Tu decizi în permanență dacă este sau nu esențial orice. Iar modul prin care decodezi lucrurile astfel – ajungând să admiți esențialul – reprezintă fix treptele scării tale de valori. Frumos este că scara de valori este într-o permanentă modificare, iar sensul în care ea se mișcă ține în mod direct de nivelul de experiență al individului.
Tot ceea ce se întâmplă în exterior este materie primă pentru mecanismul prin care se construiește scara de valori. Experiența devine bogată sau nu, în funcție de volumul efectiv de întâmplări pe care un individ le-a trăit și le-a înțeles sau nu. În mod firesc, un om cu o bogată experiență este un om cu o scară de valori foarte bine pusă la punct, tocmai ca urmare a faptului că de-a lungul timpului a înțeles natural cum se mișcă lucrurile și a ales să se comporte într-un anume fel. Cu alte cuvinte, și-a canalizat atenția, mintea, corpul și sufletul spre o anumită conduită. A ales să fie și să gândească într-un anume fel, se raportează la un set de norme pe care le-a acceptat ca fiind perfecte pentru el. Mulți o fac – sigur că nu toți. De ce nu toți?
Mulți oameni dorm – sforăie chiar – iar asta nu este o jignire, este o constatare. Somnul fiind astfel o formă acceptată de pasivitate extremă în raport cu realitatea. Răspunsul la întrebarea de ce nu suntem – de la an la an – tot mai buni? este: pentru că nu vrem. Nu sunt supărat, și aceasta este tot o constatare. Nu toți vor să se trezească din somn, oricât de banal ar părea. Este pur și simplu imposibil să pui aspiratorul atunci când dormi. Cum să fie posibil să evoluezi, când sforăi? Nu se poate, admitem! Acest miraj al odihnei este de fapt refuzul de a înțelege. Refuzul de a înțelege pompează nemulțumire, iar nemulțumirea schimbă tot: de la mină la percepția asupra realității.
Scara de valori poate fi construită din beton sau din paie, ca-n povestea celor Trei purceluși. Poate fi trainică sau șubredă, fiecare își alege liber materialele de lucru. A fi așa cum aspirai să fii este încă una dintre cele mai frumoase bucurii ale vieții, oricât de cald ar părea somnul. Și nu se cumpără cu Mastercard.
Fructul esențial al sufletului este adevărul. (Sfântul Vasile cel Mare)
