Vânt de schimbare cu praf de rațiune

GânduriNiciun comentariu

Ești aici:··Vânt de schimbare cu praf de rațiune

Într-o societate caracterizată de viteză și de adaptabilitate, valorile la care oamenii obișnuiau să se raporteze în trecut, tind să fie înlocuite cu altele noi. Este o consecință firească a evoluției – sistemele se schimbă, iar oamenii se adaptează din mers la noile sisteme, convinși fiind de faptul că nu există altă cale. Noul înlocuiește vechiul, constant. Oamenii se schimbă, iar cea mai scurtă cale spre a o face este un motiv bun. Și ce este o motivație bună? este chiar modul în care fiecare individ traduce câștigul eventual pe care l-ar avea ca urmare a schimbării comportamentului său.

A te adapta înseamnă a te schimba. Inseamnă că renunți la niște convingeri și tipare comportamentale și vei adopta altele. A te schimba înseamnă a face eforturi considerabile – iar mintea conștientă nu prea este dispusă să facă aceste eforturi. Nicio panică! Așa își face loc motivarea personală – este arma supremă cu care mintea poate fi dresată. Adică nu doar urnită să facă eforturi în vederea schimbării, dar poate fi programată să adere la schimbare. Cu o motivație beton, pot fi urnite minți care au dormit decenii, iar nouă ne plac oamenii motivați, în general. Bine – bine, și cum facem să ne motivăm?

Rețetă universală nu există. Dar există ceva chiar și mai bun: rațiunea. O avem toți, ne naștem cu ea și putem face apel la ea oricând, gratuit. Rațiunea este mijlocul prin care putem înțelegem cauzele și efectele. Altfel spus, făcând apel la rațiune vom înțelege de ce este necesar sau nu să ne comportăm într-un anume fel dacă vrem să obținem ceva – orice, material sau ne. Și mai există ceva care ne ajută: puterea exemplului celor din jurul nostru.

Vrei să conduci un autoturism. Ce-ți trebuie? Permis de conducere și mașină. Cum obții permisul? parcurgi și înveți legislația. Cum faci asta? investind timp si energie mentală. Cum dobândești un autoturism? cumpărându-l. Cu ce? cu bani. Cum poți obține bani? muncind. Acum vrei cu adevărat să conduci un autoturism? Dacă da, înseamnă că înțelegi și accepți tot drumul de urmat: învățare, muncă și cheltuială. Nu mai vrei să conduci, vrei să devii medic. Ce-ți trebuie? cunoștințe și recunoașterea lor. Cum se pot obține? făcând școală de specialitate. Ce implică asta? consum de timp, energie și bani. Acum mai vrei cu adevărat să devii medic?

Nu poți să conduci legal un autoturism fără să deții permis de conducere cum nu poți profesa medicina fără să fi absolvit o facultate de specialitate. Cu astfel de relații se ocupă rațiunea, doar că de multe ori uităm de ea sau pur și simplu o omitem conștient – că poate merge și altfel. Suntem tentați mereu să scurtăm drumurile sau pur și simplu să ignorăm tot ce ne spune rațiunea. Tentația de a obține ceva fără a face efort, fără a bifa tot ce-ți spune rațiunea, este mare.

Ajungi astfel să crezi că este cu adevărat posibil să conduci un autoturism fără să ai permis de conducere; sau să practici medicina fără să fi absolvit cursuri. De ce? Pentru că de multe ori ți se pare că cei din jurul tău au fentat rațiunea și cumva ei nu au bifat toate etapele firești. Iar dacă ei au putut, de ce nu ai putea și tu, nu? Sigur că este o iluzie, însă fiecare va afla pe propria piele.

Raţiunea este instrumentul omului pentru a ajunge la adevăr.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sus