Eu sunt Curaj – Portocaliu

MandalaComentariile sunt oprite pentru acest articol.

Ești aici:·Eu sunt Curaj – Portocaliu

Mandala Eu sunt Curaj ilustrează lupta cu propriile temeri via curajul de a le înfrunta. Cum curajul este o chestiune cât se poate de abstractă, iar accesul la el se face exclusiv din interiorul fiecăruia, elementele prezente aici țin mai degrabă de hiberbolizarea fricii, la modul universal. Prin formă, sens și culoare, mandala propune transpunerea energiei cu care individul se transformă din fricos în curajos.

Culoare

Psihologia culorii ne arată că o mare parte din comportamentul uman este dictată de culorile cu care ne înconjurăm. Chiar și la nivel de exercițiu, deschizând mintea către această posibilitate, începem să înțelegem mai bine sfera percepțiilor noastre.

Portocaliu este o culoare care induce căldură și bucurie. Face trimitere la copilărie, la energia copilăriei, mai precis. Un specialist în cromatică ți-ar spune că portocaliu este o culoare optimistă și înălțătoare, care stimulează creativitatea – nu ar greși. În tradiții, culoarea portocalie reprezintă depozitul minții inconștiente, care supraveghează instinctele oamenilor.

Simboluri

Toate fricile noastre au fețe de monstri, iar reprezentarea monstrilor are o ancoră foarte bine înfiptă în copilărie. Toate fricile noastre au ca sursă frica de moarte, prezentă în fiecare dintre noi, în măsuri diferite. Pentru a da piept cu fricile ai nevoie de curaj, iar modul în care vei fabrica acest curaj este pur personal – ține de fantezie și de creativitate. Mandala pictează acest tablou al fricilor, insuflând energia de a da piept cu ele – de a le înfrunta. Monștrii fiecăruia vor fi topiți de curaj.

Semnificații

Portocaliul este antiteza înturericului. Făcând din nou apel la psihologia culorilor, aflăm că atunci când observăm sau ne înconjurăm de această culoare, ni se aprinde motivația, în sensul că ne crește curajul și că suntem mai înclinați să sperăm la mai bine – insuflă pozitivism. Avand în fundal o pornire naturală de a promova încrederea, mandala înarmează oamenii cu suficient curaj încât să-și depășească toate fricile.



Eu Sunt Curaj este doar una dintre cele șapte mandale desenate manual, din colecție. Te invit să le descoperi pe toate! Pot fi comandate online, în format tablou înrămat, pânză de calitate muzeală (canvas), rezistentă la apă și la decolorare. Dimensiuni 70x70cm sau 40x40cm.

Eseurile preferate pot fi ascultate și pe Youtube. Abonează-te acum la canalul IanCunoaștere!

Share


Sus