Palahniuk – Bantuitii – despre igienă

– Chiar dacă Dumnezeu n-o să ne ierte, spune Baronesa Degerătură, noi tot îl putem ierta. Ar trebui să ne arătăm mai mărinimoşi decât El! Baroneasa pe scenă, le spune oamenilor: Afecţiune a gingiilor, când se uită prea lung la ce-a rămas din faţa ei. Buzele sunt marginea zdrenţuită a pielii ei, dată cu ruj unsuros. Înăuntru, dinţii ei: fantomele îngălbenite ale ficărei ceşti de cafea şi ţigări din viaţa ei pe jumătate trecută. Pe scenă, în locul luminii unui reflector, o secvenţă de film: Culorile schimbătoare, căzătoare, ale fulgilor de zăpadă – Bantuitii.

Nu sunt doua asemenea, micile umbre albastre. Restul corpului ei infofolit, infasurat in pleduri, izolat termic, parul varat sub o caciula tricotat, dar niciodata n-o sa-i fie destul de cald. In mijlocul scenei, Baroneasa Degeratura spune:

– Ar trebui sa-L iertam pe Dumnezeu…Pentru ca ne-a facut prea scunzi. Sau prea grasi. Sau prea saraci. Ar trebui sa-L iertam ca ne-a dat chelia. Fibroza cistica. Leucemia juvenila. Ar trebui sa-I iertam indiferenta si faptul ca ne-a parasit.

Noi, proiectul Lui pentru Expozitia Stiintifica, lasat sa mucezeasca. Pestisorii Lui aurii, uitati pana cand ajungem sa ne mancam excrementele de pe fundul acvariului. Cu mainile in manusi groase de bucatarie, baroneasa arata inspre fata ei spunand:

– Oamenii…

Oamenii cred ca odata era rapitor de frumoasa. Pentru ca arata atat de rau acum. Oamenii au nevoie de un sentiment al dreptatii. De ceva care sa echilibreze. Oamenii cred ca are cancer, ca-i vina ei, ca e pe deplin meritat. Un dezastru cauzat chiar de ea. Bantuitii.

Asa ca le spune:

– Folositi ata de dinti. Pentru numele lui Dumnezeu, folositi-o zilnic inainte de culcare. Si in fiecare seara Baroneasa iarta alti oameni. Se iarta pe sine. Si-L iarta pe Dumnezeu pentru dezastrele astea care pur si simplu par sa se intample.

C. Palahniuk – Bantuitii

Morala: Nu e om cine acuză, om e cine ştie să ierte!