Rose nu vrea să plec. Când m-am întors în cameră era în camera copilului. Fetiţa era în pătuţ, iar aparatul pentru somn imita murmurul valurilor. Nu dormea, dar nici nu plângea. Ochii ei priveau pierduţi ca şi cum n-ar fi văzut nimic. Scotea câte un sunet uşor, ca un om care vorbeşte în somn. Rose spune că aşa doarme acum. Spune că nu este vorba că bebeluşul nu doarme, ci că doarme cu ochii deschişi. Zice că fetiţa nu e bolnavă. Are colici, aşa că plânge, iar plânsul o epuizează şi adoarme cu ochii deschişi. Zice că acesta e felul în care reacţionează bebeluşul faţă de tot stresul din casă.
Rose imi tot spune ca fetita nu e bolnava. Dar nu ma lasa sa o duc la analize, sa vedem daca are prionul SLP (insomnie). Zice ca riscurile analizei sunt prea mari. Si in plus, spune ea, copilul nici nu-i bolnav. Ii privesc cu atentie ochii cat sta in patut, dar nu reusesc sa-mi dau seama daca doarme. N-arata ca su cum ar dormi, arata ca Rose cand se pierde intr-o stare REM (de medidatie), dar e inca treaza. Statea pe podea, cu spatele lipit de perete si cu laptopul asezat pe picioare. Era iar in labirint. O ducea pe Cipher Blue pe un drum nou, insemnand calea cu globuri micute de apa stralucitoare, ce pluteau la cativa centimetri deasupra podelei.
Cand fetita era mica, inainte ca Rose sa nu mai poata dormi si inainte ca fetita sa fi inceput sa planga, cand stiam diagnosticul dar boala nu se agravase inca, Rose adormea des in camera copilului. Aparatul pentru somn o adormea mai repede decat pe cea mica. Se incovriga pe jos, cu o mana in sus, cu degetele trecute printre stinghiile patutului, iar fetita o strangea cu una dintre manute de degetul mic. Rose e asa de micuta, ar fi putut la fel de bine sa se cuibareasca in patut. Inainte o tachinam pe chestia asta, ii ziceam ca am doi copii. Cand le vedem asa, imi venea sa o ridic pe Rose de pe covor si sa le asez in patut impreuna, cuibarind fetita in curbura trupului lui Rose.
Falcile distrugatoare ale unui balaur de culoarea alamei a muscat-o pe Cipher Blue de gat. Din corpul ei neinsufletit s-a ridicat o umbra, Sufletul digital translucid. Avea sa zboare pana la prapastia fara fund din centru lumii, unde personajul avea sa renasca. Iar Rose avea sa poata porni din nou prin labirint. Singura. Mi-a spus ca nu voia sa plec inainte sa se intoarca Francine. Sa nu plec pana seara. Si am zis ca o sa raman acasa toata ziua sa ma ocup de copil si ca ea se putea odihni. A inchis ochii si pe urma i-a deschis iar.
-Parker, mi-a zis, hai sa luam in seara asta feribotul pana in oras si sa mergem l a concertul ala gratuit de la Panhandle.
Nu i-am spus ca nu mai locuiam in Berkelei si ca nu mai erau concerte gratuite in Golden Gate Park. I-am raspuns ca „da”, ca avea sa fie distractiv si am sarutat-o. Sunt polititst, nu trebuie sa ma grabesc sa trag concluzii. Trebuie intai sa investighez.
C. Huston – Insomnia
Morala: Privarea de somn, absenţa odihnei pentru trup sau minte este ultimul cuţit răsucit în rană.
