Eu sunt Rege – Roz

Gânduri, MandalaNiciun comentariu

Ești aici:···Eu sunt Rege – Roz

Mandala Eu sunt Rege proiectează ideea de lipsă totală de griji. Energia propusă este cea ascociată copilăriei și adolescenței – atunci când omul aflat la început de drum, efectiv simte că poate muta munții. Visează că fără niciun efort poate face orice, oricând, oriunde – fără nicio piedică, fără nicio grijă – e regele lumii. Visează la cele mai mărețe idealuri și simte cu toată ființa că poate.

Culoare

Psihologia culorii ne arată că o mare parte din comportamentul uman este dictată de culorile cu care ne înconjurăm. Chiar și la nivel de exercițiu, deschizând mintea către această posibilitate, începem să înțelegem mai bine sfera percepțiilor noastre.

Roz simbolizează începutul, sosirea primăverii, renașterea, înflorirea, apariția unei noi vieți, transformarea. Culoarea este o variație de roșu în fuziune cu alb. Combinația reflectă, pe de o parte, pasiunea și sexualitatea naturii, iar pe de altă parte, tandrețea și credulitatea adolescentulu, a visătorului. Roz tinde să evoce sentimente pozitive legate de bunătate, delicatețe, blândețe, precum și de copilărie și de vis. Induce o atmosferă ca de basm – o credință sinceră în miracole. Culoarea roz te trimite adesea într-o stare de visare la iubire sublimă. Iar în cultura occidentală, culoarea roz a fost în mod tradițional legată de dulce și plăcut, de iubire, de sensibilitate și inocență. De asemenea, a fost asociată cu optimismul – totul este roz.

Simboluri

În centrul mandalei este Leul, regele junglei. Este înconjurat de flori de lotus, aflate la baza piedestalului pe care stă coroana, simbol permanent al puterii de orice fel. Alte capete de Leu veghează – parcă – de-o parte și de alta a coroanei, deasupra unei măști. Păsări în zbor și pene care cad peste coroană fac subtil legatura între cer și pământ. Prinzătorul de vise protejează energia adolescentului, plin de idealuri mărețe și montat trup-suflet să atingă cele mai înalte culmi.

Semnificații

Leul nu are nicio teamă, fapt care i-a adus titulatura de Rege al junglei. Trancenderea oricărei temeri, depășirea tuturor fricilor, te determină să fii natural, prezent, treaz. Să afli că totul este ca un vis, iar tu ești creatorul visului. Tu te creezi. Tu ești cel care trasează regulile. Tu conturezi personajele cu care tot tu vei decide să te identifici ulterior. Tu vei construi lumea în care te vei mișca, iar dinamica ta depinde doar de tine. Tot tu te vei trezi din acest vis conștient – iar asta te face Rege – creator și conducător al împărăției universului tău. Unic responsabil de tot ceea ce te înconjoară



Eu sunt Rege este doar una dintre cele șapte mandale desenate manual, din colecție. Te invit să le descoperi pe toate! Pot fi comandate online, în format tablou înrămat, pânză de calitate muzeală (canvas), rezistentă la apă și la decolorare. Dimensiuni 70x70cm sau 40x40cm.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sus