Asculta-mă! Când au început jocurile, oamenii au spus că erau spectacolul cel mai grozav, pentru că niciodată nu mai existase ceva asemănător. Dar nimic nu-i original. În Roma, gladiatorii făceau acelaşi lucru. Ba mai există şi un alt joc. La poker, mâna cea mai bună este chinta royală de pică. Iar pokerul cel mai dur este cu patru cărţi pe faţă şi una în mână. Pe mărunţiş oricine se poate distra cu jocul ăsta. Cu o jumătate de dolar poţi plăti sec şi să vezi ce carte au ceilalţi în mână. Dar când ridici miza, cartea aia din mână începe să pară tot mai mare. După vreo zece tururi de miză, după ce ţi-ai aruncat şi casa şi maşina, cartea aia e mai mare decât Everestul – Fugarul.
Asa-i si jocul „Fugarul”. Numai ca eu n-ar trebui sa am bani cu care sa joc. Ei au arme, oameni si timp. Noi jucam cu cartile lor si fisele lor, in cazinoul lor. Se presupune ca atunci cand pun mana pe tine, ai pierdut. Dar poate ca am trisat putin. Am anuntat agentia de stiri din Rockland. Ei reprezinta zecele meu de pica. Au fost nevoiti sa ma lase sa trec, pentru ca se transmitea in direct. Dupa primul baraj n-au mai avut alta sansa de a ma rade. Dintr-un anumit punct de vedere e amuzant. Daca vezi ceva la TV inseamna ca e adevarat. Deci daca intreaga tara vede ca politia imi ucide ostaticul – tu, o femeie bine din clasa de mijloc – atunci va crede.
Dar ei nu pot risca asta. Si-asa sistemul evolueaza acum sub multe semne de intrebare. Dragut, nu-i asa? Cei asemenea mie sunt aici. Deja au avut loc ciocniri pe drum. Daca politia si Vanatorii trag in noi s-ar putea petrece lucruri neplacute. Un tip mi-a spus sa stau in preajma celor din clasa mea. A avut mai multa dreptate decat credea. Unul dintre motivele pentru care se poarta cu manusi cu mine este ca cei din clasa mea, cei asemenea mie, sunt aici – fugarul.
Ei sunt valetul de pica.
Dama esti tu.
Eu sunt popa, omul cel negru cu sabia.
Astea-s cartile mele cu fata in sus. Transmisia in direct, posibilitatea unor conflicte reale, tu, eu. Laolalta nu inseamna nimic. Le poti bate cu o pereche. Fara asul de pica sunt zero. Cu asul, nu le poate taia nimic. Brusc ii lua poseta, o imitatie de piele de crocodil, cu un lantisor argintiu. Si-o baga sub jacheta – fugarul.
– Eu n-am asul, sopti el. Cu putina gandire, l-as fi putut avea. Dar am o carte in mana – una pe care ei n-o pot vedea. De aceea voi trage o cacialma.
– N-ai nicio sansa, rosti femeia. Ce poti face cu poseta mea? Sa-i impusti cu rujul?
– Cred ca ei au trisat atat de mult pana acum, incat o sa arunce cartile. Cred ca-s lasi pana in varful ungiilor.
Barbatul duse portavocea la gura:
– Am asupra mea cinci kilograme de explozibil. Vreau un avion cu reactie cu plinul facut si cu echipajul minim!
S. King – Fugarul
Morala: Cine nu riscă, nu câştigă!
