– De obicei, nu se arată un interes aşa de mare faţă de clienţii mei!
Norberto Pena sesiza o nuanţă de regret în această constatare amară a doctorului Estrada, omul acesta vârstnic care fusese şef dintotdeauna la morga care se învecina cu SIM. De la „clienţii” săi împrumutase puţin câte puţin paloarea feţei. Obrajii săi scofâlciţi aveau reflexe verzui în lumina care se răspândea în acel loc. Vârfurile urechilor si muchia nasului căpătaseră cu timpul o culoare galbenă de aliaj ieftin. Mai putea fi văzut uneori, la sfârşitul după-amiezii, într-o cafenea jucând şah până la vremea cinei pe care o lua în restaurantul vecin. Pe urmă, se întorcea aici să vegheze asupra celor pentru care ziua aceea fusese ultima din viaţa lor.
Cadavrul se schimbase de cand omul de incredere al lui Lansky il vazuse prima oara, in camera sinistra de bordel.Sangele ii fusese sters de pe gat, iar mainile galbele si artritice ale doctorului Estrada suturasera sumar rana. Trupul dezbracat parea mai prapadit decat atunci cand fusese imbracat cu taiorul acela pe care un politist se straduise sa il impatureasca sfidand orice bun-simt. Ironia usor insolenta a primelor ore nu mai colora obrajii moartei. Poate ca nemurirea incepea sa o plictiseasca.
– Vreti sa stiti daca ar putea fi vorba despre o simpla prostituata cum sunt atat de multe in frumoasa noastra tara sau de o ziarista americana asa cum crede politia. Ei bine, nu stiu nimic. Poate ca o autopsie mai aprofundata mi-at permite sa afirm una sau alta. Insa nu credeti ca deja a suferit destul ?
Norberto Pena nu stia in ce masura doctorul glumea, si prefera sa abordeze o figura impasibila, sa il lase sa continue acel monolog. Batranul singuratic avea insa nevoie sa isi descarce sufletul:
– … si pe urma daca este vorba despre o cetateanca americana deasupra oricaror suspiciuni, ar fi mai bine ca trupul sa fie trimis autoritatilor din tara ei cat mai intact cu putinta. Trebuie sa vina cineva de la ambasada. In noaptea asta, colegul dumneavoastra voia sa ma oblige sa o deschid ca sa aflu. E un tip nerabdator…
De data aceasta, Pena tresarise. Aceasta tulburare nu ii scapase doctorului Estrada.
-…un tip atat de bine cladit, cu urechile clapauge…
– Santo Traficante?
– Da, un mare dobitoc. Voia sa ma omoare daca nu ii fac autopsie fetei. I-am spus ca macar eu sunt la locul potrivit si ca asta nu ar avea darul sa ma schimbe prea mult…si apoi, cum toata lumea ajunge aici intr-o buna zi…
Pena privi din nou spre tanara femeie. Abdomenul i se intarise de parca si-ar fi tinut rasuflarea. Pielea ei capatase aspectul laptelui prins. Undeva, un robinet picura regulat pe o suprafata neteda si sonora.
– Spuneti-mi doctore…
– Ce anume, prietene?
Pena accepta ironia interlocutorului sau.
-…daca in clipa mortii sale, purta un colier, o bijuterie destul de pretioasa…
-…daca i-ar fi putut fi furata de atunci? Daca politia crede intr-adevar ca este vorba despre o ziarista americana, nu, desigur. Saracii ii ataca intotdeauna pe saraci. Un cubanez nu ar indrazni niciodata sa fure de la altcineva decat de la un alt cubanez. Poate obiectul i-a fost furat inainte, sau poate a fost omorata pentru a fi jefuita. Insa dupamoartea ei, m-ar mira foarte tare…
F. X. Gauroy – Revolucion!
Morala: La morgă, toată lumea este egală.
