Am visat neîncetat când eram în comă. Fel de fel de imagini se topeau una din alta, concurând pentru centrul ringului de circ. Am visat o fermieră încălzind apa pentru baie. Am visat sângele din pântecul mamei. Am visat braţele flasce ale bunicii muribunde, împingându-mă spre cerul azuriu. Am visat temple budiste în apropierea unor râuri de munte cu apă rece. Am visat-o pe vecina mea din copilărie vândută de mamă pentru droguri. Am visat furnalul contorsionat al maşinii mele în care am ars – Gargui.

Am visat o corabie a vikingilor. Am visat nicovala unui fierar. Am visat mainile unui sculptor daltuind cu furie in piatra. Am visat sageti de flacari venind din cer, asemenea celor pe care le vedeam dupa ce luam cocaina. Am visat furtuni de foc. Am visat sticla explodand pretutindeni. Am visat un inger delirant inghetat in apa. Dar mai mult decat orice am visat-o pe ea – Gargui.

Acum dati-mi voie sa incep cu descrierea parului ei – pentru ca, sincer, va fi imposibil sa incep cu orice altceva. Parul ei era ca iederea tartareana care creste pe timpul noptii dintr-un loc atat de intunecat incat soarele nu este mai mult decat un zvon. Se revarsa salbatic in cascade de bucle atat de fascinant intunecate incat pareau ca iti vor inghiti mana cu totul daca erai indeajuns de norocos incat sa-ti treci degetele prin ele. Parul ei era atat de de bizar incat chiar si acum, ani de zile mai tarziu, ma simt fortat sa compun aceste metafore ridicole pe care stiu ca le voi regreta dimineata – Gargui.

Si ochii ei ma vor forta sa ma umilesc. Ardeau ca inimile verzi ale iubitilor gelosi care se acuza reciproc in miez de noapte. Nu, gresesc, nu erau verzi, erau albastri. Valurile oceanului frematau in jurul irisurilor ei ca o furtuna neasteptatam gata sa-l rapeasca pe marinar, sotiei. Nu, asteptati, poate ca ochii ei erau verzi, ca acele inele cu nestemate care se spune ca isi schimba culoarea conform starii de spirit a cuiva. A aparut in pavilionul de arsi cu acei ochi indescifrabili si cu parul nebun de incalcit, iar eu ma asteptam sa-si acopere gura cu mana, socata si consternata de infatisarea mea: un cocon, un buboi cu arsuri de gradul patru. Asta eram. A zambit: ai ars din nou! Nu o cunosteam, nu o vazusem in viata mea, dar se comporta de parca ne-am cunoscut in urma cu ani buni – Gargui,

Cine este femeia misterioasa? Nu pot sa va spun decat ca are 700 de ani. De ce eroul este intr-un spital? A avut un accident de masina foarte grav. Ce se va intampla cu cei doi? Ramane de vazut. De unde il cunoastea ea pe el? Ei bine, este o poveste foarte lunga. Va las pe voi sa aflati din Gargui, o capodopera a lui Andrew Davidson. Un roman care da un alt sens notiunii de „normal”, un roman care impinge limitele firesti ale existentei la extrem, iar pe cele ale iubirii la infinit.

Imposibilul poate deveni posibil, oricând.

Ai aflat? Am scris o carte pe care am cifrat-o. Ofer cheia de acces oricui este dispus să o parcurgă.
Detalii Aici, acum: Astăzi [roman]