Habar n-am cum am ajuns aici, dar știu perfect unde mă aflu. Am ochii închiși, iar portocaliul intens din spatele pleoapelor calde mă face să zâmbesc. Stau la soare, întins pe spate, cu mâinile depărtate de corp. Sunt exact pe bucata de nisip de lângă apă. Nisipul este ud și rece, balansând perfect căldura degajată de soare.  Deși marea este foarte liniștită aici, din când în când împinge spre mine câte un val care-mi udă tălpile goale. Nu pot, dar nici nu vreau să-mi schimb poziția. Am încercat să-mi ridic o mână, dar parca are câteva tone. Renunț și mișc ușor capul de la stânga la dreapta șimtind cum nisipul îmi zgârie ceafa.

Adierea vântului îmi răcorește talpile ude răspândind în corp un frison plăcut care mă face să zâmbesc din nou. Undeva în fundal se aud niște acorduri simple de chitară. Paradoxal, muzica nu perturbă liniștea, ci o întreține. Play și voie bună, Profesor Kliq, Lucio`s Smoking Jacket, o melodie care te duce acolo unde vrei să fii, oriunde te-ai afla.

 


Morala: Muzica bună este un Univers paralel în care intri după ce apeși play.