Erau nişte vremuri. Apuse de foarte mult timp. Se spune că oamenii, cu cât înaintează mai mult în vârstă, cu atât mai des vorbesc despre tinereţe sau despre copilărie. Nu cred că este cazul meu şi nici al tău, cititorule. Noi suntem tineri, mai avem multe de trăit. Probabil de încă două ori viaţa pe care am trăit-o până acum. Sau chiar mai mult. Sau mai puţin, dar nu contează. Deşi nu am nici perciunii suri, nici riduri, îmi permit să împărtăşesc cu tine trăirile din vremea apusă. Copilăria.

Cititorule, noi stim ca cine nu a fost indragostit la gradinita inseamna ca nu este om. Iti amintesti cum era? Da, stiu ca aveam doar 4 sau 5 ani, dar eu imi amintesc si acum. Nu neaparat nume, nici locuri, fete sau ceva palpabil. Nu! Imi amintesc sentimentul. Trairea. Evident, sentimentele traite la vremea respectiva reprezinta practic o umbra a ceea ce am descoperit ulterior ca inseamna sa iubesti.  Tu-ti amintesti sa fi iubit in „cei sapte ani de-acasa” ? Cum era? Era ciudat, dar era frumos. In mare, cam ca in prezent…Proportiile erau diferite.

Ai avut timp sa cugeti asupra copilariei pana acum? Eu ma declar fascinat de acea perioada. Amintirile nu sunt legate, insa de fiecare data cand ma gandesc la o anumita perioada, parca descopar noi si noi amintiri. De cele mai multe ori rad, pentru ca cele mai multe sunt de ras. Dar sunt frumoase. Uneori rememorez „problemele” pe care le avea atunci. Acum chiar rad, pentru ca orice problema aveam atunci, transpusa in prezent ar reprezenta ceva mai usor decat o joaca. Problemele constau in alcatuirea echipelor la jocuri, pierderea unui meci de fotbal, faptul ca nu te alegea nimeni cand „se numara” pentru „v-ati ascunselea”, pretul prea mare pentru dischetele cu jocuri, dorintele nesatisfacute in ceea ce priveste masinutele cu telecomanda si asa mai departe.

Uneori am impresia ca experimentez amintiri de pe vremea cand aveam doar doi ani. Sau poate trei. Nu stiu daca este ceva comun. Dar stiu ca ma bucur. Mi se pare genial. Am auzit cazuri, mai mult sau mai putin dovedite, in care oamenii au amintiri inca de pe vremea in care nu se nascusera. Practic amintiri traite de mamele lor. Nu am cum sa resping ideea, desi nu stiu in ce procent poate fi dovedita ipoteza asta. Care sunt cele mai vechi amintiri ale tale? [Dacă e Joi e voie bună, e cea mai scurtă zi!]

Morala: Mici, dar cu suflet mare. Cât o zi de post.