Când spui despre cineva că este prost înseamnă că îl consideri un om lipsit de inteligență, fără judecată, fără minte, nătărău, nerod, tont sau neevoluat. Limba română a dezvoltat de-a lungul timpului foarte multe expresii care să reliefeze prostia. Singurul motiv pare a fi faptul că uneori nu este suficient să cataloghezi un om atât de simplu. Nu ajunge să îl numești prost și atât, pentru că parcă este prea puțin. Am cules din viața reală niște expresii menite să demonstreze că gradele de prostie sunt multe. Unele dintre ele sună cel puțin interesant și am să încerc să le descos.

Ești un prost și jumătate. Reprezintă cea mai decentă expresie menită să exprime faptul că cineva este mai prost ca media. Nu este atât de rău, pentru că dacă era un lucru foarte grav, expresia nu îngloba doar jumătate. Era construită altfel, un prost la puterea a zecea,  sau pur și simplu un prost si trei sferturi. Se poate și mai rău, evident, însă un prost și jumătate este un prost semi-decent, să recunoaștem.

 Ești prost de dai în gropi. Nu știu de ce, însă poporul român asociază prostia cu împiedicarea. Nici această expresie nu exprimă un lucru atât de grav. Pentru că, să recunoaștem, faptul că din când în când nike-ul tău nimerește într-o groapă, nu este ceva ieșit din comun. Se poate întâmpla oricui și mă duce cu gândul mai mult  în zona de neatenție și mai puțin la prostie.  Ești prost de dai in străchini mi se pare că exprimă ceva mai profund gradul de prostie și expresia este construită oarecum similar.

 Ești prost de bubui. Aici lucrurile se schimbă. Expresia este utilizată pentru a spune despre cineva că este periculos de prost. Sau ilegal de prost. Atât de prost încât prostia lui se răspândește pe o rază mare și poate afecta persoanele din jurul său într-un mod tragic. Bubuiala te duce cu gândul la explozie, iar explozia este asociată de cele mai multe ori cu moartea. Expresia prost de bubui poate fi în linii mari înlocuită cu ești prost de mori, numai ca este puțin mai adâncă, îi implică și pe cei din jur.

 Ești prost ca noaptea.  Ușor de explicat, pentru că prostia te duce cu gândul la întuneric. Întunericul din cap. Mișcările din întuneric sunt haotice, nu știi ce faci pentru că nu vezi, ești lent, nesigur și indecis. Comparațiile sunt foarte utile atunci când vine vorba despre prostie și nu puține sunt expresiile de tipul acesta. Prost ca bradul, prost ca o bașină, prost ca oaia, prost ca gardul și așa mai departe. Asocierile sunt numeroase, toate exprimând aceeași idee, lipsa evoluției. Lemnul nu are cum să fie inteligent și oricât de drag mi-ar fi de oi, nici ele nu sunt. Iertare!

 Ești prost cu crăci. Sau cu crengi, insă crăci sună mai rustic, mai din popor așa. În plus, nu numai că prostia este asociată cu lemnul, dar faptul că se aduce în prim-plan ideea de creangă, reliefează și întinderea. Copacul are un coronament de dimensiuni mari, in comparație cu trunchiul, de cele mai multe ori. Inevitabil, când spui despre cineva că este prost cu crengi înseamnă ca prostia lui se dezvoltă alarmant și tinde să acapareze cât mai mult spațiu din jurul său.

 Ești prost făcut grămadă. Grămada reprezintă invariabil o cantitate mare de obiecte aflate la un loc, eventual puse unele peste altele. Expresia în cauză subliniază perfect faptul că prostia este sedimentată în straturi, iar destinatarul a acumulat multe. Straturi. Așa cum au acumulat Munții Stâncoși. Încet, dar sigur. Aceeași idee, dar ceva mai profund, poate fi exprimată și prin expresia un ești un monument de prostie. Adică nu numai că ești prost făcut grămadă, dar prostia ta poate fi menționată în manualele de istorie. Potențialul este imens și există șanse reale ca alți proști să depună ofrande la baza monumentului. Să te venereze. [Dacă e Joi e voie bună, e cea mai scurtă zi!]

 Morala: Proști, dar mulți!