[Ora 7:21] Cu ochii pătrunzători, privirea i se pierde adesea în cerul dimineții, într-o contemplare profundă a măreției cerului, a imensității lui. În liniștea acestei ore matinale, simte că fiecare raza a soarelui care acum răsare, aduce cu sine o poveste, o amintire. Cu fiecare respirație, își recunoaște propriile căderi și succese intr-o înșiruire rapidă de imagini, iar chipul său reflectă o înțelegere adâncă a complexității umane. Aceeași înțelegere ca în fiecare dimineață. În această
Stai. Oprește-te puțin! Nu te-ai săturat să alergi? Ești într-o permanentă stare de alertă, instalată pe nesimțite – atât de fin, încât starea a ajuns să te definească, ți-a devenit normală. Te-ai obișnuit din mers cu ea, s-a înșurubat în mintea ta, acolo unde nu mai e liniște de mult – că-ți dai sau nu seama. Ai observat că nu mai e liniște? Nu mai este, în schimb este această alertă permanentă, manifestată însă la
Se spune că odată ce descoperi perfecțiunea unei Mandale, vei începe să le vezi peste tot. Dar ce este Mandala? Ce reprezintă, de unde vine si ce rol are ea? Să mergem la rădăcină. Mandala este un cuvânt din limba sanscrită, care se traduce vag prin cerc – însă mai degrabă cu semnificația de centru. Sigur că asta nu ne spune mare lucru, dar ne trimite subtil la ideea de esență a lucrurilor – centrul
Eu pentru ceilalți sunt Răzvan Ianculescu, dar nu doar atât. Nu sunt un nume, sunt cu mult mai mult, sunt o personalitate – în sensul că în mintea celor care mă cunosc, numele meu vine cu un set de trăsături pe care ei și le-au însușit de-a lungul vremii, despre mine. Pentru ei, numele meu nu este doar un nume, este o sumă de particularități pe care ei mi le-au atribuit fără voia mea. Tot
Ora 03:03. Vibrația telefonului de pe noptiera m-a trezit. Revenit în simțire, am așteptat să se oprească și s-a oprit; pentru câteva secunde doar, pentru că a început din nou. M-am ridicat într-un cot și am luat tefonul. Cineva mă suna. Deși numărul îmi era și îmi este necunoscut, știam că este de încredere pentru că îi puteam vedea prefixul verde. Am tras degetul mare pe ecran și am răspuns. O voce caldă și-a cerut
Aici, acum: Astazi este titlul romanului a cărei scriere mi-a luat mai bine de 4 ani. Am prins între copertele sale o poveste inedită, sprijinită pe multe aspecte pe care le consider esențiale. Pe 1 Februarie – în 2015 – am așternut primele rânduri, lucrând cu intensități diferite și întotdeauna în timpul liber. Am scris trei ani fără să mă consult cu nimeni, finalizând prima formă a romanului pe 1 Februarie 2018. A urmat un
Ca oameni, ne place să credem că suntem liberi. Ne place să credem că dacă ne punem în minte ceva, vom realiza orice; dacă ne impunem, ne vom transforma oricum sau dacă ne gândim, se va întâmpla cândva. Facem alegeri. Uneori lucrurile se petrec exact așa cum proiectăm, alteori chiar pe dos. Oricum ar fi, ne place să găsim conexiuni de tip cauză-efect în tot ceea ce (ni) se întâmplă. Cu cât mai multe astfel
Mișcându-ne prin viață, în fiecare zi, oră, minut, secundă, pe lângă respirație, mai facem ceva: ne raportăm la o scara de valori proprie. Este ca un Decalog nescris, dar acceptat total, iar scara de valori face posibil un lucru esențial: evoluția. Cuvântul în sine – evolutie – este la mare modă, observ. A fost pus în atâtea contexte, a fost folosit atât de frecvent în ultimii ani, încât și-a pierdut cu totul impactul, iar esența este