[Ora 7:21] Cu ochii pătrunzători, privirea i se pierde adesea în cerul dimineții, într-o contemplare profundă a măreției cerului, a imensității lui. În liniștea acestei ore matinale, simte că fiecare raza a soarelui care acum răsare, aduce cu sine o poveste, o amintire. Cu fiecare respirație, își recunoaște propriile căderi și succese intr-o înșiruire rapidă de imagini, iar chipul său reflectă o înțelegere adâncă a complexității umane. Aceeași înțelegere ca în fiecare dimineață. În această
Ora 03:03. Vibrația telefonului de pe noptiera m-a trezit. Revenit în simțire, am așteptat să se oprească și s-a oprit; pentru câteva secunde doar, pentru că a început din nou. M-am ridicat într-un cot și am luat tefonul. Cineva mă suna. Deși numărul îmi era și îmi este necunoscut, știam că este de încredere pentru că îi puteam vedea prefixul verde. Am tras degetul mare pe ecran și am răspuns. O voce caldă și-a cerut
Aici, acum: Astazi este titlul romanului a cărei scriere mi-a luat mai bine de 4 ani. Am prins între copertele sale o poveste inedită, sprijinită pe multe aspecte pe care le consider esențiale. Pe 1 Februarie – în 2015 – am așternut primele rânduri, lucrând cu intensități diferite și întotdeauna în timpul liber. Am scris trei ani fără să mă consult cu nimeni, finalizând prima formă a romanului pe 1 Februarie 2018. A urmat un
M-am trezit buimac atunci când patul a început să se miște mai alert. Arunc un ochi pe ecranul mic de la capul patului și citesc: O dimineață mohorâtă de toamnă, domnule. Smartpaturile pot fi uneori foarte utile, alteori suficient de plictisitoare. Orice ar spune unii, alarma este senzațională. Poți seta modul în care să fii trezit; cum să se miște salteaua sau perna și ce să îți șoptească patul atunci când te va trezi. Nu
Suntem în 2050. În urmă cu trei ani, industria jocurilor video a sărbătorit centenarul. Evenimentul a fost marcat prin lansarea Jocurilor Viitorului. După 100 de ani de cercetări în domeniu, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că cea mai mare dorinţă a gamerilor a fost întotdeauna o experienţă de joc unică. Jocurile care imitau realitatea nu au fost bine primite, aşa că s-a mers mai departe. Jocul în sine seamănă cu o cască de
Îmi plac SF-urile. Le citesc pe nerăsuflate. Îmi place să analizez ideea şi să încerc să-mi imaginez, după primele 50 de pagini, cam cum ar atăta acţiunea şi finalul. Uneori îmi iese, alteori nu. Casa molimei, romanul postapocaliptic al lui Jim Crace nu aduce în actualitate un subiect nou. Şi din punctul acesta de vedere, trebuie să recunosc faptul că îţi trebuie curaj să scrii despre un subiect pe care l-au dezvoltat dinozauri perecum Stephen
Te trezești într-o cadă plină cu apă, complet dezbrăcat. În cameră nu găsești decât o servietă plină cu haine. Nu îți amintești cum ai ajuns acolo, nu ştii cine eşti, nu îţi aduci aminte mai nimic. Singurul lucru de care eşti sigur este faptul că ti-ai uitat portofelul la un cunoscut. După ce te îmbraci în grabă, sună telefonul, iar o voce semi-speriată îţi spune că te poate ajuta, că știe ce se întâmplă şi
Se ridică în picioare şi se îndreptă; o clipă rămase locului, privindu-l pe Joe cu atenţie, după care porni pe coridor către lift. O văzu apăsând pe buton şi aşteptând, văzu usile dându-se la o parte, apoi Pat dispăru. Strângând cheia căt îl ţineau puterile, Joe se ridică împleticindu-se, până ajunse într-o poziţie ghemuită; se rezemă clătinandu-se de peretele coridorului, apoi o luă la st’nga şi începu să meargă pas cu pas continuând să se