[Ora 7:21] Cu ochii pătrunzători, privirea i se pierde adesea în cerul dimineții, într-o contemplare profundă a măreției cerului, a imensității lui. În liniștea acestei ore matinale, simte că fiecare raza a soarelui care acum răsare, aduce cu sine o poveste, o amintire. Cu fiecare respirație, își recunoaște propriile căderi și succese intr-o înșiruire rapidă de imagini, iar chipul său reflectă o înțelegere adâncă a complexității umane. Aceeași înțelegere ca în fiecare dimineață. În această ceremonie personală a contemplației, este asemenea unui călător în timp, conectându-se la amintirile trecute, dar și la potențialul neexplorat al zilelor care vin, în timp ce soarele continuă să-și ridice coroana aurie pe cerul dimineții, colorând cerul în nuanțe de portocaliu, și roz. Respiră, contemplă…
În această lume a noastră, când privim în adâncul sufletului uman, găsim o grădină misterioasă, unde înțelegerea, iubirea și prezentul dansează sub lumina unui soare blând și se hrănesc cu roua dulce a timpului. În mijlocul acestei grădini, omul devine un contemplator pasionat, un artist care explorează și deslușește metafora vieții.
Imaginează-ți această grădină ca pe o vastă pânză verde, în care fiecare frunză și fiecare floare ascund în ele semnificații profunde. Soarele înălțându-se pe cerul azuriu al înțelegerii este metafora clarității, a luminii care străpunge întunericul neînțelegerii. Razele sale ating fiecare colț al sufletului, dezvăluind umbrele și evidențiind frumusețea complexă a fiecărui detaliu.
În centrul grădinii, iubirea curge ca o ploaie ușoară și plină de tandrețe. Nu e o plaoie rece și nici ocazională. E o ploaie caldă, constantă, hrănind rădăcinile fiecărei flori, fiecărui sentiment, și stimulând înflorirea într-un spectacol de culori și parfumuri. Iubirea este metafora pentru legăturile care unesc, pentru conexiunile pe care le formăm și pentru modul în care hrănim și suntem hrăniți de ceilalți în această călătorie numită viață.
Și în timp ce omul contemplă această grădină a existenței, el trăiește în prezent ca într-o clipă atemporală. Prezentul devine metafora pentru eternitatea fiecărui moment, pentru clipa în care trecutul și viitorul se contopesc într-o singură respirație. Așa cum contemplăm această grădină interioară, simțim că timpul încetinește, că suntem absorbiți în fiecare detaliu, în fiecare senzație, în fiecare gând.
Omul devine astfel un artist al contemplării, un privitor pasionat la acest tablou în schimbare perpetuă. Cu ochi curioși, el deslușește metaforele ce se desprind din fiecare floare, interpretând semnificațiile profunde ale înțelegerii, iubirii și prezentului. Prin contemplare, el devine un creator, adăugând nuanțe și adâncime metaforei vieții sale personale.
Astfel, grădina sufletului uman devine un teritoriu vast, o operă de artă în mișcare perpetuă, iar omul devine un contemplator dedicat, un căutător al semnificațiilor ascunse, un artist al înțelegerii și iubirii, pictând cu fiecare clipă o capodoperă a prezentului.
Zâmbește și soarbe zgomotos din cafeaua fierbinte. Inspiră, expiră și închide fereastra. [Ora 7:22]
Omul este un artist al contemplării.
