Ora 03:03. Vibrația telefonului de pe noptiera m-a trezit. Revenit în simțire, am așteptat să se oprească și s-a oprit; pentru câteva secunde doar, pentru că a început din nou. M-am ridicat într-un cot și am luat tefonul. Cineva mă suna. Deși numărul îmi era și îmi este necunoscut, știam că este de încredere pentru că îi puteam vedea prefixul verde. Am tras degetul mare pe ecran și am răspuns. O voce caldă și-a cerut scuze pentru ora la care m-a sunat. S-a asigurat că eu sunt într-adevăr cel pe care îl caută și s-a prezentat. M-a felicitat și mi-a transmis că sunt fericitul câștigător al unei excursii în Europa, regiunea România, adunătura București. Chiar dacă această înșiruire de termeni bizari nu-mi spune nimic, sunt încântat – mereu mi-am dorit să vizitez alt continent. Sunt informat că la ora 04:00 se va deschide portalul din baie și mă va transporta atomic. Și m-a transportat.

M-am trezit într-o baie îngustă. M-am privit în oglindă și m-am recunoscut: eu sunt. Mi-am îndreptat gulerul cămășii, am pus mâna pe clanța mică și m-am oprit. M-am întors la oglindă și am băgat mâna în buzunarul de la piept al cămășii – două cartoane date pe din două. L-am desfăcut pe primul și am aflat astfel unde eram: CorectAirlines – bilet one-way spre București – Locul 3F – eram în avion. Al doilea – un voucher pentru Hotel Cinstit cu intrare astăzi plus detalii despre locația lui. Zborul a fost lin, recuperarea bagajelor a fost rapidă. Am ieșit din aeroport și mi-am aprins o țigară lângă un grup care discuta aprins în jurul scrumierei.

I-am ascultat atent, părând pasiv. Eu vă propun să renunțăm de mâine la țigări! a spus cel mai bătrân, calm. De ce? s-a auzit în cor. Le dăm ăstora o grămadă de bani și ne alegem cu ce? Timp pierdut și eventual o boală. Bătrânul a continuat trăgând din țigară: Zece minute pentru fiecare țigară, ori 25 de țigări; 25 de lei pe zi. Fiecare petrece mai bine de 4 ore pe zi fumând. E mult! Ne lăsăm și ajutăm și la salvarea planetei. Ce ziceți? Cel mai mic dintre ei a zis: Eu nu vreau să castig timp! Nu mă las! Planeta trăiește și dacă fumez eu. Bătrânul l-a aprobat dând din cap. Ceilalți: Mă las!; Și eu!; Ne lăsăm și noi au continuat doamnele, ulterior fetele: Da, bunicul are punct de vedere , ne lăsăm! De nicăieri parcă, a apărut o altă domnișoară, îmbrăcată într-un fel de uniformă. N-a fost nicio secundă atentă la ce discutau gălăgioșii. Doar aștepta momentul oportun să intervină și l-a găsit: Scuzați-mă. Văd că sunteți fumători. Am o super-ofertă, plătiți unul și primit 3 pachete de țigări! Sunt în prima mea lună de angajare și mi se permite! Am strivit țigara în scrumieră și am luat-o la pas spre adunătura de taxiuri. Mi-am ales unul și m-am urcat în spate. Cu coada ochiului am văzut cum străina îndesa în bagajele fumătorilor carturșe după cartușe. “Nu se vor mai lăsa de fumat” am gândit.

Unde te duc, visătorule? am auzit vocea șoferului meu de taxi care a observat că eu rămăsesem cu privirea blocată spre locul în care străina descărca țigări. Du-mă în centru! am zis fără să-mi întorc privirea de la geam. 150 de lei, te rog! M-am întors și l-am privit. Taximetristul a continuat senin: Nu prea îmi place munca și m-ar ajuta 150 de lei. Poate chiar mai mult, daca ai să-mi dai! I-am spus că prefer să dea drumul aparatului. S-a conformat și totul a decurs normal. Când am ajuns în centru mi-a urat o zi bună și mi-a reamintit că din cauza mea acum este nevoit să muncească mai mult, dar fără urmă de reproș. Ai dreptate, spor la treabă! i-am urat și mi-a mulțumit demarând. M-am învârtit câteva ore admirând clădirile și reclamele colorate. N-am luat în seamă nici căldura, nici jena de la călcâiul drept. La un moment dat mi-am dat seama și am poposit într-o farmacie.

Am cerut niște plasturi și câteva pastile pentru reglarea tensiunii, eventual cele mai eficiente. Farmacista mi-a recomandat ceva. Am întrebat din curiozitate de ce pastilele pe care mi le-a recomandat sunt mai eficiente decât altele. Sunt toate la fel, conțin aceeași substanță, doar că acestea îmi aduc mie un comision de 3% din valoarea vândută. Vă rog să le luați! Am nevoie de bani! Am fost puțin uimit și fără să îi arăt asta, am cerut lămuriri și pentru plasturi. Plasturii au doar 2% comision pentru mine. mi-a spus. M-am uitat la cutie, apoi la raftul cu plasturi, ulterior la ea: Există cumva altă marcă de plasturi care să-ți aducă un comision mai mare? am întrebat. Nu, 2% este maximum la plasturi; m-a lămurit. I-am mulțumit, am luat pastilele și mi-am bandajat călcâiele cu câțiva plasturi. Când am ieșit din farmacie m-a abordat un domn: Bună ziua! Păreți un individ angajat cu un venit stabil. Nu ați vrea să vă îndatorați câțiva ani la bancă, iar în felul acesta eu și colegii mei să continuăm să rămânem angajați? Nu vă ia mult să faceți un bine. Haideți, vă rog! Suntem 15 colegi în departamentul de vânzări și depindem unul de celălalt. Vo rog, ajutați-ne! este ultima săptămână și suntem abia la 50% din target! Vă implor! Era reprezentantul unei bănci locale.

Am dat curs invitației și a fost exact așa cum mi-a spus. Nu a durat decât 5 minute să îi ajut pe toți cei 15 angajați ale căror vieți depindeau în aparență de atingerea target-ului lunar. Am ales să-i ajut. Mi-am pus semnătura pe un contract stufos care-mi dădea dreptul ca începând de mâine să merg să ridic o suma de 100.000 de lei de la bancă și crea obligația ca în următorii 5 ani să dau înapoi 600.000 de lei. Pare mult, dar și cei 15 angajați sunt mulți, mă gândeam. Reprezentantul băncii mă privea cu lacrimi în ochi scuturându-mi mâna într-un shake-hands care parcă nu se mai termina. Și-n timp ce-mi strângea mâna mișcând-o discret de sus în jos, îmi spunea că voi fi pasibil de închisoare dacă voi întârzia cu plata. Mi-am dat acordul și a izbugnit în lacrimi, nemaiputând să se abțină: Vă mulțumesc, mai rar oameni ca dumneavoastră! Mi-am eliberat palma din strânsoarea-capcană și l-am bătut pe umăr cu aceeași mână, pe care aproape mi-o sugrumase. Nu face nimic! transmite-le cele bune colegilor tăi! i-am spus. Aș fi continuat: oricum nu sunt de aici, sunt un vizitator de departe, dar nu am facut-o. L-am lăsat să se bucure autentic. Aproape că îmi era milă de el. Mi-am continuat drumul zărind printre zeci de panouri publicitare, unul care făcea trimitere la plasturii pe care i-am cumpărat mai devreme: Noii plasturi Rezistpesfert, acum cu și mai puțin lipici! Pentru câteva secunde m-am felicitat că am cumpărat o cutie mare, remarcând sinceritatea printului publicitar. Dacă sunt atât de prost lucrați, voi folosi toată cutia! M-am oprit și mi-am schimbat plasturii – altă viață! Când m-am ridicat mi-a atras atenția un alt panou publicitar: Hotel Cinstit 1,5 Km – Camere mereu libere, prețuri de neatins! Vino să faci parte din elita exclusivistă! și o săgeată curbată spre stânga. Acolo mă duc!

Da, vreau să fac parte din elită gîndesc. Dar nu așa, nemâncat. Am căutat din priviri un loc unde aș fi putut să mănânc ceva. Am văzut o tonetă în formă de burger pe care trona un panou ca un steag, care anunța: Cele mai bune sandwichuri cu gust de carne! Mi-a lăsat apă în gură și aproape că m-am dus acolo alergând. Când am ajuns în fața tejghelei, gâfâiam. Cu ce te servesc? a venit întrebarea promptă. Ce-mi recomanzi? l-am întrebat interesat și flămând. Ce zici de sandwichuri cu gust de curcan? Sunt cele mai scumpe, ne aduc cel mai mare profit, dar nu prea le cumpără nimeni. Am patru bucați făcute de astăzi de dimineață și trebuie neapărat să le vând azi, te rog! Am un adaos comercial de 1200% pentru sandwichul ăsta! Vânzătorul mă fixa cu privirea unui copil aflat în fața unei vitrine pline cu jucării, al cărui părinte e gata să intre să-i cumpere jucăria preferată. Ce conțin sanwichurile pe lângă imitația de carne de curcan? întreb interesat. Vânzătorul continuă cu același entuziasm: Pastă de cartofi prăjiți, esență de salată verde, ou de soia, aromă de cașcaval, praf de curcan și praf de sos barbecue! Curcubeu pe cerul gurii tale și belsug la mine în buzunare! Cum sună?. Am plătit pentru 3 sandwichuri cu gust de curcan și i-am mulțumit pentru recomandare. Mi-a mulțumit și el pentru bunăvoință și mi-a urat poftă mare. Le-am mâncat pe toate trei pe drum spre Hotel Cinstit și m-am felicitat pentru alegerea făcută. Au fost mai mult decât savuroase!

Ajuns în fața hotelului, am intrat salutând portarul, iar acesta m-a abordat cu politețe: Sunteți pentru prima oară la noi?. I-am mărturisit că da. 150 de lei, prima intrare! a continuat el. Am ridicat sprâncele, iar el mi-a sesizat nedumirirea din priviri. M-a liniștit: Taxa vă face să vă simțiți special. Jumătate dintre cei care ne trec pragul renunță, dând astfel cu piciorul șansei de a face parte din elită. Toate serviciile hoteliere sunt cam la fel, nivelul de prețuri face insă hotelurile speciale. Puteți sta liniștit, la noi sunt cele mai mari prețuri de pe piață și suntem singurii care taxăm orice, chiar și accesul în băi. Bine ați venit, 150 de lei! și mi-a întins palma deschisă, făcându-mi cu ochiul. Am scos banii și i-am dat, mulțumindu-i. M-a informat că prima urcare cu liftul costă 100 de lei și mi-a arătat drumul spre ascensoare. Mă simt special, mă simt exclusivist, simt că fac efectiv parte din elită. Ce lume corectă, aici în București! remarc în gând și scot banii pentru liftier.

Sinceritatea și acceptarea sunt motoarele unei lumi corecte.

Ai aflat? Am scris un roman pe care l-am cifrat. Ofer cheia de acces oricui este dispus să îl parcurgă. Detalii Aici, acum: Astăzi [roman]