Îmi plac SF-urile. Le citesc pe nerăsuflate.  Îmi place să analizez ideea şi să încerc să-mi imaginez, după primele 50 de pagini, cam cum ar atăta acţiunea şi finalul. Uneori îmi iese, alteori nu. Casa molimei, romanul postapocaliptic al lui Jim Crace nu aduce în actualitate un subiect nou. Şi din punctul acesta de vedere, trebuie să recunosc faptul că îţi trebuie curaj să scrii despre un subiect pe care l-au dezvoltat dinozauri perecum Stephen King sau G. D. Brin.  America după dezastru, aceasta este tema tratată de Jim Crace. Nu este originală, dar merită atenţie.

Crace a construit în Casa Molimei o lume cel puţin interesantă. O lume nomadă în care sistemul de valori este cu susul în jos.  Cine are mai mult moare mai repede.  Cine a fost suficient de inteligent încât să plece la drum doar cu hainele de pe el nu riscă să fie ucis pentru că nu are ce oferi.  Evident, personajele centrale au înţeles la timp faptul că într-o realitate în care tâlharii sunt gata să ucidă pentru orice bun, se pune semnul egal între lipsa bunurilor şi viaţă.

Pe lângă toate aspectele reliefate în acest sumbru tablou apocaliptic, se înfiripă şi o poveste de dragoste. Pe care nu am reuţit să o înţeleg. Fie pentru că apare şi dispare rapid, fie pentru că nu este dezvoltată suficient de mult astfel încât să fie atractivă, fie pur şi simplu pentru că mie nu-mi place incertitudinea. Nu am fost convins că cei doi vor avea un viitor împreuna. Nu am fost convins nici de faptul că dragostea avea loc în tabloul dur. Din punctul meu de vedere, dragostea şi mizeria sunt doua chestiuni care se resping.

Dacă ai răbdare să parcurgi trei sferturi de carte, unde acţiunea este aparent statică, vei avea o surpriză foarte plăcută la final. Pentru că în ultimele 50 de pagini totul se învârte, totul se transformă. Poate prea târziu, dar parcă exact la momentul potrivit.

*articolul face parte din campania vALLuntar 2 iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA.

*La 15 comentarii unice se plantează un copac. Tot unic.

Morala: Călătoria plină de pericole dezvoltă speranţa în oameni.