Îmi plac SF-urile. Le citesc pe nerăsuflate. Îmi place să analizez ideea şi să încerc să-mi imaginez, după primele 50 de pagini, cam cum ar atăta acţiunea şi finalul. Uneori îmi iese, alteori nu. Casa molimei, romanul postapocaliptic al lui Jim Crace nu aduce în actualitate un subiect nou. Şi din punctul acesta de vedere, trebuie să recunosc faptul că îţi trebuie curaj să scrii despre un subiect pe care l-au dezvoltat dinozauri perecum Stephen King sau G. D. Brin. America după dezastru, aceasta este tema tratată de Jim Crace. Nu este originală, dar merită atenţie – Casa molimei.
Crace a construit în Casa Molimei o lume cel puţin interesantă. O lume nomadă în care sistemul de valori este cu susul în jos. Cine are mai mult moare mai repede. Cine a fost suficient de inteligent încât să plece la drum doar cu hainele de pe el nu riscă să fie ucis pentru că nu are ce oferi. Evident, personajele centrale au înţeles la timp faptul că într-o realitate în care tâlharii sunt gata să ucidă pentru orice bun, se pune semnul egal între lipsa bunurilor şi viaţă.
Pe lângă toate aspectele reliefate în acest sumbru tablou apocaliptic, se înfiripă şi o poveste de dragoste. Pe care nu am reuţit să o înţeleg. Fie pentru că apare şi dispare rapid, fie pentru că nu este dezvoltată suficient de mult astfel încât să fie atractivă, fie pur şi simplu pentru că mie nu-mi place incertitudinea. Nu am fost convins că cei doi vor avea un viitor împreuna. Nu am fost convins nici de faptul că dragostea avea loc în tabloul dur. Din punctul meu de vedere, dragostea şi mizeria sunt doua chestiuni care se resping în Casa molimei.
Dacă ai răbdare să parcurgi trei sferturi de carte, unde acţiunea este aparent statică, vei avea o surpriză foarte plăcută la final. Pentru că în ultimele 50 de pagini totul se învârte, totul se transformă. Poate prea târziu, dar parcă exact la momentul potrivit.
*La 15 comentarii unice se plantează un copac (via campania vAlluntar). Tot unic.
Morala: Călătoria plină de pericole dezvoltă speranţa în oameni.
Am mai citit recenzii despre cartea asta si pana acum eram ferm convinsa ca nu este o carte pentru mine. Recenzia ta insa m-a pus pe ganduri si acum parca i-as da o sansa acestei carti :)
Bafta la strans comentarii!
Eu sunt de parere ca merita o sansa, desi, asa cum am spus, este usor statica. Dar asta este impresia mea. Mie-mi plac romanele in viteza, cu schimbari spectaculoase, cu rasturnari de situatie si asa mai departe.
Aspectele acestea le-am regasit mai mult sau mai putin in ultimele 50 de pagini.
În ultimele 50 de pagini devine antrenantă? M-ai liniştit. Ştiu de unde încep lectura…
Succes la plantat!
@Javra
Eu asta am simtit. Nu-mi place sa ridic in slavi un roman daca nu cred cu adevarat asta.
Eu abia pe la final m-am simtit antrenat si intrigat. Romanul este static, actiunea nu este spectaculoasa…pur si simplu nu a fost pe gustul meu…dar gustul meu nu trebuie sa fie ca al tau :)
nu-mi plac SF-urile…nu rezonez cu ele poate pentru ca exista probabilitatea ca ele sa se transforme in realitate…
Dar sa stii ca SF-urile nu inseamna neaparat imaginarea unui viitor sumbru :)
Cele mai bune SF-uri pe care le-am citit dezvat probleme cu mult mai interesante. Daca exista sau nu realitatea, ce este visul, de ce omoara oamenii alti oameni si asa mai departe. SF_urile nu inseamna neaparat roboti si lupte interstelare :)
Hmmm, tot ceva clasic. Numai ca eu nu prea agreez SF-urile, cum spuneai ca nici tu candva nu bateai cu ele. Ce sa zic, n-am incercat. Imaginea de ansamblu pare una sumbra. Cand voi incerca ceva de genul asta, iti spun.:)
Este o combinatie de clasic, dragoste, grotesc si sf :)
Concret: cate pagini sunt pana la cele 50 care par sa conteze cu adevarat? :))))))))))))
MIE, dar doar MIE mi s-a parut interesant romanul incepand cu pagina 200, sau prin zona :)
Și eu am tendința asta, în cazul romanelor SF – să mă gândesc cum vor evolua lucrurile. Dar am încercat să mă abțin, căci mi s-a întâmplat să-mi spoilăresc singură povestea :))
Multe romane încep așa greoi… Pentru unele, merită efortul și răbdarea, pentru altele, mai puțin. Cartea mi-e deja pe lista de lectură, nu mai știu cum a ajuns acolo, dar e. Probabil o voi citi la un moment dat :)
Cred ca reflexul asta vine odata cu cresterea volumului de lectura consumata. Daca-mi aduc bine-aminte, in urma cu ani, nu aveam astfel de porniri.
In ultima perioada se ingroasa gluma, dar exista si o scapare. Uite…de vreo doua luni ma bat cu „Cantec de gheata si foc”. Evident, cu pauze pentru lecturi mai lejere. Dar acest „Cantec de gheata si foc” nu poate fi intuit. Astfel de carti ma zapacesc, ma hipnotizeaza de-a dreptul :)
Probabil, probabil, din moment ce ai descoperit atâtea povești și finaluri, îți vine oarecum să intuiești cam în ce direcție posibilă ar putea să meargă și cea pe care o parcurgi acum.
Hiiii, am terminat volumul 4! De vreo două-trei săptămâni :) Daa, și mie îmi place ,,Cântec de gheață și foc” și din acest motiv, faptul că deraiază de la ceea ce te-ai aștepta să se întâmple. Eu aș zice că a evitat multe clișee :) O singură idee mi-a rămas încă în picioare cu referire la cursul poveștii, dar cred că voi vedea dacă e așa doar la finalul poveștii :)) Oricum, nu îmi fură din surprize, căci e ceva mai general. Și chiar vreau să evit să îmi mai construiesc eu ipoteze, măcar la nivel conștient să nu o fac :))
Nu, nu iti fur, eu inca nu am terminat, sunt la vol.5. Intuiesc ce idee ai si cred ca si eu am aceeasi idee. NU stiu daca este idee cat parere vis-a-vis de un anumit personaj :)
Da, cartile imprevizibile sunt foarte tari. Pana acum, am descoperit ca SF-urile au cel mai mare potential de imprevizibilitate. Autorul are cea mai mare libertate sa faca orice cu oricine intr-un roman SF.