M-am trezit buimac atunci când patul a început să se miște mai alert. Arunc un ochi pe ecranul mic de la capul patului și citesc: O dimineață mohorâtă de toamnă, domnule. Smartpaturile pot fi uneori foarte utile, alteori suficient de plictisitoare. Orice ar spune unii, alarma este senzațională. Poți seta modul în care să fii trezit; cum să se miște salteaua sau perna și ce să îți șoptească patul atunci când te va trezi. Nu mai pare atât de interesant modul în care dormi, acum marea miză se pune pe modul și pe rapiditatea trezirii. Trec repede prin meniul smartpatului și ajung la istorie personală: Azi se împlinesc cincisprezece ani de când nu ați mai fumat, domnule. Brusc mi s-a făcut poftă de o țigară…
Ies din cameră frecându-mă la ochi și ajung în sufragerie. Cel mic e deja treaz și desenează parcă hipnotizat. Ciudat este faptul că este pentru prima dată când o face direct pe perete. Nu a folosit niciodată creioanele, dar se parte că le-a descoperit acum, după mulți ani. Ei bine, iată că poate mânui senzațional și creioanele. Este pentru prima dată când ecranul tabletei imense, de care obișnuia să stea lipit toată ziua, nu mai reprezintă o atracție. Cel mic desenează cu creioane pe perete, ca prin vis, iar eu mă așez pe vine pufnind în râs. Ce bucurie!
N-am fost niciodată talentat la desen, se pare că cel mic îmi poate deveni profesor. E uimitor modul în care înterpretează și reproduce lucrurile. Nici nu știu de unde a reușit să afle despre existența ei. Și totuși o desenează. Este aproape gata, acum doar umple ultimele goluri, face ultimele retușuri. Mă așez pe parchetul de burete presat și-mi pun o mână sub barbă. Desenul este uimitor. Mă uit către dreapta, la ecranul tabletei de pe perete și revin la desenul celui mic. Fals versus realitate. Desenul este absolut fantastic.
Formele sunt rotunjite perfect. Totul este echilibrat ca la carte. La prima vedere îmi dă o senzație de întoarcere în timp, însă formele sunt atât de bine trasate, ultramoderne. Combinația ideală între clasic și modern. Am în față perfecțiunea desenată de cel mic.
Oricine e liber să viseze.
Pentru cursivitatea textului, un mic typo: „Nu a …?… niciodată creioanele”.
Smartpatul si smartceasul, plus copilul care deseneaza pe perete, m-au distras complet de la Toyota – mai ales ca link-ul nu este evidentiat prin nimic (cel putin Chrome-ul meu il vede ca un text normal). Sterge ultimul paragraf si continua povestirea in nota in care ai inceput-o. SuperBlog nu e demn de textele tale.
Off topic: Asta zic si eu. Ideile lui sunt prea bune pentru un astfel concurs.
Sa revin: am crezut ca citesc ceva de Dick. Bravo. Chiar aveam emotii si nu stiam ce a desenat cel mic…
Voi iar vreti sa ma flatati :)
Sincer, eu mai degraba vreau sa citesc despre ce-mi place mie si tu poti sa scrii, nu despre ceea ce vor altii sa scrii. :D
:) Interesant visul din vis! Sa inteleg ca cel mic isi dorea o Toyota? :)
Era doar talentat la desen :)
:)) hai sa zicem ca era doar talentat la desen..si ca isi dorea o Toyota pentru taticul lui :p
Hai fie, sa zicem asa :)
Desi sunt un semi-anti masina, treaca de la mine, o toyota :)
Ha ! Si eu ziceam ce naiba,ai dat-o pe fictiune ? Ca tu de obicei adresezi mai mult asa teme sociale. Si cand colo era un exercitiu pt Super-Blog…! Are dreptate Intuneric cum ca SuperBlog nu te merita.
Oarecum off topic, o invitatie, fara nici o obligatie, la o Leapsa despre Carti