Eu pentru ceilalți sunt Răzvan Ianculescu, dar nu doar atât. Nu sunt un nume, sunt cu mult mai mult, sunt o personalitate – în sensul că în mintea celor care mă cunosc, numele meu vine cu un set de trăsături pe care ei și le-au însușit de-a lungul vremii, despre mine. Pentru ei, numele meu nu este doar un nume, este o sumă de particularități pe care ei mi le-au atribuit fără voia mea. Tot ceea ce eu fac sau spun reprezintă un cumul de aspecte cu ajutorul cărora ceilalți vor trage concluzii despre personalitatea mea – vor crede despre mine că sunt într-un anume fel, sau în altul. Toate experiențele pe care le am cu oamenii îi vor determina pe ei să creadă despre mine niște lucruri, orice natură ar avea ele.

Modul meu de a fi va livra către cei cu care iau contact diferite trăsături, mai mult sau mai puțin adevărate, despre personalitatea mea. Asta se întâmplă pentru că de cele mai multe ori – în fața celorlalți – nu sunt decât suma faptelor mele; suma vorbelor mele; suma ideilor pe care le exprim. Iar modul în care eu răspund la orice stimul din exterior, îi ajută pe ceilalți să-mi creioneze ceea ce ei cred că este “personalitatea mea”. Exact în același sens, și eu cred lucruri despre ceilalți, analizându-le limbajul și acțiunile – le punem lupa pe personalitate.

Ești suma vorbelor tale. Limbajul ne ajută să exprimăm ceea ce simțim, negreșit. Ne ajută să transmitem tot ceea ce ne coace mintea conștient sau chiar neconștient – uneori ne scapă vorbe. Alegerea cuvintelor se întâmplă spontan, de cele mai multe ori, într-un proces pe cât de complex, pe atât de firesc. Cuvintele în sine nu sunt decât niște sunete puse într-o anumită ordine, însă au o încărcătură emoțională inegalabilă – ești conștient. Mai mult, oricât de fin ai regla tu – ca emițător – cuvintele pe care le scoți pe gură, nu vei putea controla modul în care cuvintele tale vor fi primite. Nu știi cum vor fi înțelese sau descifrate – poți doar să presupui. Astfel, oricine alege să vorbească își va asuma faptul că poate fi înțeles corect, greșit sau chiar neînțeles cu totul.

Atunci când vorbești, ceilalți trasează direcții mentale care îi ajută pe ei să te încadreze într-un anumit tipar, iar ulterior să afle dacă tiparul în care te-au încadrat este sau nu pe placul lor. Altfel spus, atunci când ceilalți vorbesc, tu vei trage concluzii despre fiecare personalitate în parte; atunci când tu vorbești, ei vor trage concluzii despre firea ta. Se întâmplă conștient sau neconștient – se întâmplă.

Ești suma faptelor tale. Ori de câte ori vei alege să faci ceva, activitatea în sine va livra anumite trăsături către apropiații tăi. Cum? simplu, făcând apel la asocieri. Asocierile care se produc în mintea celor care-ți analizează comportamentul direct sau indirect, sunt de tipul “dacă merge la biserică des, e un om bun”; “dacă se enervează des înseamnă că este un om nefericit”; “dacă râde des, este un om fericit” ș.a.m.d. Ai prins ideea. Societatea dictează aceste asocieri și ele se fac de cele mai multe ori neconștient. Sigur că doar tu știi dacă ești sau nu dispus să faci acest efort de a întreprinde ceva – orice activitate sau acțiune. Ceea ce nu știi este cum se va traduce acțiunea ta în ochii celorlalți – cum se livrează trăsăturile de personalitate. Poți doar să intuiești.

A face sau a nu face ceva, spune foarte multe despre tine. Iar cei care interacționează constant cu tine îți vor atribui calități sau defecte, în funcție de modul în care ei înțeleg și decodează sensul faptelor tale sau chiar lipsa lor. Pentru că a nu face mai nimic se va traduce în mințile celorlalți ca o asociere de tipul “dacă nu face nimic toată ziua, este un om leneș” – observi că nimic nu scapă fără o atribuire de sens, iar suma sensurilor compune personalitatea ta în ochii celorlalți, reală sau ne.

Ai putea considera că este important ceea ce cred ceilalți despre tine. Sau ai putea crede că nu este. Ai avea dreptate, orice ai crede. Admit că pentru unii poate fi foarte importantă părerea celorlalți, iar pentru alții chiar nu contează. Toți au dreptate. Fiecare este liber să dea sau nu importanță modului în care el crede că este văzut de către ceilalți. În fond, nu ar avea de ce să te deranjeze o părere greșită a cuiva despre tine, câtă vreme tu știi sigur cum ești sau cum nu ești. Ai o personalitate pe care o cunoști. Spune-i cunoaștere de sine.

Este sănătos să avem în minte faptul că părerile celorlalți sunt în strânsă legătură cu modul în care ei înțeleg ceea ce spui, ce faci sau ce decizi. In același sens, tot ceea ce tu crezi despre cei din jurul tău este fix asta: este modul în care tu înțelegi și traduci vorbele și faptele lor. Este ca un joc pornit pe nesimțite în secunda în care ai devenit conștient de tine și de lume, care joc se va termina doar odată cu viața.

Viața nu este ceea ce ți se întâmplă. Viața este ceea ce faci cu ceea ce ți se întâmplă.

Ai aflat? Am scris o carte pe care am cifrat-o. Ofer cheia de acces oricui este dispus să o parcurgă.
Detalii Aici, acum: Astăzi [roman]