Aud tot mai des în ultima vreme faptul că totul ține de echilibru. Și eu cred asta. Echilibrul nu se obține așa cu una cu două, însă. Adică nu este ca pe cântarul din piață. Nu despre acel echilibru este vorba în viață, ci despre echilibrul tău. Moral. Se spune că trebuie să dai mai mult și vei primi mai mult. Dar să nu te aștepți să primești, pentru că altfel strici surpriza și ghici ce? Pierzi echilibrul.

Suntem crescuți într-o societate destul de bizară în care centrul vechi al capitalei a devenit locul unde oamenii se omoară. Se bat până la moarte. Așa întelegem noi libertatea. Așa cred unii că trebuie să se bucure de ceea ce părinții lor au obținut în 1989. Ai lor și-ai noștri. Ușurința cu care oamenii omoară oameni este o problemă. Și nu este de vină poliția, nu este de vină spitalul, este de vină omul. Care om își ține tot mai greu în frâu instinctele animalice. Asta ține de sine, de nimeni și nimic altcineva. Se întâmplă atunci când se pierde echilibrul. Moral.

Trăim într-o societate în care oamenii văd totul prin prisma acumulării. Mai mult spațiu, mai multe cunoștinte, mai mulți bani, mai multă informație. Aș putea să continui la nesfârșit. De ce? De ce vrea toata lumea din ce în ce mai mult? Cine ne-a învrăjbit așa? De ce toată lumea vrea să ajungă cât mai repede sus? Îndiferent de modul în care interpretează sensul lui “sus”. De ce ne grăbim să dăm atât de multe în schimbul unui tren mai rapid care să ne ducă acolo sus. Acolo unde toți sunt conducători, acolo unde toți au bani, acolo unde toți sunt importanți. Care-i afacerea? Schimbi prezentul pe viitor, în speranța că în viitor îți vei găsi echilibrul. Ca în pilda pescarului:

Un afacerist american se plimba pe plajă, când un pescar își trăgea barca la mal. Îl felicită pentru captură și îl întreabă cât timp i-a luat să prindă cei câțiva pești. Pescarul îi răspunde “puțin, foarte puțin”. Afaceristul îl întreabă de ce nu stă mai mult, să prindă mai mult pește, la care pescarul răspunde “îmi ajunge să-mi întrețin familia”. Curios, afacerisul dorește să afle ce face pescarul în restul timpului. Acesta îi spune că doarme până târziu, stă cu nevasta și cu copiii, merge și mai bea un pahar cu prietenii și se relaxează. Afaceristul, pufnind în râs îi recomandă să pescuiască mai mult, iar cu banii pe care îi câștigă în plus să-și procure scule mai bune, să vândă peștele direct la o pescarie, iar într-un final să-și deschidă propria pescărie.

Va trebui sa se mute într-un oraș mai mare și să-și controleze propria afacere. Nu va mai fi pescar, va fi cel care controleaza produsul. Cel care-l plasează și cel care încheie contractele.Va fi cel care conduce. Curios, pescarul întreabă cât durează totul, iar afaceristul îi răspunde “15-20 de ani”. Pescarul întreabă ce va urma, iar afaceristul îl liniștește spunând că după cei 20 de ani, va veni partea cea mai buna, va avea bani și timp liber pe care să îl petreacă lângă familie. Pescarul zăpacit îi spune printre dinți: “dar deja fac asta acum, în prezent”. [Daca e Joi e voie bună, e cea mai scurtă zi!]

Morala: Singura diferență dintre om și mașină este echilibrul.