E întuneric beznă. E vară şi totul este încremenit. Vântul nu şi-a mai făcut simţită prezenţa de foarte mult timp. Nu simt nicio adiere, nimic. Peste tot în jurul meu sunt dune de nisip, parcă aş pluti într-o mare de nisip. Curios,  dar nu-mi este este deloc frig aici. Este exact temperatura care-mi place. Aici, în cel mai întins deşert din lume nu se găseşte nimic interesant la nivelul solului. Însă atunci când mi-am ridicat privirea am realizat că nu sunt singur. Toţi zeii sunt cu mine în seara asta, iar eu am ocazia să îi studiez netulburat. Pe cer este o mare sărbătoare stelară, iar fiecare corp ceresc freamătă în aşteptarea reginei balului.

Nu am avut până acum ocazia să stau noaptea sub un cer perfect senin. Parcă ar fi un mare ring de dans. Sunt atât de multe stele încât nu le pot cuprinde cu privirea. Ajunse la bal din cele mai îndepărtate colţuri ale Universului, stele parcă-şi şoptesc una alteia. Stau fie câte doua, ca nişte îndrăgostiţi, fie câte trei, patru sau cinci, ca o familie. Fiecare constelaţie este unică. Are frumuseţile ei, are propria formă şi o luminozitate diferită.

E atât de calm ringul de dans, încât eu am şi uitat să respir, probabil de firică să nu perturb liniştea de pe cer. Din când în când mai trece o cometă care luminează o mică parte de cer şi care mă face să-mi deschid gura ca şi cum aş scoate un uaaau, dar nu iese. Sunt mut, pentru ca a apărut regina balului: e Lună plină. Ramses B, Moonlight si mult calm.

 

 

Morala: Am văzut multe pe cer, dar nimic nu se compară cu o lună plină.