M-am trezit, dar încă n-am deschis ochii. Trag adânc aer în piept și mă inundă o aromă care-mi aduce o relaxare plăcută. Miroase a frunze umede. Sunt în pădure. În liniștea perfectă, îmi permit să nu deschid ochii și să mă mai bucur puțin de ceea ce-mi construiește mintea. O las. Mă ridic instant și încep să merg. Mă opresc, fac o piruetă; merg în altă direcție. Grăbesc pasul, mă opresc; fac o altă piruetă;
Poate ca te-ai gandit. Poate că te-ai gândit sincer. Conștientă că o faci; degajată. Fără să proiectezi, fără să te arunci în iluzie. Poate că ai lăsat filmul să se deruleze așa, pur și simplu. L-ai privit detașată. Ți-a plăcut, aproape că ai fost acolo. Aproape, departe. Cadrul pe care îl creezi atunci când te gândești nu face diferența între aproape și departe. Poate ca te-ai gandit. Ai trăit și retrăit cu bucurie fiecare clipă în care
Eu pot fi oricine și orice, tu poți fi oricine și orice. În vânzări, atunci când taci, îl provoci pe celălalt să vorbească. Indiferent cine ar fi celălalt. Nu este neapărat o tehnică, pur si simplu asta se întâmplă. Atunci când taci, îl obligi într-un fel să-și spună parerea despre produs, dacă este client. Il determini să insiste cu prezentarea calităților produsului, dacă este vânzător. Nu doar în vânzări se întâmplă asta. Așa se întâmplă
Nu ştiu cum am ajuns aici, dar am impresia că am călătorit în timp. Locul în care mă aflu aduce a templu, dar nu sunt sigur. Mă învârt pe loc şi nu-mi vine să cred că omul a fost capabil de o asemenea lucrare. Pe pereţii imensei clădiri sunt sculpturi ciudate care înfăţişează personaje umane, cred. Este destul de ciudat faptul că deşi sunt singur şi mă simt privit de sutele de statuete sculptate cu
E întuneric beznă. E vară şi totul este încremenit. Vântul nu şi-a mai făcut simţită prezenţa de foarte mult timp. Nu simt nicio adiere, nimic. Peste tot în jurul meu sunt dune de nisip, parcă aş pluti într-o mare de nisip. Curios, dar nu-mi este este deloc frig aici. Este exact temperatura care-mi place. Aici, în cel mai întins deşert din lume nu se găseşte nimic interesant la nivelul solului. Însă atunci când mi-am ridicat
Zilele trecute am găsit mesajul din sticlă. Aveam aşteptări mai mari de la mine şi credeam că îl voi găsi mai devreme. Dar am învăţat să îmi stăpanesc aşteptările şi să nu mai ridic pretenţii. Nu mereu. Am învăţat că e bine să închizi din când în când ochii şi să îţi zâmbeşti. Indiferent de situaţie. Am învăţat că totul depinde de perspectivă. Cu cât mai negru eşti cu atât mai negru devine totul în
Ma gândeam. Oare ce ne influențează atât de mult şi ne schimba atât de mult încât avem zile în care ne trezim plini de voie bună? Zile în care suntem plini de energie, încât mai dăm şi celor de lângă noi necondiționat. Pe de altă parte, avem zile în care urlăm înainte să ne dam jos din pat. Ne-am pierdut abilitatea de a lua pauză. Nu mai știm să evadăm din cotidian. Am acceptat prea
Ieri mi-am propus ca azi să funcționez cu foarte puțin combustibil. Să nu-mi pese şi să nu mă enervez deloc. Să fiu calm, răbdător şi atent doar la ce mi se pare mie important. Şi mai calm, şi mai atent. Azi îmi doresc să pot să nu mă las influențat de nimic din exterior. Cu o singură excepție. Am permis Soarelui să mă determine să zâmbesc, dimineață, atunci când am ieșit din casă. Azi am râs