Nu ştiu cum am ajuns aici, dar am impresia că am călătorit în timp. Locul în care mă aflu aduce a templu, dar nu sunt sigur. Mă învârt pe loc şi nu-mi vine să cred că omul a fost capabil de o asemenea lucrare. Pe pereţii imensei clădiri sunt sculpturi ciudate care înfăţişează personaje umane, cred. Este destul de ciudat faptul că deşi sunt singur şi mă simt privit de sutele de statuete sculptate cu migală pe pereţii imensei construcţii, sunt foarte calm. Locul ăsta-mi oferă o linişte aparte.
Fiecare pas pe care-l fac pe podeaua nisipoasă produce ecou. Mă opresc, pentru că nu vreau să perturb liniştea celor împietriţi. Nu ştiu cum vine asta, dar le port un respect imens şi trăiesc cu impresia că fiecare statuie are viaţă. Iar viaţa în sine este zugrăvită cu lux de amănunte pe pereţii templului. Văd ilustrată naşterea, văd copilăria, văd obiceiuri, văd scene de luptă sau război. Interesant este că viaţa nu are sfârşit aici. Începe cea mai pură muzică, Heart chakra, MASALA.
Morala: Totul începe de la stele şi se temină cu ele.
eu insist sa te apuci de scris romane…e pacat de talentul tau…
Viata este foarte lunga si inca nu sunt convins ca as putea pune cap la cap 100 de pagini dintr-o lucrare mai ampla :)